Un iMac G3 în 2013

Acum câteva săptămâni am văzut un iMac G3 (albastru) funcțional, scos la vânzare. Prețul mi s-a părut destul de bun, așa că nu am stat prea mult pe gânduri. L-am comandat și după câteva zile a și ajuns la mine. Spre marea mea surpriză, iMac-ul chiar era funcțional. În afară de unele mici zgârieturi laterale abia vizibile, arată și se comporta foarte bine pentru un computer apărut acum 13 ani.

M-am pus imediat pe treabă și a început o perioadă haotică, în care instalam câte 2–3 sisteme de operare pe zi. Nu mai știu ordinea, dar săracul meu iMac a trecut prin următoarele Mac OS 9.2.2, Mac OS X Tiger, Mac OS X Panther, OpenBSD 5.3 și -current, FreeBSD 9.2 și 10.0-beta, Debian 7. De mai multe ori fiecare. Am încercat și un Mac OS X Server “Rhapsody” dar nu a fost să fie.

Avem un iMac G3, cum îl folosim?

Între timp, încercam să îi găsesc o întrebuințare:

  • Player audio, dar am un alt computer chiar lângă el care are un sistem audio 2.1 mult mai bun decât boxele de altfel excelente ale iMac-ului. Plus mai mult spațiu la dispoziție și o librărie iTunes ordonată.
  • Platformă pentru retrogaming, am încercat și asta. Până la urmă, jocurile vechi nu mai sunt chiar atât de interesante. Desigur, pot juca StarCraft pe el, dar de ce să mă chinui jucând StarCraft cu un mouse cu un singur buton, când pot juca același StarCraft pe computerul de lângă el? Iar alt joc vechi care să ruleze pe iMac și care chiar să mă captiveze mai mult de 10 minute nu am găsit.
  • Webserver iese din discuție, pentru că bănuiesc că nu e foarte atent la câtă energie consumă iar o soluție de backup nu e foarte comod de implementat (acces dificil la disc, USB v1 etc). Iar astăzi sunt variante virtuale mult mai bune, care probabil costă cam cât diferența de preț al factura electrică. Deși iMac-ul e  silențios, nu m-ar deranja dacă ar rula permanent.
  • Editor de text. Ei bine, asta da. Îl pot transforma în mașină de scris. Să vedem cum.

Mașină de scris

După ce decizia a fost luată, urma căutarea unui mediu cu adevărat folositor. Așadar, în primă fază, aveam nevoie de un editor de text. Simplu, veți spune. S-a dovedit a fi mult mai complicat decât anticipasem. Deși editoare de text se găsesc la tot pasul și de toate felurile, eu aveam două nevoi esențiale:

  • Mod full-screen. Din două motive: monitorul iMac-ului este un CRT, așa că prefer să-l folosesc la frecvența maximă pentru a nu-mi afecta prea mult ochii, dacă stau cu nasul în el câteva ore. Iar la 95 Hz, o frecvență acceptabilă pentru mine, rezoluția poate fi de doar 800×600. Asta, împreună cu o diagonală nu prea generoasă, face ca un editor de texte care rulează în fereastră să pară aglomerat, cu butoane, linii ale ferestrei, meniuri etc. Un mod full-screen înlătură toate aceste decorațiuni deloc necesare scrisului;
  • Suport pentru diacritice, adică suport pentru Unicode. De obicei, scriu texte în românește, așa că am nevoie de caracterele speciale. Asta se traduce și printr-un sistem de operare care să se descurce cu un layout românesc al tastaturii.

Ei bine, căutarea nu a fost simplă. Un editor care părea că îndeplinește cerințele de mai sus era chiar vim. Spre deosebite de alte editoare, are un plugin care permite criptare prin GPG, o unealtă destul de utilă pentru paranoici. Pentru vim cerințele erau minime, nu aveam nevoie decât de un Linux/BSD în consolă, fără X (nici nu am reușit să pornesc X-ul pe iMac, indiferent de sistemul de operare, cred că există un bug în versiunea actuală de X pe care nu se mai chinuie nimeni să-l rezolve având în vedere vârsta plăcii grafice). Fiind rulat direct în consolă, era deja full-screen, însă problema apărea la diacritice. wscons din OpenBSD nu are suport în consolă pentru layout românesc, trebuia recompilat, însă pentru asta trebuia repartiționat discul, deci o reinstalare. Prea complicat, trebuie să existe soluții mai simple. Se pare că nici în FreeBSD și Debian nu este simplu de configurat consola să accepte caractere speciale, cel puțin nu pe PPC. În plus, vim ar fi necesitat o serie de configurări suplimentare pentru a-l adapta prozei, și nu codului, așa că nu știu cât de comod mi-ar fi fost în final. Așa că am renunțat la vim și am privit mai departe.

Pentru că un Linux/BSD iese din discuție, să vedem ce oferă sistemele de operare de la Apple. Mac OS 9.2.2 este drăguț cu un aer retro interesant. Aproape că m-aș putea obișnui cu el. Dar suportul pentru Unicode șchioapătă și editoarele de text cu full-screen par să lipsească cu desavârșire. Sau sunt prea vechi pentru a fi cu adevărat utile, iar vechi înseamnă fără Unicode. Există chiar și o variantă mai veche de vim care merge pe Mac OS 9, mai există SUE care se laudă cu suport pentru Unicode, dar nu am full-screen. Așa că mergem spre OS X.

