Command-Blog

În timpul experimentelor mele mai mult sau mai puțin amatoricești într-ale scrisului, am încercat mereu să găsesc o modalitate optimă pentru manipularea textului, folosind diverse aplicații pe mai multe dispozitive (Mac, iPhone, iPad). Ideal ar fi un format portabil de fișiere, ușor de editat și care să poată fi convertit la nevoie în alte formate destinate publicării.

În același timp, de vreo zece ani încoace am fost deseori pus în situația de a prelucra și publica textele scrise de alții, pentru ziare, reviste, broșuri sau situri web. Așa că mi-am făcut o idee generală despre workflow-urile altora în ceea ce privește scrisul. De exemplu, ziariștii de la primul ziar pentru care am lucrat, își scriau articolele în fișiere plain text. Acest format nu-ți permite să folosești nimic altceva decât text. Fără formatări și elemente speciale (bold, italic, mărimi diferite pentru font, tabele, imagini, note de subsol), și fără a putea să definești într-un mod standardizat structura lucrării (secțiuni sau capitole). Avantajul major al textului simplu este acela că orice editor de texte poate citi și scrie în format TXT.

La extrema cealaltă se află cei care scriu folosind un procesor de texte (Word, Pages etc.). Ei au la îndemână unelte complexe pentru a formata textul și – cel mai important – pentru a crea documente bine structurate, folosind stilurile de text pentru a împărți documentul în unități de sine stătătoare (secțiuni, capitole).

(Din păcate, mulți utilizatori de Word nu cunosc sau nu înțeleg conceptul de document bine structurat. Văd deseori documente în care fiecare titlu și subtitlu de capitol sunt formatate manual, fără să se folosească stilurile speciale existente (Heading 1, 2, 3…). Cu alte cuvinte, acești utilizatori folosesc un procesor performant de texte pe post de simplă mașină de scris. Poveste lungă…)

Dezavantajele procesoarelor de text? Complexitatea lor, prețul (în cazul celor care nu sunt gratuite) și formatele complicate în care sunt stocate fișierele.

Odată cu explozia publishing-ului pe internet, noua generație de scriitori online a descoperit că paginile web sunt niște fișiere plain text, dar cu o structură bine definită, bazată pe taguri HTML. La fel ca într-un procesor de texte, în HTML există taguri speciale pentru titluri (h1, h2, h3, …), sau pentru formatări ale textului (bold, italic). Problema e că a scrie în cod HTML este o mare bătaie de cap, chiar și pentru cei care cunosc limbajul la perfecție. Așa că unii s-au gândit la alte metode prin care să combine textul simplu cu elemente mai avansate de formatare și structură, dar într-un mod mult mai simplu și mai accesibil decât limbajul HTML.

Așa au apărut limbajele ușoare de marcare, având o sintaxă simplă, ușor de scris și ușor de citit pentru orișicine. Scopul lor inițial era să ofere un pas intermediar către formatul final HTML, însă vom vedea mai departe că ele pot fi utile nu numai pentru cei care scriu și publică exclusiv pe internet, ci și pentru autorii de texte destinate tiparului.

Dintre aceste limbaje ușoare de marcare, unul dintre cele mai populare este Markdown. Creat de John Gruber și Aaron Swartz în 2004, Markdown permite oricui să scrie într-un format text simplu, ușor de utilizat, ușor de citit și care poate fi convertit automat în cod HTML valid. Markdown s-a răspândit rapid pe internet, fiind folosit pentru a publica texte pe bloguri, forumuri sau pe situri de socializare și colaborare între utilizatori. Popularitatea sa online a dus la apariția mai multor editoare de text pentru Mac, Windows, Linux sau iOS, care suportă Markdown nu numai la nivel de editare a textului (să nu uităm că Markdown este un format simplu text, deci nu necesită suport special pentru editare), dar mai important în ceea ce privește conversia fișierelor în formatele HTML, RTF, DOC, PDF sau ePUB.

