MacWarp

Vă spuneam zilele trecute că una din marile bucurii în utilizarea OS X este fundamentul UNIX pe care se sprijină. Iar asta înseamna până acum puțin timp că din nu mai mult de trei(!) clickuri, un OS X poate deveni un server web, propulsat de Apache, cel mai folosit software de acest fel. Cele trei clickuri sunt System Preferences -> Sharing -> Web Sharing. Cel puțin așa era până la Mountain Lion. Acum nu mai avem opțiunea Web Sharing, dar asta nu înseamnă că bestia Apache nu poate fi trezită la viață.

Mai întâi, trebuie să creăm un fișier de configurare specific utilizatorului nostru. Pentru acest lucru, pornim Terminalul și ne acordăm drepturi sporite

sudo su [parola]
/etc/apache2/users/[utilizator].conf

Folosind un editor de text (eu folosesc vim când sunt în Terminal, dar puteți folosi nano sau orice altceva), introducem următoarele linii de cod în fișierul de configurare:

<Directory "/Users/[utilizator]/Sites/">
Options Indexes Multiviews
AllowOverride AuthConfig Limit
Order allow,deny
Allow from all
</Directory>

Acum, Apache este configurat, mai trebuie doar să îl pornim. Facem acest lucru prin comanda:

apachectl start

Pentru a opri serverul, folosim:

sudo apachectl stop

Verificăm dacă merge cu orice browser în care scriem în bara de adresă doar localhost (sau 127.0.0.1). Dacă pe ecran apare textul "It works!" înseamnă că serverul este corect configurat și că rulează. În mod automat, este afișat conținutul aflat în /Library/Web Server/Documents. Pentru a afișa un site personalizat, conținutul acestuia trebuie să fie plasat în folderul Sites și pentru a-l accesa, folosiți adresa http://[IP]/~[utilizator], adică IP-ul urmat de un slash, o tildă și numele de utilizator.

Cam mult configurări pentru un OS X, dar măcar avem un Apache pur-sânge gata de acțiune în câteva minute.

Dacă cineva este interesat de istoria produselor Apple, cred că va găsi interesantă această arhivă, ce conține manualele primelor modele de computere Apple, broșuri și alte documente tehnice (Apple I, II, II, Lisa) plus o colecție de programe pentru Lisa.

Site-ul gazdă este și el deosebit de interesant pentru că pune la dispoziția publicului astfel de documente istorice pentru o mulțime de alte arhitecturi, grupate după firma producătoare. Spre exemplu, în folderul IBM am găsit descrierea tehnică a computerului de la bordul navetei spațiale (așa am ajuns de fapt la acest site). Secțiune celor de la Intel merită și ea vizitată, așa, de dragul de a vedea niște documente sfinte pentru lumea tehnologizată de azi.

Nu prea obișnuiesc să ascult muzică. De cele mai multe ori, merge în fundal, pentru a o auzi nu pentru a o asculta. Dar în ultimii ani s-au tot adunat fișiere audio, albume, melodii, pe care le păstram cât de cât ordonat în foldere, gata să fie importate în Winamp, când era cazul sau, mai nou, de când folosesc OS X, în iTunes. Însă niciodată nu am transferat toată librăria în iTunes, pe care-l folosesc mai mult pentru posturile de radio online și pentru sincronizarea iPad-ului. Fișierele sunt așa cum se găseau, nume artist, cratimă, nume melodie sau numele artistului era folderul, după care curgeau fișierele, totul stocat pe partiția de date și purtate după mine ani buni, de pe un sistem de operare pe altul.

iTunes, dacă este folosit la întreaga sa capacitate, poate fi o experiență frumoasă de a te bucura de albumele de pe harddisk. Nu l-am folosit până acum deoarece spre deosebire de Winamp, unde dacă sunt taguri e bine, dacă nu, iar e bine, iTunes ia în serios tagurile și dacă librăria nu este ordonată, aspectul nu este unul prea plăcut. Așa că azi, având o cu totul altă treabă de care doream să fac orice pentru a scăpa, am început să-mi construiesc o librărie audio ordonată în iTunes. Am luat albumele din arhivă, unul câte unul, cele mai răsărite, și am început să verific tagurile, să le ajustez acolo unde este cazul, numărul melodiei în album, anul lansării, coperta (neapărat), dacă este un album multidisc sau nu, totul făcut de mână, în iTunes, fără nici o altă aplicație suplimentară. Am folosit doar FLACTunes FLAC Converter pentru conversii din .flac în .aac, deosebit de utile, din moment ce iTunes nu vede .flac-uri (aplicația este disponibilă în AppStore, văd că e pe bani, nu-mi amintesc să fi plătit pe ea când am instalat-o).

