MacWarp

Am tot amânat momentul, dar până la urmă, inevitablul s-a produs: am renunțat la Mountain Lion în favoarea Mavericks. Gata cu pisicile.

Pentru că aveam de lucru în acest weekend, m-am gândit eu că ar fi bine să-mi găsesc alte îndeletniciri, așa că am trecut la o nouă tentativă de instalare a lui Mavericks. Totul a decurs rapid și m-am trezit cu un Mavericks pefect funcțional. Este drept că fiecare versiuned e OS X nouă are tendința de a ușura procesul de instalare pe un hackintosh. Mavericks se înscrie în trend și chiar nu-mi amintesc ce m-a deranjat prima dată când l-am instalat și de ce nu am făcut de atunci tranziția.

Pașii urmați au fost simplii: golirea partiției cu Mountain Lion, copierea tuturor fișierelor care nu țin de sistem pe partiția de date, unde le este locul. Eu folosesc o configurație cu 2 HDD-uri: unul de 500 GB pentru sistemul de operare și manevre cu date temporare și unul pentru storage, unde stochez date vitale și în general de lungă durată: poze, documente, cărți, muzică, filme, librăria iTunes. Nu am uitat să fac backup discului cu date, pentru că la o instalare trecută am uitat să pun niște kext-uri responsabile cu SATA sau AHCI și m-am trezit cu sistemele de fișiere ireversibil comprimise, după câteva zile în care totul părea să ruleze normal. Asta ca exemplu de chestii care o pot lua razna câdn folosești hackintosh.

Am rămas, după curățarea discului de sistem, cu vreo 50 GB pe HDD-ul de 500, asta însemnând sistemul, aplicațiile, mailul și cine știe ce alte chestii minore uitate. Pentru backup, am la dispoziție un HDD de 70 GB, așa că a încăput perfect. Pentru copierea datelor, am folosit CCC iar la urmă nu am uitat să pun Chimera, ca să fie bootabil. HDD a fost testat, sistemul boota, deci puteam rade discul de sistem inițial.

Folosind un stick USB de 8 GB, am urmat instrucțiunile de aici (e chiar mai ușor din moment ce Mavericks e gratuit, nici nu mai trebuie să accesăm imagini ilegale de pe torenți cumpărăm din App Store sau magazine sistemul de operare și este mereu ultima versiune) și am instalat Mavericks (10.9.1) pe un HDD de 40 GB, pentru unele teste înainte de a-l pune pe curat. Cred că îmi aduc aminte ce nu mi-a plăcut la prima tentativă de a instala Mavericks: sunetul nu era prea clar, probabil din cauza driverelor voodooHDA. EI bine, de data asta nu am făcut altceva decât să copiez VoodooHDA.kext din Mountain Lion în Mavericks. Nu doar că nu am primit un kernel panic la boot, dar sunetul merge impecabil. La fel am făcut și cu kext-ul pentru placa de rețea care, culmea, nu mi-a mai făcut probleme când încercam să mă autentific în iCloud sau App Store.

Am copiat tot cu CCC sistemul de pe HDD-ul de test de 40 de GB pe cel de 500 de GB, curățat cu Disk Utility, după care am instalat Chimera pe el, pentru boot. Mountain Lion era însă în siguranță pe cel de 70, gata să intre în acțiune dacă ceva avea să meargă prost.

Mai era un mic inconvenient cu placa grafică. Având două ieșiri, sistemul crede că am atașate două monitoare, așa că dacă duceam mouseul prea în partea dreaptă, el ajunge pe un monitor virtual, iar asta era la un moment dat frustrant. Aveam în System Preferences opțiunea de Mirror Displays, dar în cazul ăsta se întâmplau două chestii ciudate: sistemul părea că se mișcă mai greoi iar bara de sus nu mai era transparentă. De obicei ăsta e semn că am pierdut accelerarea hardware, dar nu și de data asta. Oricum, am rezolvat inconvenientul astfel: am debifat accelerarea hardware și am aranjat monitoarele astfel încânt să aibă un singur punct de contact, cel din stânga-jos al monitorlui real. Colțul respectiv nu este prea folosit, deci sunt slabe șansele să scap cursorul mouse-ului pe acolo. Nu știam că monitoarele se pot aranja și în acest fel, credeam că doar la stănge, dreaptam sus și jos se pot manipula, dar iată să al doilea monitor se poate pune și într-un colț al primului.