Prin urmare vorbim despre un mod de a scrie în format plain text, utilizând orice editor oricât de simplu, dar cu posibilitatea de a folosi formatări complexe și apoi conversie într-unul din formatele mai avansate folosite în mediile electronice sau print. Sună bine, nu?

Nu voi insista cu prezentarea detaliată a sintaxei Markdown. O găsiți aici și se învață în 15 minute. Voi spune doar că Markdown (și varianta sa îmbunătățită MultiMarkdown) suportă printre altele formatările uzuale pentru text (bold, italic, text tăiat), titluri, imagini, link-uri, liste, tabele, note de subsol.

Cum scriem în Markdown? Așa cum spuneam mai sus, orice editor de text este bun, însă sunt unele care oferă niște facilități suplimentare, cum ar fi scurtături pentru formatarea textului sau conversie în alte formate. Pe Mac eu obișnuiesc să folosesc TextMate, pentru simplul motiv că de multă vreme este editorul meu preferat pentru orice fel de text. Aș mai menționa două editoare concepute special pentru Markdown: Mou (aplicație gratuită) și Texts (editor vizual). Sau Marked, o aplicație care nu e un editor de texte, dar oferă unelte pentru previzualizarea în format HTML, conversia fișierelor Markdown în diverse formate și alte facilități mai complexe care extind posibilitățile de utilizare ale limbajului Markdown. Iar pentru conversia fișierelor Markdown în orice altceva, Pandoc este o soluție foarte bună, folosită automat și de editorul Texts, menționat mai sus.

Pe iPad editorul meu favorit (pe care l-am descoperit de curând) este Writing Kit, o aplicație excelentă care oferă și facilități pentru documentare rapidă online. De altfel iPad-ul a devenit pentru mine principala mea unealtă pentru scris. M-am obișnuit foarte bine cu tastatura din iOS, dar la nevoie folosesc și o tastatură Bluetooth. Scriu toate articolele în Writing Kit și le salvez în Dropbox. Astfel le pot modifica și pe Mac sau pe iPhone la nevoie. Când vine vremea să le public, Writing Kit îmi generează automat în clipboard versiunea HTML, pe care o pun pe site. Și gata!

Căutând un înlocuitor pentru Google Reader (care se închide de la 1 iulie) am descoperit Fever, un agregator online de fluxuri RSS, cu o particularitate care-l face pe de o parte interesant, iar pe de altă parte îl face să fie inaccesibil pentru cea mai mare parte a utilizatorilor obișnuiți. Mai exact: Fever este o aplicație PHP/MySQL care are nevoie de un server și un domeniu web pentru a funcționa (nu poate fi instalat pe localhost). E ca și cum ai avea un Google Reader personal (și cam scump: costă $30).

Ce e interesant la Fever este modul în care rezolvă două probleme cu care mă confrunt eu în gestionarea fluxurilor RSS: (1) sortarea știrilor în funcție de importanță, și (2) selecția fluxurilor cu adevărat importante pentru mine, fără a le elimina pe celelalte.

În ceea ce privește prima problemă, Fever grupează știrile având același subiect, atribuindu-le niște "temperaturi" în funcție de prezența lor în fluxuri. De exemplu, eu sunt abonat la mai multe fluxuri cu știri Apple. Cu cât o anumită știre este prezentă în tot mai multe fluxuri, cu atât ea va căpăta o temperatură mai mare și va urca mai sus în listă. Șmecheria asta funcționează destul de bine, deși uneori Fever nu detectează prea exact subiectul știrii.

La problema numărul 2, în Fever am la dispoziție o categorie specială în care pun fluxurile importante, pe care țin musai să le citesc cap-coadă. Nu renunț la feed-urile celelalte, ele sunt folosite de Fever pentru a stabili temperatura știrilor și le pot citi în continuare.

Mai adaug că Reeder, cititorul meu preferat de RSS pe Mac și iOS, oferă suport pentru Fever în iOS, așa că pentru mine soluția asta funcționează binișor.