După vreo 5 ore de muncă, aveam în librărie 50 de albume ordonate, cam 10% din cantitatea de muzică disponibilă în formă ușor haotică, din care probabil 70-80% va ajunge în iTunes, am și destul balast de care probabil voi scăpa cu ocazia asta. Arată bine acum, mai ales tab-ul cu albume, îmi place cum culorile fundalului și a fonturilor cu care sunt afișate melodiile se potrivesc cu coperta albumului. În perioada următoare sper să reușesc să mut cât mai multe dintre ele în noua locație, pentru o viitoare și, sper eu, cât mai apropiată migrare spre un Mac Mini.



Dacă nu ați făcut până acum, faceți curățenie în iTunes, merită, arată mult mai bine când melodiile sunt ordonate.

Spuneam că am instalat un ATI Radeon HD 4890 și că mă pot bucura de el. Ei bine, au mai fost unele probleme, în zilele ce au urmat.

Am fost cam dezordonat la instalarea kext-urilor și nu am făcut curat după ce am instalat primul val, care nu mă ajuta cu nimic. Așa că acum, uneori, la boot, primesc niște KP-uri de toată frumusețea. Uneori bootează, uneori nu. Când o face, merge fără probleme. De lene să reinstalez tot, am acceptat situația. Poate sunt și niște rămășițe de la Nvidia și pentru că nu mai am placa respectivă în slot, se supără. De la Paragon NTFS nu cred că e, înainte de a schimba plăcile nu pățeam așa ceva. Treaba lui, cât încă bootează, eu sunt mulțumit, nu o să reinstalez numai pentru că tușește câteodată.

A doua problemă este Civilization V care nu dorea să pornească. Joc cumpărat prin Steam, nu așa, de ici de colo. Pornea launcherul, aleg Window mode sau Full Screen, stau, aștept, nimic. În dock, aplicația rulează, dar eu nu văd nimic. Nici beach-ball, nici sistem înghețat, nici măcar nu îmi oferă un Force Quit, se închide rapid cu un Quit normal. Verific cache-ul la Steam, e intact. Șterg Civilization V, reinstalez, aceiași comportare. Se pare că problema provine de la faptul că Civilization V nu-mi identifică așa cum trebui placa grafică. Într-adevăr, System Report îmi spune la PCI Cards: This computer doesn't contain any PCI cards. If you installed PCI cards, make sure they’re properly installed, ceea ce e evident fals. Șmecheria este un parametru de boot, care trebuie, în cazul meu, adăugat în fișierul /Extra/org.chameleon.Boot.plist:

<key>AtiConfig</key>
<string>Motmot</string>
<key>Graphics Mode</key>
<string>1280x1024x32</string>
<key>GraphicsEnabler</key>
<string>Yes</string>

Primele două sunt liniile vitale, restul le-am pus ca să fiu sigur, probabil puteam și fără ele, cum am putut până acum. Practic sistemul de operare află mai exact ce tip de placă grafică am, dacă am înțeles eu bine ideea acelui Motmot. Și nu-i rău, pentru că, după KP-ul de rigoare, la un boot reușit am observat că nu-mi mai consideră ca și cum aș avea două monitoare, ci doar unul singur, așa cum e în realitate. Asta e bine. System Report însă tot nu-mi vede PCI Cards, dar măcar de data asta Civilization V pornește, și încă o face la un framerate de invidiat (nu știu exact cât, că nu am numărat, dar pare la fel de fluid ca pe Windows). Să vedem ce suprize de mai rezervă viitorul și sunt curios cât mai rezistă sistemul meu peticit, până la o reinstalare proaspătă, pe curat.