Acestea fiind spuse, am un Mavericks funcțional. Este a cincea versiune de OS X care rulează pe acest hardware, după Leopard, Snow Leopard, Lion și Mountain Lion, practic toate versiune de OS X disponibile pentru procesoare Intel (oare ce computere Apple se pot lăuda cu această performanță? - e drept, am trișat puțin, schimbând din mers placa grafică, dar în rest, toate piesele au rămas același, semn că am nevoie de un upgrade major). Îmi aduc aminte de fiecare felină, dar parcă cel mai drag mi-a fost Mountain Lion. A fost o instalare reușită, care nu mi-a creat probleme și care pur și simplu și-a făcut treaba, de asta m-am despărțit atât de greu de ea. Probabil convertesc discul într-un DMG și-l pun la păstare, pentru vremuri negre sau pentru viitoare nostalgii.

Mavericks e o gură de are proaspăt. Nimic revoluționar, nimic de care să am neapărată nevoie, nu am fost uluit de noile facilități, dar e bine de cele mai multe ori să ai cea mai nouă versiune de OS X, poate fi oricând ultima care rulează pe o anumită configurație hardware. Iar dacă Mavericks ar fi ultimul OS X pe care l-aș putea rula pe acest sistem, nu mi-ar părea chiar așa de rău, este un OS X destul de reușit, din ce am văzut și citit până acum. Cred că m-aș descurca câțiva ani buni cu el, dacă nu vor ceda componentele hardware deja ajunse la o vârstă respectabilă. Deși, numele mi se pare neinspirat. Nu sunt un fan al surfingului, parcă felinele erau ceva mai calde.

Chris Hadfield, primul comandant canadian al ISS (până duminică), a revenit în siguranță pe Pământ în acestă dimineață, aterizând cu capsula Soyuz undeva în stepele Kazahstanului.

Însă înainte de a reveni acasă, popularul astronaut a înregistrat o variantă a melodiei Space Oddity, care a ajuns virală pe Internet (peste 6 milioane de vizualizări în 24 de ore). Fiul acestuia a confirmat pe site-ul Reddit că astronautul a folosit softul GarageBand pentru a capta vocea și chitara, restul efectelor fiind adăugate ulterior la sol.

Probabil iPad-ul lui Hadfield este primul iPad care ajunge pe ISS, însă nu ca echipament oficial ci ca unul personal. Acesta a fost vizibil de mai multe ori în multiplele apariții video ale astronautului (și) ca teleprompter. Mă bucur să aflu că iPad-ul face față cu brio pe orbită și că nu-l deranjează radiațiile de acolo. Fiind un obiect personal, nu cred că a fost modificat (ar fi și destul de complicat de făcut acest lucru), este probabil o versiune absolut normală a tabletei, așa cum se găsește prin magazine.

Se dă următoarea situație: un MacBook (cu unitate optică) și un iPad și un fișier aflat pe CD. Cum transferăm un PDF de pe CD pe iPad? Am copiat evident fișierul pe MacBook, dar nu puteam folosi Dropbox sau alte metode care implică Internet. Nu aveam nici măcar router-ul la îndemână, pentru o rețea. Nici iTunes nu era o soluție, pentru că MacBook-ul nu făcuse cunoștință cu iPad-ul.

Primul reflex: Bluetooth. După împerechere, fișierul nu putea fi trimis pe iPad (sau nu am găsit eu metoda).