Citeam zilele trecute cum Andy Ihnatko, unul din cei mai cunoscuți jurnaliști IT/tehnologie, pasionat utilizator al produselor Apple, a renunțat la iPhone în favoarea unui telefon cu Android. De obicei nu mă prea interesează știrile de genul ăsta, pentru că toate spun aceeași poveste: iOS e prea rigid, Android e flexibil, customizabil etc. etc. N-am nimic cu Android, dar nu prea rezonez în fața acestor argumente pentru că nu sunt genul de utilizator care ține morțiș să facă orice cu telefonul său. Nu simt nevoia să folosesc widget-uri, nu vreau să-mi customizez interfața de pe iPhone, în general mă mulțumesc cu ce-mi oferă iOS și aplicațiile pe care le utilizez. Probabil că sunt utilizatorul-ideal de iPhone, în viziunea celor de la Apple.

Astăzi însă iOS m-a enervat suficient încât să-mi doresc urgent un telefon cu Android sau orice altceva. Carevasăzică trimit cuiva prin email două fișiere GIF. Persoana respectivă nu poate salva acele GIF-uri din mesajul primit de la mine (problemă veche în Outlook/Windows) așa că mă roagă să i le împachetez într-un ZIP și să i le trimit iar. Eu eram pe drum, aveam doar iPhone-ul la mine iar fișierele le aveam în Mail. Întrebare de zece puncte: cum pot transfera atașamentele din Mail/iPhone într-o altă aplicație care știe să le ZIP-uiască?

Singura soluție pe care am găsit-o a fost să mă conectez la serverul IMAP cu GoodReader, o aplicație atât de utilă încât toți posesorii de dispozitive cu iOS ar trebui s-o aibe instalată. Pe bune. GoodReader se poate conecta la o grămadă de tipuri de servere, inclusiv la servere de email, de unde poate descărca atașamente. Asta am și făcut: am descărcat, ZIP-uit și trimis apoi GIF-urile cu GoodReader.

Nu, opțiunea "Open in..." din Mail, cu care poți trimite un atașament într-o altă aplicație, nu funcționează în cazul fișierelor GIF (probabil că cei de la Apple au zis că, dacă Mail poate afișa acele fișiere, nu mai are rost să le trimiți în altă aplicație).

Mi-aș fi dorit ca în Mail să am o opțiune "Salvează atașamentele", apoi să am acces la un sistem de fișiere care să permită măcar o operațiune banală de compresie. Cer prea mult? Da, știu, probabil că pe Android se poate...

Mi-a atras atenția astăzi un articol pe situl VintageZen despre ilustrațiile create de Matt Groening (creatorul serialului The Simpsons) pentru Apple în 1989. E vorba despre o broșură și câteva postere folosite de cei de la Cupertino în campaniile lor de marketing. Le puteți vedea în acel articol, sunt drăguțe și evident că seamănă foarte mult cu Simpsons.

Ce mi-a plăcut cel mai tare este posterul numit "Bongo's Dream Dorm". E o ilustrație complexă care reprezintă apartamentul studențesc ideal din visele unui student pe nume Bongo. Sunt acolo toate trăsnăile nostime la care putea visa un student de la sfârșitul anilor '80. Posterul original e măricel, în realitate arată cam așa (nu, nu sunt eu persoana din fotografie! ):



(foto: Digibarn)

Ei bine primul lucru pe care l-am făcut după ce am văzut acel poster a fost să dau o căutare după o versiune mai mare și mai clară decât cea din articolul de pe VintageZen. Am găsit în cele din urmă o fotografie mare, iar apoi ce mi-a dat prin cap: ce-ar fi să recreez posterul într-o versiune "tipăribilă", dacă nu pe format mare, măcar un A3 sau A2?

Zis și făcut. A durat vreo două ore toată treaba. A trebuit să prelucrez fotografia originală în Photoshop, să îndrept partea cu caricatura (era deformată din cauza unghiului de fotografiere), să o curăț bine de tot și apoi să uniformizez tonurile de negru. Mai departe am recreat textul în Illustrator, imitând cât mai fidel stilul tipografic original cu spațiile foarte strânse dintre litere (un kerning prea strâns pentru gustul meu, dar deh...).