Topul va avea două părți. Prima dată voi vorbi despre aspecte esențiale ale sistemului de operare care mă țin aproape de el împreună cu câteva aplicații care-mi sunt aproape indispensabile sau greu de înlocuit. Iar la final, câteva aspecte care contează și care probabil vor avea un rol mai mare în viitorul apropiat decât au acum.

1. Interfața
OS X arată bine, arată extraordinar de bine. Curat, îngrijit, ordonat, reușește să fie cât mai transparent posibil, așa cum trebuie să fie o interfață grafică. Nu este opulentă (KDE4), este coerentă (spre deosebire de Windows) și nu face risipă de spațiu. Suficient customizabilă, interfața este primul lucru care m-a atras la OS X. Știu că nu trebui să judecăm o carte după copertă, dar interfața grafică nu este un aspect deloc de neglijat, deoarece aici ne petrecem majoritatea timpului. Nu mi-am dat seama de importanța interfeței grafice decât atunci când am făcut o pauză de OS X și am revenit la Windows, de unde am plecat speriat spre Linux. Însă aici este un câmp de luptă între KDE și Gnome/Xfce cu victime colaterale. Da, Linux are cele mai customizabile interfețe grafice, dar am observat că nu asta vreau, până la urmă. Prefer să renunța la gradul de customizare, dacă este compensat de ușurința și plăcerea în folosire. Încercați câteva zile Xfce și atunci veți remarca lipsa fonturilor frumoase din OS X (nu cred că Jobs a exagerat când a insistat ca sistemul lui de operare să aibă fonturi frumoase, dacă nu mă credeți, încercați să petreceți câteva zile cu orice distribuție Linux). Și să nu uităm viteza. Este remarcabil cum pe un hackintosh, pe același hardware, OS X este mai sprinten decât Windows 7.

2. UNIX
Probabil cea mai bună decizie pe care a luat-o Apple în ceea ce privește sistemul său de operare. OS X este UNIX (uneori chiar oficial, cu certificat, în funcție de versiuni) și asta înseamnă că se bucură de toate beneficiile acestuia, începând de la linia de comandă cu clasicele utilizare (tar, ntp, rsync, ssh), până la Apache sau DTrace sau MacPorts. Plus securitatea inerentă, organizarea utilizatorilor, etc. OS X are breșe de securitate, ca toată lumea, dar cele mai garve au fost de pe frontul Java, nu erau vulnerabilități ale sistemului de operare însuși. Din fericire, la capitolul ăsta, nici WIndows 7 nu stă chiar rău.

3. Tastatura
Nu arată doar bine, dar este foarte ușor să folosesc o tastatură care are un layout în românește și pentru care nu trebui să-mi înnod degetele atunci când vreau să scriu în engleză pentru că nu mai este necesar să schimb layout-ul. Am toate caracterele prezente, unele puse mai ciudat (ș și î), dar m-am obișnuit rapid. A fost scumpă, dar pot spune că aproape a meritat investiția. Mai ales când scriu un mail în românește, după care scriu un text în engleză: layoutul rezistă.

4. Print Screen
Combinația de tasta Cmd - Shift - 3/4 a devenit atât de familiară încât pe PC-urile cu Windows 7 pe care le am la îndemână mi-am făcut un shortcut la Snipping Tools (una din multele idei bune din Windows 7) pe Ctrl-Shift-3. Dar nu este același lucru, în OS X am automat pe desktop fișierul cu imaginea ecranului (întreg sau decupat), la Snipping Tool mai trebuie să fac câteva gesturi pentru a salva fișierul. Și dacă vreau, îi pot spune lui Cloud să-mi încarce automat fișierul și să-mi salveze URL-ul în clipboard, totul automat, pentru a putea da paste imediat după acțiunea de print screen, dacă vreau să trimit cuiva imaginea respectivă.

5. Preview
Probabil cea mai folosită aplicație. De la poze la PDF-uri, își face treaba de minune. Și pe lângă vizualizări, mai poate și face însemnări rapide direct pe imagini. Nu știu să existe un soft echivalent în alt sistem de operare, care să rivalizeze prin simplitate și utilizate. Probabil IrfanView, pentru partea de vizualizare, dar este în altă ligă. Dacă nu ar fi inclus în sistem, probabil aș fi dispus să plătesc pentru Preview, atât îmi este de util.