Al doilea reflex: GoodReader. O aplicație excelentă care trebuia să poată fi eficientă în această situație. Mi-am adus aminte că avea un mod prin care făcea iPad-ul să fie vizibil în rețea, folosind protocolul Bonjour sau chiar HTTP. Am găsit opțiunea, am activat-o și, culmea, am putut accesa librăria GoodReader folosind Safari pe MacBook. Puteam face upload/download fără probleme. În timpul transferului, am oprit însă Bluetooth-ul, deoarece mi se părea că că stă aiurea. Mare greșeală, a căzut și conexiunea. Așadar, conexiunea dintre iPad și MacMini se efectuase prin Blueetooth, emulând o conexiune WiFi ad-hoc. După repornirea conexiunii Bluetooth, am putut transfera PDF-ul de pe Macbook pe iPad, după care l-am deschis cu același GoodReader.

Asta a fost metoda mea, mai cunoașteți și altele? Eventual un transfer de fișiere local între două dispozitive iOS?

Sărind din link în link pe YouTube, am dat de un video cu și despre Steve Jobs din anii 80, aflat între etapele Apple, discutând despre proiectul NeXT. Nu știu dacă face parte dintr-un documentar mai lung, dar vizionarea a fost interesantă.

A apărut 10.8.3 și fără să am backup, am făcut update. Mare greșeală, la reboot, sistemul nu-mi mai recunoștea placa grafică, manifestându-se printr-un ecran împărțit în două: desktopul era în sfertul de imagine din partea inferioară iar în partea superioară, trei sferturi de ecran gri, cu mărul de rigoare, rămasă de la boot. Imposibil de folosit. Reinstalat drivere, pe orbește, degeaba. Așa că am fost nevoit să reinstalez, după aceiași rețetă ca înainte. Până la 10.8.2. totul bine și frumos, însă după saltul al 10.8.3, driverele nu mai erau recunoscute. Indiferent că făceam update-ul prin SU sau cu combo. Am găsit câteva artificii (adăugarea ID-ului plăcii mele în /System/Library/Extensions/ATI4800.kext, fișier suprascris după update) iar acest lucru a făcut sistemul să poată recunoaște placa, dar fără accelerare grafică, ceea ce nu este prea plăcut (la lansarea Launchpad sistemul aproape că îngheață iar mai multe nu am mai făcut). O manevră disperată de a copia toate kexturile care se referă la ATI de pe un sistem funcțional nu a funcționat.

Așa că până îmi schimb placa, probabil voi rămâne blocat la 10.8.2. Nu e chiar atât de rău, 10.8.3 nu vine cu feature-uri prea interesante, așa că decât un OS X nefolosibil, mai bine unul mai vechi cu o iterație. ȘI cum coolerul de la placă o ia razna uneori, cred că e felul ei de a-mi spune că am nevoie de o placă nouă cu răcire pasivă.

Și ca o notă, am rezolvat, cred, ocazionalele KP-uri de la boot, care au fost cauzate de VoodooHDA. Am instalat o versiune mai nouă, 2.8.2, aparent ne-oficială, dar care de două zile nu mi-a mai dat nici un kernel panic la bootare.

Ieri, William Shatner, legendarul căpitan James T. Kirk, a împlinit 82 de ani. 82 de ani! Omul arată incredibil de bine, de parcă ar avea puțin peste 60 de ani. În onoarea sa, site-ul hulu.com, oferă spre vizionare gratuită toată colecția de episoade Star Trek, aproape 700, până în aprilie (seria de desene animate nu este inclusă, din păcate). Desigur, hulu.com este diposnibil doar în Statele Unite, dar există variante prin care putem evita această restricție. Una din ele ar fi MediaHint, o extensie de Chrome sau Firefox care chiar funcționează.