În final am asamblat totul la un loc iar rezultatul îl găsiți în secțiunea cu fișiere a sitului. E un PDF format A3 pe care puteți să-l scoateți la imprimantă dacă vă place.

Nu știu ce s-a întâmplat cu cohorta de Mac-uri cu procesor PowerPC, care au populat Pământul înainte de anul 2006 (anul în care Apple a trecut la Intel), însă nu cred că au dispărut complet din peisaj. Cel puțin vechiturile mele din generațiile 2004-2005 încă merg binișor, așa că nu se pune problema să fie date la gunoi. Deși aproape nici un producător de software nu-și mai actualizează aplicațiile pentru a funcționa pe aceste Mac-uri, la capitolul browsere stăm relativ bine. Mă refer la browserele care încă sunt actualizate și funcționează în Mac OS X Leopard (în Tiger situația nu e prea roză, iar mai jos de Tiger nu merită să discutăm).

De ce e important să avem un browser actualizat? Nu putem folosi, de exemplu, o versiune de Netscape de acum 8 ani? Probabil că da, însă o să avem surpriza că unele pagini nu sunt afișate corect, din cauză că aceste browsere abandonate de producători nu au avut cum să țină pasul cu evoluția standardelor web din ultimii ani. Nici Apple nu a mai actualizat versiunile de Safari pentru PowerPC. În Leopard/PPC avem Safari 5.0.6, un browser încă bunicel, cu un suport decent pentru standardele web actuale.

Dar dacă vrem să fim la curent pe PowerPC în Leopard cu "ultimele răcnete" din domeniul tehnologiei web, atunci avem trei opțiuni.

1. Leopard Webkit

Safari își bazează funcționarea pe Webkit, care este motorul de afișare a paginilor web. Webkit-ul oficial este actualizat constant, însă numai pentru Mac-urile cu procesor Intel. Dacă vreți totuși un Webkit mai nou, atunci puteți folosi Leopard Webkit. Nu e un browser complet nou, ci același Safari 5.0.6 dar cu un motor nou pentru afișarea paginilor. Se mișcă cam greoi în JavaScript, dar e campion la facilitățile HTML5 și CSS3 implementate, fiind la egalitate cu ultimele build-uri de Webkit pentru procesoare Intel.

2. Stainless

Stainless este tot un browser bazat pe Webkit. Creatorii lui au încercat să-l facă asemănător cu Google Chrome. Este probabil singurul browser pentru PowerPC care funcționează în sistem multi-proces (fiecare tab e un proces separat; dacă un tab crapă, browserul și celelalte tab-uri rezistă). Iar dacă aveți instalat Leopard Webkit, atunci puteți folosi motorul actualizat pentru afișarea paginilor și în Stainless.

3. TenFourFox.

TenFourFox este un build de Firefox pentru PowerPC. Prin urmare arată și funcționează identic cu Firefox. Este (după știința mea) singurul browser actualizat care funcționează și în Mac OS X 10.4 Tiger, fiind opțiunea universală pentru toți posesorii de Mac-uri cu procesor PowerPC de la G3 până la G5. TenFourFox este și cel mai bun browser la capitolul JavaScript, fiind mult mai rapid decât Safari sau Leopard Webkit.

Ce-ar mai fi de adăugat? Mai există browsere care încă oferă versiuni PPC relativ noi. Camino e o rudă de-a lui Firefox, care însă are un motor de afișare vechi. La fel ca și OmniWeb sau iCab, browsere bazate pe versiuni Webkit mai vechi chiar și decât cea din Leopard. Le puteți folosi dacă vă plac, însă din punct de vedere al dezvoltării sunt moarte.

Intenționez să cumpăr un laptop nou. Ținta mea ar fi un MacBook Pro de 13". Întrebarea ar fi: să iau unul cu ecran Retina sau unul cu ecran normal?

