Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!





Photo
- - - - -

Radeon HD 4890

Posted by Claudiu , in Hackintosh 06 January 2013 · 342 views

ati radeon 4890 hackintosh
Încep anul cu o placă grafică nouă. Vorba vine nouă, mi-a fost cedată, la schimb, de un prieten, dar pentru mine e nouă. Obișnuit cu plăcile celor de la Nvidia, am avut unele emoții că placa celor de la ATi va fi bine primită de hacktintoshul meu.

Am început, prin 2002, cu un ATi, din cauza prețului mai bun, însă am avut numai probleme cu ea sub Linux. Așa că am schimbat-o, am cumpărat un GeForce 7300 GT cu prima ocazie și a fost o alegere inspirată. Placa asta m-a servit cu devotament ani de zile, având răcire pasivă nu a cârâit niciodată. Însă vremurile se schimbă și, deși a fost primită foarte bine de Leopard, Snow Leopard sau Lion, în Mountain Lion nu a mai fost loc de ea, așa că am tras-o pe linie moartă de ceva timp. 8600 GT a înlocuit-o cu brio și probabil aș mai fi folosit-o și acum, dacă ventilatorul nu făcea scandal. Schimbarea sa nu s-a dovedit a fi practică, așa că am început să mă gândesc la alte variante. 7300 GT era deja depășită moral, mai mult de OpenTTD sau Quake III nu puteam rula satisfăcător pe ea.

Intră în scenă ATi Radeon HD 4890. Vremurile s-au schimbat, ATi a fost înglobată în AMD. Driverele video sunt de ceva vreme open-source, bucurie pentru linuxiști și restul lumii, ba chiar Linus se supără urât pe cei de la Nvidia, chiar și conservatorul OpenBSD se descurcă mai bine cu o ATi decât cu un Nvidia. Placa este un monstru, abia încape în carcasa mea strâmtă, a trebuit să renunț la unitatea optică pentru a avea suficiente cabluri de alimentare (oricum am avut nevoie de două adaptoare suplimentare pentru alimentarea PCI, cu 6 pini fiecare). În Windows, rulez cam orice din librăria mea din Steam la detalii maxime și retina nu se plânge. După câteva ore îmi trece euforia jocurilor video și trecem la trebuiri mai serioase, testarea OSX cu noua placă.

Am găsit la repezeală ceva kext-uri care nu au făcut altceva decât s-mi dea un kernel panic. Nu-i nimic, dacă mergea din prima, clar ceva era în neregulă. Mai caut câteva minute și găsesc QE_CI Exotic patch Mountain Lion GM. Pun placa veche să pot porni OSX-ul, instalez cele două kext-uri din arhiva de care vă spuneam, opresc unitatea, schimb din nou plăcile, bootez, țin pumni strânși și voila, merge. Nu am mai avut o așa bucurie de la ultima victorie a echipei naționale de fotbal la un turneu final de campionat mondial.

Probleme au fost mărunte. În prima fază, nu vedeam nimic în afară de wallpaper-ul default. De mers, placa mergea, dar ea are două ieșiri DVI și eu am pus mufa de la singurul monitor în cea de-a doua ieșire, așa că OSX a considerat că monitorul meu este un al doilea monitor. Schimb mufa, aranjez rezoluția, toate bune și frumoase. Dar am în continuare două monitoare, dacă duc mouse-ul în dreapta, îmi iese din ecran. Se pot folosi softuri pentru dezactivarea celui de-al doilea monitor, dar am optat pentru o variantă mai curată: System Preferences -> Displays -> Arrangement -> Mirror Displays. Acum, chiar dacă am două monitoare virtuale, ele afișează exact aceiași pixeli.

Să testăm placa, să ne jucăm puțin. Pornesc Steam și aleg Crusader Kings II. Jocul rula, de musai, și pe 8600 GT, aproape jucabil. Pe noua placă însă, totul este fluid. Excelent. Civilization V nu vrea să pornească, deși aplicația pare să ruleze, însă nu se întâplă nimic, fie aleg full-screen, fie window mode. Lunar Lander este și el fluid, pe vechea placă abia dacă se mișca, fiind practic imposibil de a-l juca. Parcă și sistemul este ceva mai sprinten, de când are Radeon HD 4890 funcțional. Și tot secretul este QE_CI Exotic patch Mountain Lion GM.

Attached Image: Screen Shot 2013-01-06 at 12.55.30 .png





or Sign In

September 2015

M T W T F S S
 123456
78910111213
14 15 1617181920
21222324252627
282930    

Recent Entries

Recent Comments