Command-Blog

Source

Fiindcă în articolul anterior am vorbit despre Apple Hardware Test, revin cu o precizare suficient de importantă ca să merite propriul său micro-tutorial. Așadar: dacă doriți să faceți cópii ale DVD‑urilor originale din dotarea Mac‑urilor, introduceți discul în unitatea optică, deschideți Disk Utility, selectați discul în coloana din stânga și apoi apăsați butonul New Image pentru a crea o imagine care poate fi apoi scrisă pe un alt disc. Există însă o șmecherie importantă: vă recomand ca în Disk Utility să selectați unitatea optică, nu numele discului. Adică așa ca în poza de mai jos.



De ce e important acest lucru? Pentru că dacă veți selecta numele discului, veți pierde la copiere eventualele partițiile ascunse care pot exista pe DVD. În cazul Mac-urilor cu procesoare PowerPC, Apple Hardware Test stă pe o astfel de partiție, care nu poate fi montată sub nicio formă în Mac OS X. Selectând partiția „Mac OS X Install DVD” o veți copia numai pe aceea, pierzând AHT.

Exemplu concret: o copie completă a unui DVD pentru un iBook G4 are 5,75 GB. Una care a fost făcută selectând doar partiția vizibilă are 5,7 GB. Diferența este Apple Hardware Test.

Source

Unele probleme ale Mac-urilor, cum ar fi kernel panics repetate sau blocări ale sistemului, pot avea drept cauză defecțiuni hardware. Apple oferă un instrument util pentru depistarea anumitor probleme hardware: este vorba despre Apple Hardware Test (AHT), pe care îl găsim pe unul dintre discurile originale care însoțesc orice model de Mac fabricat de prin 2000 încoace. Vom vedea în acest articol cum utilizăm AHT, dar și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre acest test.





Am mai amintit într‑un alt articol despre importanța discurilor originale ale Mac‑urilor. Pe ele nu se află doar sistemul de operare, ci și alte programe adiționale utile. Apple Hardware Test se găsește numai pe aceste discuri, nefiind disponibil pe DVD‑urile care conțin variantele generice („retail”) ale sistemului Mac OS X. Mai mult decât atât, AHT‑ul de pe discul unui anumit model de Mac nu funcționează și pe alte modele. Nu veți putea folosi, de exemplu, discul unui Mac mini pentru a verifica cu AHT un MacBook Pro.

Cum folosim AHT?

AHT poate fi rulat în două moduri:

• Valabil pentru toate Mac‑urile: pe unul din discurile computerului veți vedea scrisă o instrucțiune care sună cam așa: „To use Apple Hardware Test, hold down the D key as the computer starts up.” Prin urmare veți restarta computerul cu acel disc în unitatea optică, ținând apăsată tasta D până când veți vedea pe ecran interfața AHT. Atenție: la modelele mai vechi de Mac, AHT trebuie pornit cu tasta Option (Alt). Citiți cu atenție instrucțiunea de pe DVD!
• Mac‑urile produse de prin 2007 încoace au AHT instalat din fabrică pe hard disc, astfel încât nu mai este nevoie să folosiți discul optic. Pur și simplu dați un restart ținând apăsată tasta D. Această metodă nu mai funcționează dacă între timp ați formatat hard discul și ați reinstalat un Mac OS X retail. Vom vedea mai jos cum puteți reinstala AHT pe hard disc.

Utilizarea AHT

Apple Hardware Test poate face două teste: unul de bază, care durează doar câteva minute, și unul extins, care durează mult mai mult (zeci de minute). La sfârșitul testului primim verdictul: „No trouble found” dacă totul este în regulă, sau un cod de eroare dacă a fost depistată o problemă.