Recent recomandam cuiva pe forum, care avea atunci aceeași dilemă ca și mine acum, să-și ia un rMBP. În definitiv ecranul Retina este superb și sunt convins că în curând toate laptopurile marca Apple vor avea ecrane de înaltă rezoluție. Așa că de ce să mai cumperi o tehnologie care în curând va fi abandonată? Ei bine acum cred că răspunsul meu ar fi ceva mai nuanțat. Există două motive pentru care nu mi-aș lua un rMBP acum.

Primul motiv ține de performanță. Mai mulți utilizatori de rMBP, dar și unele review-uri, au semnalat faptul că modelele de rMBP actuale manifestă mici probleme la capitolul interfață grafică (scroll sacadat, efecte grafice afișate lent). Cauza este tocmai ecranul Retina, care cere resurse mult mai puternice decât un ecran obișnuit (vorbim despre 4 megapixeli în cazul ecranelor Retina vs. 1,76 megapixeli la ecranele obișnuite). S-ar putea ca aceste probleme să dispară printr-un software update, însă în cursul acestui an Intel va lansa o nouă generație de procesoare (Haswell), care va aduce performanțe îmbunătățite, inclusiv la capitolul grafică. Un rMBP cu procesor Haswell va funcționa mult mai bine decât modelele actuale, așa că mai degrabă aș aștepta până în vara sau toamna acestui an.

Al doilea motiv pentru care nu mi-aș lua un rMBP ține de modul în care Apple a construit aceste laptopuri. Spre deosebire de MBP-urile normale, în cele cu ecran Retina nu mai poți schimba nimic. Bateria este lipită cu adeziv, memoria este lipită pe placa de bază, până și ecranul este lipit de carcasa de aluminiu (mai multe detalii pe blogul iFixit). Acum, să nu credeți că cea mai mare pasiune a mea este să umblu prin măruntaiele computerelor. Dar la cât costa un rMBP, gândul că dau atâția bani pe un laptop la care nu pot să-i schimb bateria, mă cam sperie. Am utilizat trei laptopuri Apple și la toate a trebuit să le schimb bateriile, mai devreme sau mai târziu. Nu-mi permit să cumpăr un computer nou în fiecare an, așa că tind să le folosesc cât pot de mult (scriu acest text de pe un PowerBook G4 care are 7 ani!)

Pot accepta un iPad sau un iPhone la care știu că nu le pot schimba bateriile (costă mai puțin și mă pot lipsi de ele la o adică), dar în cazul unui laptop... cam greu. În SUA Apple înlocuiește bateriile de la rMBP contra cost ($200). Pentru asta trebuie să trimiți laptopul la ei în service și să aștepți câteva zile (și să ai un computer de rezervă). Nu știu la noi cum s-ar rezolva acest lucru.

Așa că acum aș înclina să îmi cumpăr un MBP "normal" de 13". Presimt că actualele modele vor fi ultimele în care Apple încă ne-a permis să ne băgăm nasul.

Dacă vă pasionează programarea și aveți curiozitatea să vedeți cum arătau măruntaiele primei versiuni de Photoshop, găsiți codul sursă pe situl Computer History Museum. Photoshop 1.0, creația fraților Knoll, a apărut în 1990 și a fost scris în cea mai mare parte folosind limbajul Pascal pentru Macintosh. Tot programul conține vreo 100.000 de linii de cod; prin comparație versiunile curente trec de 10 milioane de linii.

Mi-am dorit întotdeauna o tastatură iluminată pentru computerele staționare. E un mister pentru mine de ce Apple nu a făcut până acum o astfel de tastatură (n-o fi existând cerere?). Dacă ați urmărit recent publicațiile online Mac de peste ocean, atunci probabil că ați auzit deja despre o nouă tastatură iluminată, făcută special pentru Mac, iPad și iPhone. E vorba de Logitech Easy-Switch K811, o tastatură Bluetooth pe care am cumpărat-o și eu și despre care o să vă povestesc câte ceva în cele ce urmează.



