Două milioane de iPaduri și tot atâția gogomani

Sfidând neîncrederea multora, Apple a reușit performanța de a vinde două milioane de iPaduri în numai două luni. Prin comparație, i-au trebuit patru luni pentru a vinde tot atâtea iPhone-uri după lansare. Iată că piața a arătat un interes deosebit pentru acest dispozitiv catalogat de unii ca fiind „doar un iPod Touch mare”.

Dacă însă citim comentariile cititorilor pe marginea articolelor despre iPad, publicate pe siturile românești, găsim iar și iar aceleași imbecilități care apar de fiecare dată când cineva aduce în discuție ceva legat de Apple. Exemple:

„Ipad-ul va fi ca si Windows vista: o porcarie pe care nu o cumpara nimeni.
Un fiasco financiar, in ciuda eforturilor disperate ale apple si ale zecilor de milioane de $ bagati in publicitate: publicul o fi prost dar nu chiar intr-atat.”

„Apple obisnuieste sa plateasca oameni sa stea la cozi la lansarile lor oficiale, sa se calce in picioare,...etc.”
„Mai mare rusinea! S-a tampit lumea de tot. A ajuns sindromul "i" si in Europa. Pe noi o sa ne cam fereasca, noroc cu criza. iPod, iPhone, iPad, iDioti, iSterie”

Și în final, concluzia inevitabilă. Românul e deștept, ceilalți sunt niște proști: „...inseamna ca se confirma inca o data treaba cu nivelul intelectual... ai nostri sunt mai destepti decat ai lor..” Sunt rare situațile în care poveștile despre capra vecinului, strugurii acri ai vulpii și superioritatea intelectuală a românului se îmbină atât de armonios. Nenorocirea e că toate inepțiile astea sunt debitate de oameni - probabil - tineri, care ar trebui să fie mai deschiși către nou și lipsiți de prejudecăți.

Nu spun că iPadul ar trebui să mulțumească pe toată lumea. Ca orice alt obiect, avantajele și dezavantaje sale depind de scopul în care e utilizat și de obiceiurile fiecăruia.

După aproape două luni de utilizare, constat că iPadul meu a intrat în rândul obiectelor de uz cotidian. Îl utilizez în primul rând ca instrument auxiliar activităților mele zilnice: email, navigare web, editare text, schițe și notițe. S-a integrat foarte natural în workflow-ul meu și îmi este realmente util.

Celor pasionați de comparații cu alte dispozitive, le spun că niciun netbook nu poate egala ușurința în utilizare și flexibilitatea unui iPad. Știu, nu o să-i conving pe cei incapabili să vadă altceva decât specificații tehnice. Dar în multe situații am simțit iPadul mai iute și mai eficient decât un computer, deși este cu mult inferior din punct de vedere hardware. Aceasta se datorează modului în care au fost gândite și realizate sistemul de operare și aplicațiile. O contribuție importantă o are lipsa mutitaskingului real (adică așa cum e cel de pe computere). Această deficiență „numărul unu” (în vederea multora) caracteristică iPadului permite sistemului să dirijeze resursele către aplicația activă. Iar pe mine mă lasă să lucrez în liniște fără să fiu tentat să trag mereu cu ochii la alte programe deschise. Rezultatul e că nu am simțit niciodată vreo îngreunare în funcționarea programelor.

Ceea ce încerc eu să descriu aici face parte din conceptul de „user experience” pe care Apple a încercat întotdeauna să-l pună pe primul loc în prioritățile sale (că nu i-a ieșit mereu, asta e altă poveste). Nu toată lumea vrea sau poate să înțeleagă chestia asta; ani de zile singurul mod de a îmbunătăți experiența utilizatorului Windows a fost să facă mereu câte un hardware upgrade. De aici probabil și obsesia pentru specificații și dotări tehnice. Probabil că se vor mai vinde încă vreo douăzeci de milioane de iPaduri pânâ când opinia publică din România va începe să înțeleagă care-i faza cu iPadul ăsta. Sau cu Apple.