Testele extinse pot fi rulate în mod repetat („loop mode”) dacă, înainte de a le declanșa, apăsăm Ctrl-L. În fereastra AHT vom vedea scris „Looping On”, iar testele se vor repeta în continuu până când le oprim noi. Modul „loop” este util pentru depistarea problemelor hardware care apar intermitent. În aceste cazuri este bine să lăsăm AHT să lucreze peste noapte.

Dacă AHT găsește o problemă hardware, va genera un cod de eroare care poate arăta cam așa: 4MEM/1/40000000: 0xb78e5f18. Chiar dacă pare criptic, iar Apple nu ne ajută deloc în descifrarea acestor coduri, uneori ne putem da seama unde e problema. În acest exemplu „MEM” ne spune că e vorba de o eroare a memoriei RAM. Ce putem face în acest caz? Uneori este suficient să verificăm dacă memoriile sunt fixate cum trebuie în sloturi. Dacă problema persistă și avem instalate mai multe plăcuțe de memorie, le scoatem pe toate cu excepția uneia și repetăm testul până când depistăm care dintre ele este defectă.

Atunci când primim un cod de eroare care nu ne spune nimic, fie căutăm pe internet informații despre acel cod (întrebați pe forum), fie apelăm la un service autorizat Apple.

Din experiența proprie pot spune că uneori erorile depistate de AHT nu corespund unei funcționări vizibil defectuoase a computerului. Eu am descoperit întâmplător la un Mac de‑al meu că AHT dădea o eroare de memorie, deși computerul funcționa aparent fără probleme.
Reinstalarea AHT pe hard disc
În cazul în care Mac‑ul vostru din generațiile de după 2007 nu mai are AHT pe hard disc și vreți să-l puneți la loc, procedați astfel:

• Introduceți în unitatea optică discul pe care se află AHT.
• În fereastra cu discul apăsați Command-Shift-G (sau Finder > Go > Go to Folder).
• La Go to Folder scrieți așa (fără ghilimele): „System/Installation/Packages/.packages” și apoi apăsați Enter.
• În fereastra care se deschide dați dublu clic pe fișierul CPU_AHT.pkg, care este pachetul pentru instalarea AHT.

După instalarea AHT pe hard disc veți putea porni testele restartând cu tasta D, fără a folosi discul optic.
Ce facem dacă nu avem discurile originale ale Mac‑ului?
În acest caz aveți trei opțiuni:

• Faceți rost de discuri de la cineva care are exact același model de Mac.
• Întrebați la un service autorizat Apple.
• Căutați pe internet AHT-ul pentru computerul vostru.

Varianta a treia este posibilă deoarece Apple a publicat câteva versiuni de AHT pe situl companiei. De exemplu pe această pagină găsim AHT-uri pentru câteva modele vechi de Mac‑uri.

Pentru Mac‑urile mai noi AHT-urile sunt mai greu de găsit; unele pot fi descărcate de pe torrente, altele există tot pe Apple.com dar fără a fi făcute publice. Veți găsi aici pe forum o listă de adrese cu AHT-uri pentru diverse modele de Mac‑uri.

Source

Dacă aveți un Mac cu procesor PowerPC probabil știți deja că redarea filmelor HD poate fi o problemă, mai ales în cazul formatelor FullHD (1080p) codate H.264 la un bitrate mare. Și eu am crezut mereu că pur și simplu G-urile sunt prea slabe pentru această sarcină. Însă am descoperit CorePlayer, un player video-minune care demonstrează că PowerMac-urile G5 au avut destulă putere în ele. O putere prea puțin folosită eficient, din păcate.



Înainte de a vă bucura prea tare de veștile din titlu și din introducere, menționez că vorbim despre un player video care costă 20 de dolari și nu poate fi instalat decât pe un singur computer. Numărul serial este generat în funcție de seria Mac-ului, așa că este imposibil să folosiți programul pe un alt calculator.

