Command-Blog

- Măi Tudore... zău, sunt frumoase produsele astea de la Apple, dar spune-mi și mie, ce mare brânză fac în plus de-s așa de scumpe? Uite, de exemplu un iPod: cântă muzică, vede filme. Mare scofală, merg la Metro și iau un MP4 player mult mai ieftin, care face același lucru. Unde-i șpilul, că nu mă prind?

Mărturisesc că până astăzi mi-era cam greu să dau un răspuns convingător la o asemenea întrebare. Chestia cu „designul interesant” nu ține. Trebuia să existe un alt motiv pentru care iPodul a devenit playerul portabil numărul unu în lume. Iar astăzi am înțeles și eu, în sfârșit, că un iPod sau iPad nu pot fi ceea ce sunt fără iTunes Store.

Să recunoaștem: pentru marea majoritate a utilizatorilor de playere portabile din România, aceste produse au rolul de a stoca muzica și filmele adunate cu trudă după zile și nopți de descărcat de pe torrente. Vorbim despre fișiere MP3, FLAC, OGG, MKV, WMV, OGM sau AVI. Cu excepția MP3-urilor, niciunul dintre aceste fișiere nu pot fi folosite pe dispozitivele portabile de la Apple.

Ce om cu scaun la cap ar alege un iPod, când ar putea cumpăra de exemplu un Cowon A3, care știe toate aceste formate digitale și costă mai puțin decât un iPod Touch? Și uite de aia posesorii de iPod sunt văzuți la noi ca niște snobi, fanboys și oameni care n-au ce face cu banii.

Mirajul iTunes Store m-a cuprins complet după ce mi-am luat iPadul. Aproape tot ce doream să ascult și să văd a ajuns dintr-o dată la îndemănă și livrate direct pe iPod sau iPad. Cel mai tare îmi place secțiunea de filme. Cauți, vezi opiniile altora, ai și scorul de pe Rotten Tomatoes. Iar facilitatea de închiriere este fantastică. Am găsit filme decente de închiriat la doar 1 dolar, bani cu care nici măcar o bere nu poți bea la o terasă mai răsărită. Cu un clic închiriez filmul dorit. Să zicem că-l cumpăr de pe Mac. Încep să mă uit la el și după un sfert de oră mă gândesc că vreau să-l văd totuși în pat, pe iPad. Îl mut pe iPad direct din iTunes. Când îi dau play pe iPad, filmul începe exact din locul în care îl lăsasem pe Mac. „Boom”, ar zice Steve Jobs, dar trebuie să recunosc că e grozavă chestia asta. Apoi, după ce se termină perioada de închiriere de 24 de ore, filmul dispare automat de pe device-urile mele. Magic.

Ce om cu scaun la cap și-ar mai bate capul cu torrentele, când muzica și filmele îți pică pe iPod/iPad/iPhone într-un mod atât de ușor și plăcut?

Absența din România a unui iTunes Store pentru muzică și filme face ca toate dispozitivele Apple vândute aici să fie handicapate din start. Le lipsește exact facilitatea datorită căreia ele și-au câștigat imensa popularitate în vest. Dacă ne uităm pe evoluția vânzărilor de iPod vom vedea că explozia s-a produs după deschiderea primului iTunes Store în 2003. Lumea nu a ales un iPod pentru facilitățile sale tehnice, ci pentru ușurința cu care ți-l poți umple cu muzică (și cu filme, în ultimii ani). Asta e chestia pe care românii nu o pot înțelege atunci când vine vorba de succesul iPodului. Nici nu au cum să o înțeleagă dacă nu au avut unde să o experimenteze.

Și încă o chestie. S-a vehiculat pe internet ideea apariției unui App Store pentru Mac. Eu l-aș vedea ca pe un magazin online de unde să-ți poți cumpăra și descărca toate programele de care ai nevoie, ușor și fără să mai cauți aiurea pe net, cu un sistem unic de plată online și de gestiune a licențelor. Și fără să-ți îngrădească achiziționarea aplicațiilor din alte surse. Cred că ar fi o idee bună.

Sfidând neîncrederea multora, Apple a reușit performanța de a vinde două milioane de iPaduri în numai două luni. Prin comparație, i-au trebuit patru luni pentru a vinde tot atâtea iPhone-uri după lansare. Iată că piața a arătat un interes deosebit pentru acest dispozitiv catalogat de unii ca fiind „doar un iPod Touch mare”.

Dacă însă citim comentariile cititorilor pe marginea articolelor despre iPad, publicate pe siturile românești, găsim iar și iar aceleași imbecilități care apar de fiecare dată când cineva aduce în discuție ceva legat de Apple. Exemple:

„Ipad-ul va fi ca si Windows vista: o porcarie pe care nu o cumpara nimeni.
Un fiasco financiar, in ciuda eforturilor disperate ale apple si ale zecilor de milioane de $ bagati in publicitate: publicul o fi prost dar nu chiar intr-atat.”