6. Launchpad
Am tot auzit de launchere, dar nu am folosit niciodată unul. Însă de când pot tasta numele softului în Launchpad, a devenit modul meu favorit de a porni o aplicație, spre deosebire de metode veche, în care căutam fișierul în folderul Applications. Era anevoios, mai ales când aveam nevoie de aplicații din Utilities care nu se aflau în Dock. Nu am prea folosit Launchpad în Lion, pentru că îi lipsește tocmai facilitatea de a căuta, dar în Mountain Lion a devenit aproape indispensabil.

7. Keynote
Împreună cu Papers, o aplicație despre care povestesc mai jos, a fost unul din motivele pentru care mi-am cumpărat un MacBook. Prezentările arată splendid, elegante și chiar și PowerPoint 2010 pare arhaic în comparație cu ce reușește Keynote să facă, chiar dacă o nouă versiune se lasă cam mult așteptată. Chiar și așa, cred că aș mai putea folosi Keynote așa cum e încă 5 ani fără să mă plictisesc de el. Poate ar merita menționat aici și Papers, care pe lângă editor decent de text, mai poate face și broșuri la fel de elegante în 30 de minute, sau, mai nou, știe să exporte ePub. Cu Numbers nu m-am obișnuit defel și nu-l folosesc deloc.

8. Adium
Știu că pe Windows există Trillian și alte năzbâtii, dar nu m-am putut deloc obișnui cu ele. Acolo folosesc clientul oficial de la Yahoo Messenger și GTalk în inbox-ul Gmail-ului. Pe Linux există Pidgin, înrudit cu Adium, la fel de util, dar nu la fel de arătos. Adium este simplu, se integrează perfect cu interfața grafică și nu mă deranjează sau obosește, își face treaba admirabil. Nu are suport pentru webcam sau microfon, dar nu prea folosesc așa ceva. Are transfer de fișiere și este tot ce îmi trebuie.

9. Papers
Papers a fost prima aplicație pe care am cumpărat-o pentru noul MacBook și probabil unul din primele softuri pe care am dat banii. Este pentru colecția mea de articole științifice cam ce este iTunes pentru colecția de muzică: știe să indexeze frumos intrările, are taguri și smarttaguri, ba chiar să caute pe inetrnet informații legate de autori, publicație, numărul și anul apariției, etc, doar din titlul articolului (coresponentul tagurilor ID3). Este o variantă mult mai elegantă decât varianta organizării PDF-urilor în foldere separate, care nu doar că trebuiau redenumite manual, dar încadrarea lor în categorii suprapuse era un coșmar. În ultimul timp au mai apărut și alte variante comerciale (Bookends, Sente) sau gratuite (Mendeley, Zotero), pe lângă deja venerabilul Endnote (care însă este mai mult un manager mult mai scump de citări și nu de articole, deși cele două domenii se suprapun într-o oarecare măsură). Am mai introdus aici și BibDesk, un manager de citări pentru LaTeX, pentru care încă nu am găsit înlocuitor pe un alt sistem de operare (poate JabRef, dar e Java și arată urât). Este un soft gratuit, de sine stătător, care lucrează foarte bine împreună cu Papers (sau cu oricare alte softuri de acest fel). Nu am încercat încă Paper2, parcă are mai multe opțiuni decât am eu nevoie și partea interesantă este că prețul unei licențe permite rularea softului în două locații, adică, dacă punem un Dropbox la mijloc, putem accesa librăria de articole (și cărți) atât de acasă, cât și de la locul de muncă. Frumos din partea dezvoltatorilor că s-au gândit la acest aspect.

10. TextPad
Este aplicația cu care am învățat practic LaTeX. Poate ar merita un articol separat. Are live preview, așa că îmi puteam vedea automat efectul comenzilor și identifica rapid greșeala de sintaxă. A fost la mare concurență cu Latexian, un alt editor extrem de bun, dar interfața elegantă și mai simplă a lui Texpad l-a făcut câștigător în dock-ul meu, chiar dacă Latexian are unele facilități suplimentare. A se folosi de preferință cu BibDesk (sărăca aplicație, apare menționată de două ori, dar nu a ajuns în top, asta probabil pentru faptul că este mai mult un accesoriu altor aplicații). Are și o versiune pentru iPad, dar e cam scumpă și nu mă văd editând documente LaTeX pe iPad.