Pascal poate că nu este un limbaj foarte popular, dar este destul de comod și ușor de deprins, fiind ușor de aplicat pentru nevoi rapide. Țin mine că mi-a căzut în mână, prin anii '90, o carte despre Pascal, scrisă cândva parcă prin 1974. Fiind obișnuit cu BASIC, nu mi-a fost greu să mă familiarizez cu Pascal, mai ales că am trecut, cam ca toți din generația mea, prin experiența Borland Pascal, care nu era un mediu de programare chiar așa de rău în acel vremuri, mai ales pentru un diletant ca mine.

Prin anii 2000, limbajele au evoluat, dar eu nu am putut ține pasul cu ele. Încă nu pot să-mi însușesc filosofie OOP, așa că am rămas blocat în era Pascal. Din fericire, a evoluat și limbajul, Borland făcând saltul la Windows prin Borland Delphi, unul din cele mai simple medii de programare din câte am întâlnit, având la bază același Pascal. În câteva minute oricine putea face o aplicație care să ruleze pe orice Windows, fără să fie nevoie de DLL-uri suplimentare, cum era cazul Visual Basic, un alt limbaj facil pentru neinițiați. Trăgeai butoanele pe un formular, scriai cod pentru ele și cam atât. Desigur, e discutabil dacă ăsta este un obicei sănătos pentru cineva care are pretenții de programator, dar câteodată vrei să faci o aplicație pentru uz propriu și nu ai nici timp și nici chef de C++ și de scris interfețe grafice de la zero.

De-a lungul timpului, Delphi a trecut de la Borland la Embarcadero, el existând și astăzi. Ba chair are un modul care permite generarea de aplicații pentru OS X și integrarea cu AppStore. Din păcate, prețul este o barieră serioasă, tot pachetul costă peste 1000 USD.

Partea bună este că există o inițiativă open-source, care se ocupă la modul serios de Pascal, menținând în viață limbajul prin compilatorul FreePascal. Bazându-se pe acest compilator, s-a dezvoltat și o clonă open-source a lui Delphi, denumită Lazarus. Este un mediu de programare gratuit, bazat pe Pascal, care permite dezvoltarea rapidă de aplicații și care a ieșit de curând din beta, după mulți ani de testare și îmbunătățiri ale interfeței. Partea și mai bună este că nu mai suntem constrânși la o singură platformă, Lazarus fiind disponibil pentru Windows, Linux, dar și OS X (386 sau PPC).

Pentru a instala Lazarus pe Mountain Lion, avem nevoie de unele instrumente instalate în prealabil. Este vorba despre Xcode, Xcode Command Line Tools, freepascal și freepascal-src. Xcode poate fi instalat din AppStore, iar Xcode Command Line Tools pot fi descărcate gratuit de aici, dar aveți nevoie de un Apple ID pentru asta. Restul pot fi descărcate de pe site-ul Lazarus, secțiunea Downloads. Doar după ce aveți instalare Xcode Command Line Tools, instalați freepascal-src, freepscal și abia apoi Lazarus.

Lansând aplicația Lazarus proaspăt instalata, aceasta ne va atenționa dacă nu avem instalate unul din instrumentele de menționate anterior. Dacă totul este în regulă, Lazarus va afișa mediul de programare.



Nu arată chiar așa de elegant, dar cel puțin fonturile pot fi modificate. Să trecem însă la treabă. În partea de sus avem bara cu elementele ce pot fi folosite. Alegem un buton (TButton) și o casetă de text TEdit, pe care le punem în formularul Form1 (de fapt, două butoane, ca în figură).



Click pe primul buton, pentru a scrie codul corespunzător. Cursorul se va muta în zona corespunzătore din Source Editor, unde scriem următoarele:

Edit1.Text:='Hello World';

(În imagine s-a strecurat o greșeală, stringurile în Pascal sunt cuprinse între două semne apostrof (') și nu între ghilimele ("), cum apare în figură.)

Evident, editorul va genera pentru noi restul codului. Acum să folosim al doilea buton din figură ca buton de închidere a aplicației.