Acestea fiind zise, trecem la un mic test. Am un PowerMac G5 dual 1,8GHz cu Mac OS X 10.4.11 Tiger. Nu am reușit niciodată să văd filme FullHD pe acel computer, ba chiar și cu cele 720p am avut uneori probleme. Dar nu dimensiunea în pixeli a filmelor contează cel mai tare atunci când vorbim despre performanțele de redare video ale computerului. Mai importante sunt codecul folosit și bitrate-ul. Iar în prezent toate filmele HD de pe internet sunt codate H.264, un format de codare foarte performant dar care solicită foarte tare procesoarele. Computerele moderne pot decoda fișierele video ajutându-se de chipsetul video, însă niciun Mac cu procesoare PowerPC nu poate face asta (mulțumim, Apple).

(Dacă ați încercat vreodată trailere HD de pe situl Apple și ați constatat că pot fi redate fără probleme pe un Mac mai vechi, explicația e că acele fișiere video sunt codate la un bitrate mult mai mic decât MKV-urile de pe torrente, de exemplu.)

Așadar încercăm să redăm pe acel PowerMac un fișier M2TS 1080p, codat H.264 la un bitrate măricel, care poate ajunge pe la 35,3 Mbps în unele scene. Avem la îndemână VLC și CorePlayer, iar rezultatele le puteți vedea în filmul care urmează.



Magic, nu-i așa? De fapt nu e nicio magie: CorePlayer este o suită de playere media pentru mai multe sisteme de operare desktop și mobile, făcute de CoreCodec, firma care produce performantul decodor video CoreAVC pentru Windows. Iar când spun "performant" mă refer la chestii gen "accelerare grafică și 10% utilizare de procesor la filme FullHD redate fluid". Nu e rău, nu? Ei bine tehnologiile CoreCodec își arată eficiența și pe Mac OS X în acest CorePlayer.

Iată și cum se comportă un PowerMac G4 2 x 1 GHz la redarea flmelor HD 720p cu CorePlayer (această filmare nu-mi aparține):



Destul de bine, nu?

O altă facilitate din CorePlayer care teoretic ar trebui să fie utilă este redarea filmelor de pe YouTube. Playerul are integrată o interfață pentru YouTube, și, deși clipurile sunt listate și se poate da chiar și căutare, nu am reușit să pornesc niciun filmuleț. Din ce am citit pe diverse forumuri este vorba de o problemă cunoscută, care sperăm că se va rezolva într-o versiune viitoare.

Din păcate veștile bune se opresc aici, pentru că există câteva dezavantaje ale lui CorePlayer, în afara prețului destul de mare comparativ cu restul playerelor care costă... zero.

• Nu suportă sunet AC3 sau DTS decât pe Mac OS X 10.5+ Leopard, cu Perian instalat. Utilizatorii de Tiger nu au altă soluție decât conversia pistelor de sunet în stereo. (Pentru cei care nu știu: formatele AC3 și DTS sunt cele mai folosite pentru codarea sunetului în fișierele MKV.)
• Nu suportă subtitrări. Soluția de compromis: reconversia fișierelor video cu subtitrarea inclusă în imagine (burned-in).
• Versunea 1.3.6 este destul de veche iar dezvoltarea playerului a mers foarte lent. Nu știu în ce măsură cei de la CoreCodec vor mai fi interesați să continue munca la CorePlayer pentru Mac OS X; par a fi concentrați mai mult pe piața sistemelor de operare mobile (Android, iOS).

În concluzie: merită să cheltui $20 pe un player video pentru un Mac vechi? Depinde. Dacă ești pasionat de filme, nu te deranjează inconvenientele de mai sus și nu se întrevede nicio posibilitate de a-ți cumpăra un Mac nou, atunci probabil că merită.

Source

Dacă sunteți pasionați de filmări, cu camera video, cu aparatul foto digital sau chiar și cu un telefon mobil, atunci nu aveți niciun motiv să nu încercați iMovie ’11 – o aplicație excelentă pentru editare video, a cărei ușurință în utilizare o face accesibilă tuturor. iMovie este disponibil în pachetul iLife ’11, pe care îl găsiți deja instalat pe orice Mac nou‑nouț. Vom arunca o privire introductivă asupra lui iMovie ’11 pentru a da o mână de ajutor celor care încă nu s‑au încumetat să‑l folosească.



