A scrie cod curat este o știință...

În primul număr al revistei Macworld (apărut în 1984; sunt fericitul posesor al unui exemplar!) Bill Atkinson, unul dintre membrii de bază ai echipei care a creat primul Mac, descrie modul în care scria el cod în acele vremuri:

A scrie cod curat este o știință. E nevoie de o minte clară, ordonată. Am fost „domnul Interfață Grafică” în proiectul Lisa și am făcut primitivele grafice QuickDraw - 40.000 de linii de cod atent scrise în limbaj de asamblare pentru procesoarele 68000. Pentru MacPaint, în cel mai rău caz posibil - și credeți-mă că știu cum e - am la dispoziție doar 300 de biți de memorie liberă din totalul de 128.000 ai computerului. În aceste condiții fiecare linie de cod trebuie minimizată și compactată. Nu am la dispoziție niciun spațiu suplimentar de memorie.

Câți dintre programatorii de astăzi mai au timpul/priceperea/cheful de a stoarce ultima picătură de performanță din hardware-ul pe care-l au la dispoziție? De ce aproape la fiecare versiune nouă a unei aplicații „grele” suntem nevoiți să ne schimbăm computerul cu unul mai performant?

Dacă în cazul computerelor mai putem arunca înăuntru câte un modul suplimentar de memorie, un iPad este limitat la 256 MB RAM. Este oarecum la fel ca Macul lui Bill Atkinson. Un programator ar trebui să aibe mare grijă atunci când scrie o aplicație pentru iPad pentru că nu ar trebui să-și permită luxul de a face risipă de resurse (în caz contrar: boom!). Din acest punct de vedere mă bucur că Apple ține sub control platforma iPhone OS. E un mod de a impune anumite standarde pentru crearea aplicațiilor, lucru imposibil de aplicat acum în lumea computerelor. Nu aș vrea să văd pe iPad aplicații cross-platform făcute în Flash sau în orice alt mediu care nu ține cont și nu exploatează la maxim facilitățile iPhone OS.