Folosind paleta de proprietăți din stânga, putem redenumi cele două butoane, în Hello World și Exit (proprietatea Caption). Suntem gata să rulăm programul. Face acest lucru prin ⌘R (sau Run -> Run din meniu) pentru a compilare, build și rularea aplicației. Click pe primul buton și textul din caseta de text se va modifica în "Hello World", iar ieșirea elegantă din aplicație se face cu cel de-al doilea buton.



Cam atât. Infinit mai simplu decât ObjectiveC și Xcode. Nu durează mai mult de 10 minute, cu tot cu instalarea aplicațiilor suplimentare. Iar codul scris pe OS X, poate fi rulat, cu rezultate identice pe Windows sau Linux. Sau invers, putem scrie cod pe Linux și să-l rulăm pe OS X sau Windows. Iar Pascal este un limbaj ușor de deprins, chiar dacă astăzi există alternative mai puternice (Python este un candidat serios pentru titlul de limbaj util în prezent).

Site-ul Ars Technica face cunoscută o petiție care dorește să convingă Apple să includă sistemul de fișiere ZFS în noua versiune de OS X. Nu prea obișnuiesc să semnez petiții online, dar dacă Ars Technica o promovează, o să fac o excepție de data asta. Pe lângă ZFS, se dorește și updatarea versiunii de OpenGL de la 3.2 (lansat în 2009) la 4.3. Motivul? HFS+ este bazat pe HFS, o extensie a unui sistem de fișiere vechi de 30 de ani care își face deja simțită vârsta. Iar updatarea OpenGL ar însemna un plus de performanță și securitate la capitolul grafică 3D, unde OS X a rămas în urma Windows (lucru care se vede și se simte cel mai bine la capitolul jocuri). Nu am folosit deocamdată ZFS, dar am auzit doar lucruri bune despre acest sistem de fișiere, construit de la zero pentru a răspunde nevoilor impuse de mediile de stocare moderne, de dimensiuni mari comparativ cu ce era disponibil pe piață în anii 80. O tentativă de a incude ZFS în Snow Leopard a eșuat în cele din urmă, spre nemulțumirea fanilor iar alte încercări de a oferi suprot pentru ZFS în OS X sunt cel mult timide și experimentale.

Nu știu sincer câtă influență va avea această petiție, din moment ce versiuni de OS X 10.9 s-au făcut deja simțite pe net, ceea ce ne dă speranțe că un anunț oficial poate apărea în următoarele săptămâni, conform celor de la Ars. Iar asta înseamnă că probabil caracteristici majori nu mai au când să fie implementate. Dacă doriți să semnați petiția, o puteți face aici.

Povesteam într-una din zilele trecute despre câteva motive pentru care îmi place OS X și pentru care nu mă pot dezlipi de el. După ce l-am publicat, mi-am dat seama că am mai uitat să adaug unele chestii, dar oricum numărul motivelor depășea 10, cât mi-am propus inițial. Aș mai fi vrut să povestesc despre fostul Space (și actualul Mission Control sau desktopuri virtuale, prezente și în Linux), despre faptul că-mi place să pot da scroll într-o fereastră chiar dacă focusul este în alta și despre MacPorts.

MacPorts derivă direct din faptul că OS X este de fapt un UNIX, cu rădăcini în vechiul sistem de operare BSD din care avem astăzi FreeBSD, OpenBSD, NetBSD și DragonFly BSD. Toate acestea au o așa numită colecție de porturi, adică scripturi pentru compilarea și instalarea unui mare număr (mii) de aplicații open-source, idee dezvoltată pentru prima dată de către comunitatea FreeBSD. Să vă dau un exemplu.