Cred că mulți dintre noi am trecut prin momentele extrem de plictisitoare în care a trebuit să urmărim cap‑coadă o înregistrare video de familie needitată. În funcție de priceperea și inspirația cameramanului, înregistrarea video a unui eveniment cuprinde de obicei și scene mai puțin importante, filmări executate greșit sau scene repetitive care nu au rost. De aceea orice înregistrare ar trebui editată pentru a înlătura părțile neesențiale și a scoate în evidență conținutul util. iMovie exact asta face.
Descrierea interfeței programului


iMovie este, în principal, un program cu o singură fereastră. Aceasta este împărțită în cinci zone. Să începem descrierea cu partea de jos, unde găsim clipurile filmate de noi, organizate în „Events” (evenimente). Lista evenimentelor este în partea stângă (Event Library), iar dacă selectăm un eveniment vom vedea clipurile în partea din dreapta, în „Event Browser”.

În partea de sus a ferestrei, zona din stânga este dedicată proiectelor noastre video. De fiecare dată când vrem să edităm și să asamblăm un film în iMovie, vom crea un nou proiect, la fel cum într-un editor de text avem câte un fișier separat pentru fiecare document diferit. Atunci când facem un proiect nou, în stânga-sus apare spațiul de lucru al proiectului, care este gol pentru început. Dacă apăsăm pe butonul „Project Library” vom vedea toate proiectele noastre și putem trece de la un proiect la altul.

În partea din dreapta-sus avem ecranul de previzualizare, unde vedem clipurile din Event Library sau cele din spațiul de lucru al proiectului.

Bara din mijlocul ecranului conține câteva unelte pentru editarea și asamblarea proiectelor. Butoanele grupate în partea din dreapta oferă acces la efectele speciale din iMovie.

Principiul de funcționare al lui iMovie poate fi rezumat astfel:

• Importăm filmele de pe cameră (sau de pe hard disc) în iMovie, într-un Event.
• Facem un proiect nou, și apoi tragem clipuri din Event Browser, în spațiul de lucru al proiectului. Selectăm doar clipurile (sau porțiunile din clipuri) care dorim să apară în filmul final și le aranjăm după dorință.
• Adăugăm tranziții, efecte, fotografii, muzică și sunete (opțional).
• La final exportăm filmul sub forma unui fișier destinat vizionării pe calculator, pe un media player sau îl publicăm pe internet.

Sună simplu? Așa și este. Să vedem acum câteva detalii despre cum lucrăm cu iMovie.
Cum ajung filmele în iMovie
Sursele noastre principale de material filmat sunt camerele video, pe care le conectăm la un Mac prin intermediul porturilor USB sau Firewire, iar iMovie poate importa fișierele video direct de pe cameră. Există două categorii de camere video:

• Camerele DV, cu casetă, sunt din ce în ce mai rare, iar transferul filmelor de pe ele se face prin captură în timp real. Adică, dacă ați filmat timp de 2 ore, transferul pe computer se va face tot în 2 ore.
• Camerele video moderne și aparatele foto digitale stochează filmele pe hard discuri interne, pe mini DVD‑uri sau pe carduri de memorie. Transferul fișierelor se face simplu și rapid, prin copierea fișierelor video de pe cameră în librăria iMovie.

Clipurile de pe cameră vor fi importate, la alegere, într-unul sau mai multe evenimente nou create, sau într-un eveniment deja existent. Ele vor putea fi utilizate în oricâte proiecte dorim și nu vor fi modificate niciodată, indiferent câte efecte aplicăm în spațiul de lucru al proiectului.