Urmează câteva aplicații sau servicii cu potențial, care nu au ajuns în primele 10, dar care sunt aproape indispensabile și plăcut de folosit.

iCloud
Serviciul are potențial, mai ales în ecosistemul Apple. Încep un text în Pages pe desktop și continui pe iPad. Îmi aduc aminte de ceva și scriu rapid în Notes, ajung acasă și am notițele pe desktop. Fac poze în concediu, le pun pe iPad să le văd mai bine și când ajung acasă, le am în iPhoto. Desigur, pentru toate acestea există și Dropbox, dar integrarea cu diverse aplicații Apple și non-Apple îl face mai comod de folosit. Nu am avut experiențe cu iTools sau mobileMe, dar iCloud pare că se află pe drumul cel bun.

AppStore
Extrem de util la reinstalări. Din fericire, reinstalările sunt rare cu OS X, mai nou chiar și pe hacktinsoh, care, în ciuda încercărilor mele de a adăuga, modifica, șterge diverse kext-uri, s-a dovedit incredibil de rezistent.

Linkinus
Ultima aplicație, dar nu cea din urmă. Nu folosesc prea des IRC, dar când o fac, Linkinus este aplicația perfectă pentru asta. E un fel de mIRC (care, culmea, încă nu a fost detronat pe Windows la capitolul lejeritatea în folosire, după atâția ani și după atâtea clone comerciale sau open-source) care arată și se comportă mult mai modern.

Transmission
Așa trebuie să arate o aplicație pentru torenți: să fie minimală, dar elegantă și să nu deranjeze. Așa a fost μTorrent, dar noile versiuni vin cu tot felul de adware și bannere. Transmission just works, nu am altceva ce să laud sau să critic la el. Open-source și multiplatform, dar parcă nu arată la fel de bine pe nici o altă platformă așa cum o face pe OS X.

Mă lăudam data trecută cu al meu Radeon HD 4890 și între timp mi-am adus aminte de StarCraft. Dacă ultima dată framerate-ul obținut cu GeForce 8600 GT îl făcea greu de jucat, de data asta merge cu detaliile high fără nici un fel de problemă. Ba ar merge chiar și pe ultra, dar acolo parcă nu e chiar așa de fluid și uneori se mai agață, dar nu e rău nici cu high.

Și pentru că de când cu Steam m-am dezobișnuit să mai caut pe TPB jocuri, îmi pare mai simplu să mă distrez puțin cu StarCraft II Starter Edition (nu neapărat dintr-un puseu de moralitate, dar jocurile de pe Steam sunt mult mai comod de instalat și adus la zi), un fel de demo destul de permisiv: pot juca împotriva A.I.-ului, însă doar cu terranii sau cu o rasă aleatoare, pe nivelul Very Easy sau Easy, pe doar două-trei hărți. Pentru un produs gratuit, nu-i chiar rău, parcă nu aș da 40 EUR, în condițiile în care pe Steam nu am dat vreodată mai mult de 10 EUR pe un joc, chiar dacă este vorba de StarCraft. Poate se mai ieftinește dacă apare Hearth of the Swarm

Să nu uit de la ce am plecat. Îmi place când o companie este atentă la detalii, cel puțin pare mai serioasă în felul ăsta. Așteptam să se încarce harta din StarCraft și văd mesajul din fotografia atașată, adică pentru chat, trebuie să apăs tasta 'ș'. Inițial, pare amuzant. De ce tocmai 'ș'? În mod normal ar fi vorba de tilda, plasată în 90% din cazuri în fața tastei '1'. Cum eu am o tastatură Apple cu layout românesc, tasta din fața lui '1' este 'ș' și StarCraft a știut asta, scutindu-mă astfel de efortul de e ieși din joc, de a schimba layoutul și la final de a-l schimba înapoi sau de a căuta pe net cum obțin tilda pe un layout diferit de cel standard (Alt - N, dacă tot veni vorba, bine de știut pentru sesiunile pe Linux/BSD când trebuie ajuns rapid acasă).