K811 e o tastatură micuță, asemănătoare ca gabarit cu tastaturile Bluetooth de la Apple. Carcasa e făcută din plastic, cu partea frontală din aluminiu. Cu tastele ei negre seamănă foarte tare cu tastaturile de la Macbook Pro. Nu pare la fel de solidă așa cum sunt tastaturile de aluminiu de la Apple (este și mai ușoară ca greutate), dar calitatea construcției e bunicică. Tastele sunt puțin curbate în interior (au și o denumire specială: Logitech Incurve Keys), ceea ce asigura un contact foarte bun cu degetele. Dactilografia nu e punctul meu forte, însă am constatat că scriu ceva mai bine pe K811, decât pe tastatura Apple, cu tastele ei perfect plane.



În comparație cu o tastatură Apple de aluminiu, K811 are un unghi mai mic de înclinare în plan orizontal, aproape nul. Nu are picioare reglabile.

Tastatura se alimentează de la o baterie internă, reîncărcabilă de la portul USB al computerului. Nu funcționează cu baterii obișnuite.

Iluminarea tastelor este excelentă, cu patru nivele de intensitate a luminii. Tastatura are un senzor care activează iluminarea numai atunci când mâinile sunt în apropiere, lucru ce economisește bateria.

Punctul forte al tastaturii este facilitatea Easy-Switch, care permite conectarea selectivă a tastaturii la trei dispozitive cu Bluetooth (Mac-uri, iPhone, iPad sau chiar Apple TV). De exemplu, în acest moment am pe birou un Mac mini, un PowerBook G4 și un iPad. Inițial am împerecheat pe rând tastatura cu fiecare dintre cele trei dispozitive, atribuind fiecăruia una din tastele dedicate F1, F2 și F3. Acum, dacă vreau să conectez tastatura la Mac mini, apăs F1. Dacă vreau să mă conectez la iPad apăs F2, iar dacă vreau să scriu ceva pe laptop, apăs F3. Trecerea de la un dispozitiv la altul durează în general cam 1 - 2 secunde, deci e suficient de rapidă ca să nu deranjeze. Filmulețul de mai jos ilustrează exact cum funcționează Easy-Switch.



Cât privește părțile negative ale acestei tastaturi... probabil că va trebui s-o folosesc mai mult timp ca să-i găsesc niște hibe adevărate, însă până acum singurele inconveniente țin strict de obișnuința mea cu tastatura full-size de la Apple.


Cum am cumpărat tastatura K811? Direct de pe situl Logitech Germania, costă 99€ iar transportul până în România este gratuit. Am alest versiunea cu layout UK English, care e practic identică cu tastaturile Mac românești (are toate tastele românești la locul lor, atâta doar că nu sunt inscripționate cu caractere românești). Cu stocurile stau cam prost cei de la Logitech, a trebuit să aștept vreo două săptămâni până au avut pe stoc acest model. Și încă o chestie: a nu se confunda cu modelul K810, care e pentru Windows.

NOTĂ: Scriu acest tutorial în engleză, pentru că s-ar putea să fie util pentru o audiență mai largă.

If you're a web developer and want to use Sass and Compass on a PowerPC Mac, read on, this may help you.

I have a 17" PowerBook G4, the very last model made by Apple, with the "hi-res" screen and upgraded to the max. Despite its age, that PowerBook is still a nice computer. Obviously is no speed demon, but I am still using it quite often for designing print and web stuff. It's running Mac OS X 10.5.8, Adobe CS4 apps, Textmate, CSSEdit, and that's enough for a more than decent workflow, especially for lightweight web coding like HTML, CSS and Javascript.

The problem is with the fancy new web stuff like Sass and Compass. For whatever reason Sass doesn't work with Ruby 1.8.6, which is the version installed by default on Leopard. So the only solution to make it work is to upgrade Ruby to a newer version.

Now, I should mention I am not a programmer. I searched the web trying to learn how to upgrade Ruby on PowerPC Macs. I did find some tutorials, but all my attempts failed because each time I tried, I had to compile something. And each time I tried compiling something, I got all kinds of errors I didn't understand.