Mai există o altă posibilitate de a importa clipuri de pe camera video, și anume folosind iPhoto. iMovie are acces la librăria iPhoto și poate folosi orice clip de acolo. Unii utilizatori vor prefera să importe totul în iPhoto – filme și fotografii – astfel încât să aibă toate materialele‑sursă salvate și organizate într‑un singur loc.

Dacă avem deja clipuri video salvate altundeva pe computer (filmări mai vechi, capturi de ecran, filme descărcate de pe internet etc.) și vrem să le utilizăm într-un proiect iMovie, atunci va trebui să le importăm mai întâi într-un eveniment, folosind comanda File → Import → Movies. Dar atenție: iMovie nu acceptă decât fișiere MPEG-4, DV, MOV și unele tipuri de AVI de pe camerele foto digitale. Dacă vreți să utilizați în proiect clipuri în orice alt format, ele vor trebui convertite mai întâi folosind un program pentru conversii video.
Despre aspect ratio și frame rate
Primul pas în crearea unui proiect nou în iMovie implică alegerea a doi parametri importanți care definesc din punct de vedere tehnic modul în care va arăta filmul final:

• „Aspect ratio” sau raportul de aspect este formatul pe care doriți să-l aibă filmul final. De obicei (dar nu obligatoriu) îl alegeți în funcție de materialul filmat. Dacă ați filmat cu o cameră HD atunci veți alege „widescreen (16:9)”. Dacă ați folosit o cameră foto digitală atunci clipurile sunt cel mai probabil în formatul „standard (4:3)”. Totuși nu vă oprește nimeni să faceți un proiect în formatul widescreen și să folosiți clipuri 4:3 (sau invers), dar nepotrivirea formatelor va duce fie la trunchierea imaginilor, fie la apariția unor benzi negre pe ecran (stânga-dreapta sau sus-jos).
• „Frame rate” (frecvența cadrelor, exprimată în fps = frames per second, cadre pe secundă) este numărul de cadre de imagine pe secundă și este o caracteristică de bază a oricărui fișier video. Veți alege un fps egal cu cel al clipurilor de pe cameră. Dacă nu știți ce fps au clipurile, importați-le mai întâi în iMovie. Odată ajunse în Event Browser, în colțul din dreapta-jos al fiecărui clip veți vedea valoarea frecvenței cadrelor.

Cum lucrăm cu clipurile


Ziceam mai sus că scopul principal al editării video este acela de a selecta numai secvențele esențiale din clipurile filmate de noi. Putem include clipurile întregi sau numai porțiuni din ele, iar în iMovie selecția clipurilor este incredibil de ușor de făcut. Trebuie doar un pic de atenție:

• Ne deplasăm cu mausul deasupra unul clip din Event Browser (fără a apăsa vreun buton de la maus) pentru a previzualiza clipul în fereastra din dreapta-sus.
• Atunci când am ajuns la o scenă pe care vrem să o includem în proiect, dăm clic și tragem cu mausul peste clip. Vom vedea un cadru galben care reprezintă selecția noastră. Putem trage de marginile din stânga sau dreapta pentru a ajusta selecția.
• Pentru a include selecția în proiect, o tragem pur și simplu cu mausul în spațiul de lucru al proiectului, în locul dorit.

Observați în imaginea de mai sus o linie portocalie în partea de jos a clipului; aceasta indică faptul că acea porțiune a fost deja utilizată în proiectul deschis.
Despre timeline


În spațiul de lucru al proiectului clipurile adăugate de noi sunt aranjate unul după altul de la dreapta la stânga și de sus în jos, similar modului în care curge textul pe o pagină. De obicei acest aranjament poartă denumirea de „timeline”, adică linie de timp, și se numește astfel deoarece clipurile sunt aranjate în ordinea temporală în care vor fi ele redate în filmul final. Dacă ați mai folosit alte programe pentru editare video, atunci s-ar putea să vi se pară un pic ciudat acest timeline din iMovie, care se îndoaie la capăt și continuă pe rândul următor, în loc să fie strict rectiliniu, de la stânga la dreapta (dar iMovie vă oferă posibilitatea de a trece la un timeline clasic dacă doriți).