Apropo de Steam, mie nu-mi pornește Civilization V. Aplicația pare să ruleze în dock, aleg full-screen sau window mode și... aștept, dar degeaba. Quit acceptă normal, fără nazuri, fără Force Quit. Înainte de Gods and Kings îmi mergea, greoi dar măcar rula, acum deloc. Mai așteptăm, poate vine ceva patch, oricum, dacă că am StarCraft II și Crusader Kings II la îndemână, ar trebui să fiu satisfăcut o bună perioadă de timp. Gata, data viitoare nu mai povestesc de jocuri sau plăci grafice

Încep anul cu o placă grafică nouă. Vorba vine nouă, mi-a fost cedată, la schimb, de un prieten, dar pentru mine e nouă. Obișnuit cu plăcile celor de la Nvidia, am avut unele emoții că placa celor de la ATi va fi bine primită de hacktintoshul meu.

Am început, prin 2002, cu un ATi, din cauza prețului mai bun, însă am avut numai probleme cu ea sub Linux. Așa că am schimbat-o, am cumpărat un GeForce 7300 GT cu prima ocazie și a fost o alegere inspirată. Placa asta m-a servit cu devotament ani de zile, având răcire pasivă nu a cârâit niciodată. Însă vremurile se schimbă și, deși a fost primită foarte bine de Leopard, Snow Leopard sau Lion, în Mountain Lion nu a mai fost loc de ea, așa că am tras-o pe linie moartă de ceva timp. 8600 GT a înlocuit-o cu brio și probabil aș mai fi folosit-o și acum, dacă ventilatorul nu făcea scandal. Schimbarea sa nu s-a dovedit a fi practică, așa că am început să mă gândesc la alte variante. 7300 GT era deja depășită moral, mai mult de OpenTTD sau Quake III nu puteam rula satisfăcător pe ea.

Intră în scenă ATi Radeon HD 4890. Vremurile s-au schimbat, ATi a fost înglobată în AMD. Driverele video sunt de ceva vreme open-source, bucurie pentru linuxiști și restul lumii, ba chiar Linus se supără urât pe cei de la Nvidia, chiar și conservatorul OpenBSD se descurcă mai bine cu o ATi decât cu un Nvidia. Placa este un monstru, abia încape în carcasa mea strâmtă, a trebuit să renunț la unitatea optică pentru a avea suficiente cabluri de alimentare (oricum am avut nevoie de două adaptoare suplimentare pentru alimentarea PCI, cu 6 pini fiecare). În Windows, rulez cam orice din librăria mea din Steam la detalii maxime și retina nu se plânge. După câteva ore îmi trece euforia jocurilor video și trecem la trebuiri mai serioase, testarea OSX cu noua placă.

Am găsit la repezeală ceva kext-uri care nu au făcut altceva decât s-mi dea un kernel panic. Nu-i nimic, dacă mergea din prima, clar ceva era în neregulă. Mai caut câteva minute și găsesc QE_CI Exotic patch Mountain Lion GM. Pun placa veche să pot porni OSX-ul, instalez cele două kext-uri din arhiva de care vă spuneam, opresc unitatea, schimb din nou plăcile, bootez, țin pumni strânși și voila, merge. Nu am mai avut o așa bucurie de la ultima victorie a echipei naționale de fotbal la un turneu final de campionat mondial.

Probleme au fost mărunte. În prima fază, nu vedeam nimic în afară de wallpaper-ul default. De mers, placa mergea, dar ea are două ieșiri DVI și eu am pus mufa de la singurul monitor în cea de-a doua ieșire, așa că OSX a considerat că monitorul meu este un al doilea monitor. Schimb mufa, aranjez rezoluția, toate bune și frumoase. Dar am în continuare două monitoare, dacă duc mouse-ul în dreapta, îmi iese din ecran. Se pot folosi softuri pentru dezactivarea celui de-al doilea monitor, dar am optat pentru o variantă mai curată: System Preferences -> Displays -> Arrangement -> Mirror Displays. Acum, chiar dacă am două monitoare virtuale, ele afișează exact aceiași pixeli.