„Apple obisnuieste sa plateasca oameni sa stea la cozi la lansarile lor oficiale, sa se calce in picioare,...etc.”
„Mai mare rusinea! S-a tampit lumea de tot. A ajuns sindromul "i" si in Europa. Pe noi o sa ne cam fereasca, noroc cu criza. iPod, iPhone, iPad, iDioti, iSterie”

Și în final, concluzia inevitabilă. Românul e deștept, ceilalți sunt niște proști: „...inseamna ca se confirma inca o data treaba cu nivelul intelectual... ai nostri sunt mai destepti decat ai lor..” Sunt rare situațile în care poveștile despre capra vecinului, strugurii acri ai vulpii și superioritatea intelectuală a românului se îmbină atât de armonios. Nenorocirea e că toate inepțiile astea sunt debitate de oameni - probabil - tineri, care ar trebui să fie mai deschiși către nou și lipsiți de prejudecăți.

Nu spun că iPadul ar trebui să mulțumească pe toată lumea. Ca orice alt obiect, avantajele și dezavantaje sale depind de scopul în care e utilizat și de obiceiurile fiecăruia.

După aproape două luni de utilizare, constat că iPadul meu a intrat în rândul obiectelor de uz cotidian. Îl utilizez în primul rând ca instrument auxiliar activităților mele zilnice: email, navigare web, editare text, schițe și notițe. S-a integrat foarte natural în workflow-ul meu și îmi este realmente util.

Celor pasionați de comparații cu alte dispozitive, le spun că niciun netbook nu poate egala ușurința în utilizare și flexibilitatea unui iPad. Știu, nu o să-i conving pe cei incapabili să vadă altceva decât specificații tehnice. Dar în multe situații am simțit iPadul mai iute și mai eficient decât un computer, deși este cu mult inferior din punct de vedere hardware. Aceasta se datorează modului în care au fost gândite și realizate sistemul de operare și aplicațiile. O contribuție importantă o are lipsa mutitaskingului real (adică așa cum e cel de pe computere). Această deficiență „numărul unu” (în vederea multora) caracteristică iPadului permite sistemului să dirijeze resursele către aplicația activă. Iar pe mine mă lasă să lucrez în liniște fără să fiu tentat să trag mereu cu ochii la alte programe deschise. Rezultatul e că nu am simțit niciodată vreo îngreunare în funcționarea programelor.

Ceea ce încerc eu să descriu aici face parte din conceptul de „user experience” pe care Apple a încercat întotdeauna să-l pună pe primul loc în prioritățile sale (că nu i-a ieșit mereu, asta e altă poveste). Nu toată lumea vrea sau poate să înțeleagă chestia asta; ani de zile singurul mod de a îmbunătăți experiența utilizatorului Windows a fost să facă mereu câte un hardware upgrade. De aici probabil și obsesia pentru specificații și dotări tehnice. Probabil că se vor mai vinde încă vreo douăzeci de milioane de iPaduri pânâ când opinia publică din România va începe să înțeleagă care-i faza cu iPadul ăsta. Sau cu Apple.

În primul număr al revistei Macworld (apărut în 1984; sunt fericitul posesor al unui exemplar!) Bill Atkinson, unul dintre membrii de bază ai echipei care a creat primul Mac, descrie modul în care scria el cod în acele vremuri:

A scrie cod curat este o știință. E nevoie de o minte clară, ordonată. Am fost „domnul Interfață Grafică” în proiectul Lisa și am făcut primitivele grafice QuickDraw - 40.000 de linii de cod atent scrise în limbaj de asamblare pentru procesoarele 68000. Pentru MacPaint, în cel mai rău caz posibil - și credeți-mă că știu cum e - am la dispoziție doar 300 de biți de memorie liberă din totalul de 128.000 ai computerului. În aceste condiții fiecare linie de cod trebuie minimizată și compactată. Nu am la dispoziție niciun spațiu suplimentar de memorie.

Câți dintre programatorii de astăzi mai au timpul/priceperea/cheful de a stoarce ultima picătură de performanță din hardware-ul pe care-l au la dispoziție? De ce aproape la fiecare versiune nouă a unei aplicații „grele” suntem nevoiți să ne schimbăm computerul cu unul mai performant?

Dacă în cazul computerelor mai putem arunca înăuntru câte un modul suplimentar de memorie, un iPad este limitat la 256 MB RAM. Este oarecum la fel ca Macul lui Bill Atkinson. Un programator ar trebui să aibe mare grijă atunci când scrie o aplicație pentru iPad pentru că nu ar trebui să-și permită luxul de a face risipă de resurse (în caz contrar: boom!). Din acest punct de vedere mă bucur că Apple ține sub control platforma iPhone OS. E un mod de a impune anumite standarde pentru crearea aplicațiilor, lucru imposibil de aplicat acum în lumea computerelor. Nu aș vrea să văd pe iPad aplicații cross-platform făcute în Flash sau în orice alt mediu care nu ține cont și nu exploatează la maxim facilitățile iPhone OS.