Am găsit astăzi o melodie, pe YouTube. Autorul ei a fost fair-play și lăsat și un link spre un mp3 de calitate, așa că descărcarea ei să fie cât mai facilă. Linkul este unul prescurtat, care ne duce spre o pagină AdFly, după care direct spre un fișier mp3. Nimic malițios până aici, doar că atât Chrome cât și Safari, din dorința lor de a mă ajuta să ascult melodia, se oferă să facă streaming în browser, chiar dacă eu îmi doream să o descarc și să o import în librăria mea iTunes. Primul meu reflex: wget. Știu că sunt și metode mai simple și mai eficiente de a descărca un mp3 din browser, dar de dragul expunerii, vă rog să mă urmăriți.

wget este o unealtă extrem de eficientă, cu care se pot downloada fișiere în linia de comandă. Deschid Terminal și scriu:

artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3
-bash: wget: command not found

Prima comandă ar fi trebuit să-mi descarce fișierul în directorul curent, dar sistemul nu a înțeles comanda. OS X nu are wget. Este puțin ciudat, toate distribuțile de Linuz și orice sistem UNIX care se respectă are așa ceva. Nu-i nimic, aici intervine MacPorts.

Instalarea MacPorts se face descărcând pachetul corespunzător sistemului de operare de pe site-ul lor. Sunt suportate Mountain Lion, Lion, Snow Leopard și Leopard. Înainte de a instala însă MacPorts, aveți nevoie și de Command Line Tools disponibil gratuit, dar doar dacă aveți un ID Apple. Bun, am instalat Command Line Tools, am instalat și MacPorts, să trecem la treabă.

De fapt, aceste porturi nu sunt altceva decât o colecție de scripturi (practic niște fișiere text), așa că întreg pachetul MacPorts nu ocupă mai mult de câțiva zeci de MB, chiar dacă ele reprezintă mii de aplicații. Rulând acele scripturi, sistemul va descărca doar pachetele și dependințele necesare, compilându-le pe loc dacă este nevoie. Verificăm, înainte de a instala ceva, dacă pachete sunt aduse la zi:

sudo port selfupdate

Acum, nu ne mai rămâne decât să instalăm aplicația dorită:

sudo port install wget

De data asta, dacă totul a mers bine, ar trebui ca următoarea comandă să nu ne mai surprindă cu erori grave și să descarce fișierul respectiv în directorul curent:

artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3

Din când în când este o idee bună să verficăm dacă porturile sunt aduse la zi. În cazul în care are loc un update, va trebui să aducem la zi și aplicațiile instalate prin MacPorts, astfel:

port outdated

MacPorts oferă o vastă documentație, dacă aveți curiozitatea să o răsfoiți. Mai sunt și alte variante de a instala software open-source pe OS X, dintre care cele mai active proiecte ar fi Fink și Homebrew, însă MacPorts este de departe cel mai activ și cel mai bine documentat dintre ele.

Dacă țineți cu tot dinadinsul să vedeți fișierele ascunse, rulați în Terminal comanda:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles YES

Nu este o privelișt prea plăcută prin Finder după ce faceți asta. Fișierele ascunse au un motiv pentru care nu sunt vizibile pentru utilizator, dar pe unii ne mănâncă degetele. După ce mi-am făcut treaba, am dorit să revin la setarea din oficiu, adică să nu văd fișierele ascunse. Așa că rulez, logic, următoarea comandă:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles NO

Nu se întâmplă nimic. Asta pentru că trebuie să restartez Finder. Țin apăsat Alt, apăs click-dreapta pe Finder, aleg Relaunch. Nimic. Măi să fie. Logout. Nimic. Hmmm... Rulez comanda de mai sus cu drepturi sporite, după un sudo su. Nimic. Restart. Repair Disk Permission. Fișierele ascunse rezistă. Rulez din nou prima comandă, a doua, nimic. Caut pe internet, soluția este în fața mea, am testat-o, dar fără rezultat. Așa că stau vreo trei zile cu Finder-ul cicatrizat de tot felul de .DS_Store și alte mizerii.

În seara asta, într-un moment de inspirație, rulez următoarea comandă:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles 0

A mers
Nu cred că voi înțelege vreodată de ce aș activa o opțiune cu YES și dezactivarea să aibă loc cu valoare numerică, 0. Undeva, un programator Apple își roade unghiile.