Dacă vreți mai mult spațiu de lucru pentru proiect, puteți muta timeline-ul în partea de jos, în locul clipurilor, care trec în partea de sus a ferestrei.
Efecte, imagini, sunete, text
Efectele și celelalte artificii din iMovie sunt sarea și piperul unei creații video (și ar trebui utilizate la fel ca un condiment: cu măsură). iMovie vă pune la dispoziție următoarele categorii de efecte, pe care le puteți accesa apăsând cele cinci butoane din extremitatea dreaptă a barei cu unelte:

• Muzică și sunete. Pachetul iLife conține multe clipuri audio care pot fi folosite în proiectele video, de la simple sunete până la melodii instrumentale de câteva zeci de secunde, destinate utilizării în fundal. Aveți acces și la muzica din iTunes.
• Fotografii din librăria iPhoto. Puteți insera în film cadre statice folosind pozele importate în iTunes. Dacă doriți puteți face chiar și filme bazate exclusiv pe poze.
• Titluri – inserturi de text în interiorul filmelor voastre. iMovie vă oferă mai multe titluri gata făcute, în care trebuie doar să modificați textul.
• Tranziții – sunt acele efecte care se aplică între două scene diferite, și au rolul de a scoate în evidență sau de a estompa trecerea de la o scenă la cealaltă. Folosite cu măsură, sunt indispensabile dacă vreți să obțineți un film care arată profesional.
• Hărți, fundaluri și „animatics”. Acestea sunt câteva elemente grafice (unele sunt animate) gata făcute, pe care le puteți utiliza în filmele voastre. Unele sunt foarte interesante. De exemplu hărțile sunt niște clipuri în care iMovie pune automat locația voastră prezentă (detectată de sistemul de operare), iar voi puteți alege o destinație oriunde în lume. iMovie va desena automat un traseu între cele două puncte, realizând o animație foarte drăguță, potrivită pentru introducerea filmărilor de călătorie.

Teme vizuale
Dacă vreți să vă uimiți rapid prietenii cu o creație care arată absolut fantastic, atunci când faceți un proiect nou puteți alege una din cele peste 20 de teme vizuale gata făcute. O temă are deja un „scenariu” complet care face uz de efecte vizuale gata făcute. Atunci când veți trage clipuri și imagini în fereastra unui proiect bazat pe o temă, veți vedea cum ele prind viață și se transformă automat în generice, titluri și povești vizuale cu un aspect foarte interesant. Rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase, fiind la un nivel apropiat de cel al filmelor realizate de profesioniști.
Exportul filmului final
În momentul în care considerați că proiectul vostru este gata și sunteți mulțumiți de felul în care arată filmul, veți folosi opțiunile din meniul Share pentru a-l exporta sub forma unuia sau mai multor fișiere care vor putea fi văzute pe computer, pe dispozitive mobile sau pe internet. iMovie excelează la acest capitol prin modul simplu și eficient în care facilitează publicarea filmelor. De exemplu aveți posibilitatea de a trimite filmul pe YouTube, Facebook sau Vimeo, direct din iMovie.
Ce urmează mai departe?
În acest articol am atins doar la suprafață câteva subiecte despre iMovie '11. Din fericire programul este destul de intuitiv și ușor de folosit, așa că în momentul în care ați înțeles principiile sale de bază, puteți trece la experimente care să vă ajute să descoperiți facilitățile sale cu adevărat interesante. Iar dacă știți limba engleză, Help-ul programului vă oferă un ajutor binevenit. Aici pe Command-N vom mai reveni cu alte articole despre iMovie '11.