Today I found a solution which finally worked on my PowerBook. Here is what you need to do if you're running Mac OS X Leopard 10.5.8. As I said, I am not a programmer, so I can't fully explain most of the things below. Use this tutorial at your own risk! You may break something, so be sure to have backups of all the data you care about before doing this.

1. Install Xcode 3.1.4. This is the last version of Xcode for Leopard PPC. You can find it on Apple Developer website (you'll need a free developer account). Click on Resources link at the top of the page, then under OS X click on Downloads. You'll see a page with all the downloads available, just search for Xcode 3.1.4 and you'll find it. Download the DMG (it's big, almost 1 GB) and install Xcode.

2. Our main goal is to install RVM, the Ruby Version Manager, but in order to do this, first you'll need to upgrade bash. Or at least that's what the RVM installer told me. Here's how i did it (got help from here) using the following commands in Terminal.

- Download bash 4.0:

curl -O ftp://ftp.cwru.edu/pub/bash/bash-4.0.tar.gz

- Unpack, build and install (run each command separately, one after another):

tar xzf bash-4.0.tar.gz
cd bash-4.0
./configure && make && sudo make install

- At this point, if you were lucky and didn't get any errors during the previous step, you have to configure the new shell by running something like this:

sudo bash -c "echo /usr/local/bin/bash >> /private/etc/shells"

then

chsh -s /usr/local/bin/bash

Now you should quit and reopen the Terminal, then check if the new bash is in use:

echo $SHELL

If everything worked fine, the above command will return the string "/usr/local/bin/bash". And you can check the bash version like this:

echo $BASH_VERSION

and the answer you're looking for is "4.0.0(1)-release", which means you have successfully upgraded bash!

3. Now we can install RVM:

curl -L https://get.rvm.io | bash -s stable

Pay attention at the end of the installation, you'll see a message saying something like this:

To start using RVM you need to run 'SOME_COMMAND'

Copy that SOME_COMMAND (without the apostrophes) and run it in Terminal.

4. Okay, time to build and install a new Ruby! There are several versions of Ruby available, I picked 1.9.2:

rvm install 1.9.2

This will take some time, just be patient and let it do its things. Hopefully at the end you'll get a message saying something like:

Install of ruby-1.9.2-p320 - #complete

RVM does not overwrite the Ruby which came installed with the system, so we need to activate the "new Ruby" like this:

rvm use 1.9.2

And then you can check which version of Ruby is active:

ruby -v

The answer you're looking for looks like this:

ruby 1.9.2p320 (2012-04-20 revision 35421) [powerpc-darwin9.8.0]

That's it! You have just upgraded your Ruby, and now you can install Sass and Compass!

gem install sass

gem install compass

Sunt unul dintre cei care nu vor să instaleze Flash în OS X. Pur și simplu nu am nevoie de Flash: nu joc joculețe Flash, nu vreau să văd reclame în Flash și știu că toate siturile pentru video sharing merg și fără Flash. Toate, cu excepția YouTube, care din nu știu ce motive a început să facă figuri în ultimul timp. Din ce în ce mai des, când încerc să vizionez anumite filme primesc mesajul că trebuie să instalez Flash.



Înainte știam că acest mesaj apare doar atunci când cel care a încărcat filmul nu a dorit să-l facă disponibil și pentru dispozitivele mobile. În aceste cazuri YouTube nu mai crează versiuni MP4, care merg pe iPhone, iPad și pe computerele care nu au Flash. Acum însă, toate filmele la care mi se cere Flash, au și versiuni MP4 (am verificat), deci nu ar trebui să existe probleme la vizionarea lor. Și totuși multe dintre ele nu merg.

Rezolvarea se numește YouTube5. Este vorba de o extensie Safari care înlocuiește playerul YouTube cu un altul care chiar merge. Ca bonus ni se oferă posibilitatea de a descărca filmele pe computer. Extensia funcționează și în cazul Vimeo sau Facebook Video. Merge chiar și pe computerele vechi cu procesor PowerPC și Safari 5.