Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!





Photo
* * * * * 1 votes

Curățenie în iTunes

Posted by Claudiu , in OS X 19 January 2013 · 1539 views

itunes mp3 muzică
Nu prea obișnuiesc să ascult muzică. De cele mai multe ori, merge în fundal, pentru a o auzi nu pentru a o asculta. Dar în ultimii ani s-au tot adunat fișiere audio, albume, melodii, pe care le păstram cât de cât ordonat în foldere, gata să fie importate în Winamp, când era cazul sau, mai nou, de când folosesc OS X, în iTunes. Însă niciodată nu am transferat toată librăria în iTunes, pe care-l folosesc mai mult pentru posturile de radio online și pentru sincronizarea iPad-ului. Fișierele sunt așa cum se găseau, nume artist, cratimă, nume melodie sau numele artistului era folderul, după care curgeau fișierele, totul stocat pe partiția de date și purtate după mine ani buni, de pe un sistem de operare pe altul.

iTunes, dacă este folosit la întreaga sa capacitate, poate fi o experiență frumoasă de a te bucura de albumele de pe harddisk. Nu l-am folosit până acum deoarece spre deosebire de Winamp, unde dacă sunt taguri e bine, dacă nu, iar e bine, iTunes ia în serios tagurile și dacă librăria nu este ordonată, aspectul nu este unul prea plăcut. Așa că azi, având o cu totul altă treabă de care doream să fac orice pentru a scăpa, am început să-mi construiesc o librărie audio ordonată în iTunes. Am luat albumele din arhivă, unul câte unul, cele mai răsărite, și am început să verific tagurile, să le ajustez acolo unde este cazul, numărul melodiei în album, anul lansării, coperta (neapărat), dacă este un album multidisc sau nu, totul făcut de mână, în iTunes, fără nici o altă aplicație suplimentară. Am folosit doar FLACTunes FLAC Converter pentru conversii din .flac în .aac, deosebit de utile, din moment ce iTunes nu vede .flac-uri (aplicația este disponibilă în AppStore, văd că e pe bani, nu-mi amintesc să fi plătit pe ea când am instalat-o).

După vreo 5 ore de muncă, aveam în librărie 50 de albume ordonate, cam 10% din cantitatea de muzică disponibilă în formă ușor haotică, din care probabil 70-80% va ajunge în iTunes, am și destul balast de care probabil voi scăpa cu ocazia asta. Arată bine acum, mai ales tab-ul cu albume, îmi place cum culorile fundalului și a fonturilor cu care sunt afișate melodiile se potrivesc cu coperta albumului. În perioada următoare sper să reușesc să mut cât mai multe dintre ele în noua locație, pentru o viitoare și, sper eu, cât mai apropiată migrare spre un Mac Mini.

Attached Image: Screen Shot 2013-01-19 at 18.58.34 .png

Dacă nu ați făcut până acum, faceți curățenie în iTunes, merită, arată mult mai bine când melodiile sunt ordonate.




Photo
Tudor Vedeanu
22 Jan 2013 20:31

iTunes 11 este superb, arată foarte bine. Cred că mă apuc să scriu o mini-broșură pentru cei care încă sunt reticenți atunci când aud de iTunes. :) Este cel mai bun manager de fișiere media (atenție, nu am zis player).

    • Adrian.P likes this
  • Quote

Folosește cineva un alt player, altul decât iTunes?

  • Quote
Photo
Tudor Vedeanu
23 Jan 2013 18:20

Mai foloseam eu Play pentru FLAC-uri.

  • Quote

or Sign In

September 2015

M T W T F S S
 123456
78910111213
14 15 1617181920
21222324252627
282930    

Recent Entries

Recent Comments