Source

Dacă locuiți în afara unui oraș mare și vreți internet mobil de mare viteză, atunci este foarte probabil ca singura voastră opțiune să fie Vodafone, care de vreun an de zile oferă internet 3G în banda de 900 MHz. Astfel compania a acoperit (teoretic) cu 3G 90% din populație, inclusiv zonele mai izolate din țară. Însă posesorii de iPad 3G (primul model) au avut neplăcerea să constate că tableta se putea conecta la internetul de viteză mare doar în benzile de 850, 1900 și 2100 MHz. Pe 900 MHz „prindea” doar GPRS, o conexiune care ne aduce aminte de dial‑up. Vestea bună e că iPad 2 se poate conecta acum la 3G și în banda de 900 MHz, beneficiind astfel de serviciile Vodafone de internet cu viteze de până la 7,2 Mbps, oferite în această bandă.

În cursul acestui an Orange și Cosmote promit că vor lansa și ei servicii de internet 3G pe 900 MHz.

Source

Astăzi Apple împlinește 35 de ani! La mulți ani!

Source

Răspunsul la întrebarea din titlu este, din păcate, unul negativ: Office 2011 pentru Mac nu oferă suport pentru limba română în ceea ce privește corectarea ortografiei. Există totuși o soluție care funcționează binișor dacă sunteți dispuși să vă schimbați un pic stilul de lucru.

Pentru început va trebui să instalați corectorul ortografic românesc pentru sistemul de operare Mac OS X. Instrucțiunile le găsiți pe forum. Odată instalat, corectorul va funcționa în majoritatea aplicațiilor moderne pentru Mac OS X (oare de ce nu mă mir că nu funcționează și în Office?).

Apoi, ideea e ca de acum încolo să folosiți aplicația Text Edit (gata instalată în sistemul de operare) pentru operațiunile de corectare ortografică. Cel mai bine este să procedați astfel:

• De fiecare dată când aveți de scris un text, îl scrieți în Text Edit, ca și cum ați face o ciornă pe care o modificați după cum doriți.
• În Text Edit puteți folosi corectorul ortografic românesc instalat în sistem.
• În momentul în care textul este finalizat, îl copiați în Word și apoi aplicați toate formatările dorite, adăugați grafice, poze etc.

Pentru documente relativ simple nici nu mai este nevoie să treceți textul prin Word, deoarece Text Edit poate salva fișiere în formatul RTF, DOC sau DOCX. Iar dacă vreți o suită tip Office destul de puternică și foarte ușor de utilizat, încercați iWork.

Source

Am mai scris acum câteva zile despre Z-410, noul sistem de fișiere pentru Mac OS X, bazat pe ZFS. Dacă doriți să aflați detalii interesante din culisele proiectului, vă recomand să citiți un articol publicat de ArsTechnica. Veți afla și câte ceva despre istoria HFS+ (actualul sistem de fișiere) de la Don Brady, care a lucrat la Apple și acum este personajul principal din spatele proiectului Z-410.

Source

Pe 24 martie 2001 Apple lansa Mac OS X 10.0, cu numele de cod Cheetah, prima versiune finală comercială a noului lor sistem de operare. A fost primit cu destulă răceală de utilizatorii Mac: interfața era complet diferită față de Mac OS 9, avea cerințe de memorie destul de ridicate (oficial minimul necesar era de 128 MB de RAM) și mai existau încă probleme de compatibilitate cu unele periferice. Dar, așa cum s‑a dovedit în final, Mac OS X a fost unul dintre atuurile importante cu care Apple a revenit pe linia de plutire la începutul anilor 2000, după un deceniu dezastruos.

I‑aș ura „la mulți ani” X‑ului, însă cred că mai degrabă îmi doresc cât mai curând un Mac OS 11, cel puțin la fel de interesant cum a fost și Mac OS X acum zece ani.

(Puteți vedea o galerie de imagini cu Mac OS X 10.0 pe forum).

Source