Să testăm placa, să ne jucăm puțin. Pornesc Steam și aleg Crusader Kings II. Jocul rula, de musai, și pe 8600 GT, aproape jucabil. Pe noua placă însă, totul este fluid. Excelent. Civilization V nu vrea să pornească, deși aplicația pare să ruleze, însă nu se întâplă nimic, fie aleg full-screen, fie window mode. Lunar Lander este și el fluid, pe vechea placă abia dacă se mișca, fiind practic imposibil de a-l juca. Parcă și sistemul este ceva mai sprinten, de când are Radeon HD 4890 funcțional. Și tot secretul este QE_CI Exotic patch Mountain Lion GM.

De când a murit Arthur C. Clarke, sunt convins că trăim în viitor. Astăzi, am mai avut o confirmare, observând una din legile sale în practică. Legea sună așa: any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic.

Eram în vizită la una din cele două bunici care mi-au mai rămas. O femeie bătrână de 80 de ani care trăiește relativ izolată. Nu neapărat social, satul ei nu este unul foarte izolat, ci educativ, pentru că nu știe carte. Așadar este ruptă de realitățile noastre cotidiene, precum gadgeturi, internet, computer, cărți, ziare sau chiar televizor. Lumea ei se limitează la animalele din curte, câțiva vecini, biserica din unele duminici, când nu o dor picioarele.

Ajungem la ea și cel mai simplu mod de a o ține la curent cu ultimele evenimente sunt fotografiile. Așa că scot iPad-ul, i-l pun în mână, îl prinde cu două mâini și îi arat două-trei fotografii, eu stând lângă ea, în picioare, printr-un swipe cu arătătorul. Ea primește absolut natural tableta, nu se miră deloc, se uită curioasă la imagini. Apoi se întâmplă miracolul: face singură swipe cu degetul mare al mâinii stângi cu care ținea iPad-ul. Atât de natural, exact aceiași mișcare cu care eram și eu obișnuit, dar ce mi s-a părut remarcabil este că nu m-a văzut făcând acel gest, din poziția mea am fost nevoit să folosesc o altă mișcare. Nu întreabă nimic, nu se miră, face swipe și trece la următoarele imagini, până la capăt. Soția mă privește, zămbesc și mă gândesc la Arthur C. Clarke.

Vine iar acea perioadă din an în care EA Games ia cu asalt topurile aplicațiilor descărcate din App Store, pentru că au coborât prețurile la valoarea lor minimă, 0.89 Euro. Vorbim despre Need for Speed Most Wanted, care tronează în aceste momente pe primul loc, apoi de Fifa 13, pe locul doi. Surprinzător, am găsit The Dark Knight Rises pe locul 5, la același preș, așa că l-am înșfăcat rapid, deși jocul e de la Gameloft și nu cred că are nicio legătură cu promoția celor de la EA games. Ah, și Bad Piggies e tot cu 0.89 Eur, cred că acum e momentul cumpărăturilor pentru a avea cu ce ne juca sub bradul de Craciun.

Am aflat și eu recent că nu am nevoie de aplicații costisitoare de la Adobe sau de la alții pentru a uni două sau mai multe PDF-uri: în Snow Leopard această operațiune se poate face extrem de simplu și de rapid folosind un soft care există deja pe orice Mac: Preview.Deschideți primul PDF în Preview și dacă în partea dreaptă nu aveți sidebar-ul cu thumbnails, activați-l din meniul View → Sidebar → Thumbnails. Apoi din Finder adăugați următorul PDF în sidebar, folosind drag-and-drop și Preview va atașa fișierului deschis paginile noului PDF. Adăugați câte PDF-uri doriți și nu uitați ca în final să salvați noul fișier rezultat sub un alt nume, pentru a nu suprascrie primul PDF deschis.Operațiunea inversă este de asemenea posibilă: selectarea din sidebar a unei pagini sau a unui grup de pagini dintr-un fișier PDF deschis în Preview  și drag-and-drop-ul acestora oriunde în Finder va crea un nou fișier PDF cuprinzând paginile selectate. Același rezultat se mai poate obține accesând File → Print → PDF → Save as PDF.

Source