Mac OS X Panther se mișcă excelent pe iMac G3. Sunt câteva editoare care au versiune mai vechi încă disponibile pentru Panther: TextWrangler, BBEdit, Smultron, xPad, Nisus și Mellel. Ultimele două au chiar și mod full-screen, dar sunt prea complexe pentru ce am eu nevoie, nu sunt gratuite și… scroll-barul din dreaptă mă irită.

Concluzia mai multor zile de instalări și reinstalări de sisteme de operare? Un computer funcționează cel mai bine cu sistemul de operare pentru care a fost gândit. Un Linux/BSD poate fi rulat pe iMac, dar apar bătăi de cap suplimentare. Un Mac OS 9 sau Mac OS X oferă mai multă funcționalitate, mult mai rapid.

jDarkRoom

În cele din urmă, am găsit soluția aproape ideală și se numește jDarkRoom. Este o clonă de WriteRoom scrisă din păcate în Java, iar ultima versiune rulează doar în Java 1.5, iar pentru asta am nevoie de Mac OS X Tiger. Ei bine, Mac OS X 10.4 nu este chiar cel mai sprinten sistem de operare pe care îl putem instala pe un iMac G3, dar, cum nu am de gând să petrec ore întregi în softuri de benchmark, eu zic că e un compromis bun. jDarkRoom are un mod fullscreen perfect, fonturile și culoarea acestora poate fi modificată (deși setarea din oficiu, acel verde pe negru este perfectă, cred că nu ar strica să încerc niște variante de culori bazate pe Solarized), salvează automat la un interval de timp ales un backup în /tmp și chiar știe să exporte în Markdown, ceea ce nu e puțin lucru.

Alte setări

Pentru layout-ul românesc, folosesc fie pachetul lui Sorin Paliga, fie un layout propriu, creat cu Ukelele. Pentru a înlătura mouse-ul de pe ecran, există Cursorcerer (care poate dezactiva cursorul după un anumit număr de secunde sau la apăsarea unor taste). Surprinzător, ultima versiune de Dropbox (2.4.6) poate fi instalată și pe Tiger/PPC. Mă temeam că spațiul ocupat de fișierele mele din Dropbox ar putea fi o problemă, dar nu e pentru că pot alege care din foldere să fie sincronizate pe Tiger, așa că nu are rost să-mi ocup tot discul cu fișiere pe care nu le voi folosi niciodată pe iMac. În schimb, sincronizez unul sau două foldere, pentru a salva în nori textul pe care-l scriu în jDarkRoom (și pentru a-l propaga pe alte computere).

Lucrul cu jDarkRoom este foarte simplu și elegant: F1 pentru Open, F2 pentru Save, F3 pentru Save As.., F4 pentru New File, F5 pentru Help, F6 pentru Settings, F7 pentru Find, Ctrl-Cmd-S pentru export în Markdown. Cine are nevoie de mai mult?

Cu un font Monospace de 16 pe un ecran de 800×600 și o setare în jDarkRoom cu margini de 0–0 stânga-dreapta, am pe o linie 80 de caractere. Dar parcă textul este puțin cam lăbărțat, așa că am pus o margine de 50–50 și acum am 70 de caractere. Perfect.

Am încercat și un soft care făcea ca orice tastă apăsată să imite sunetul unei mașini de scris. Deși este amuzant primele cinci minute, devine deranjant destul de repede, atât pentru mine cât și pentru cei din jur.

În viitor, s-ar putea să folosesc și plugin-ul de WordPress care știe să caute în Dropbox fișiere pentru a le posta pe blog. Ar fi mai rapid decât să deschid Safari sau TenFourFox pe Tiger, din moment ce viteza nu este una extraordinară iar paginile web complexe din ziua de azi i-ar face viața și mai grea bătrânulu iMac. Iar pentru o experiență completă, am setat ca jDarkRoom să pornească automat. Acum am o mașină de scris virtuală și iMac-ul nu stă să adune praf într-un colț ci, după 13 ani, încă este util.

O mică șmecherie în Finder: duplicare cu incrementarea automată a numelui

Dacă folosiți metoda Alt-trage-cu-mausul pentru a duplica rapid fișiere sau directoare în Finder, ia priviți ce se întâmplă atunci când numele fișierului conține un număr:

Duplicare cu incrementare in Finder

Șmecheria funcționează numai dacă numărul este precedat de un spațiu. Nu e o chestie tocmai nouă, dar astăzi am descoperit-o (sau redescoperit-o) și eu.

Despre taguri în Mavericks

Una dintre noutățile introduse de Apple în Mavericks este posibilitatea de a atașa taguri fișierelor. Tagurile nu sunt altceva decât niște etichete care ne oferă o modalitate suplimentară de a organiza fișierele de pe computer, în paralel cu sistemul clasic bazat pe structuri de directoare (foldere).

În treacăt fie spus, e curios cum de traducătorii sistemului de operare nu au folosit termenul “etichetă”. Probabil că “tag” e mai popular. Și mai scurt.

Puțină istorie

Tagurile din Mavericks sunt de fapt o evoluție a vechilor etichete colorate, apărute în System 7, scoase în Mac OS 10.0 și reintroduse în Mac OS 10.3 Panther. Până la Mavericks etichetele colorate din Mac OS și OS X erau în număr limitat: doar șapte.

Labels în System 7
În general etichetele erau folosite pentru marcarea unor fișiere având o semnificație aparte. De exemplu eu foloseam culoarea verde pentru a marca fișiere sau foldere conținând versiuni finale ale unor proiecte la care lucram. Culoarea roșie o foloseam în mai multe scopuri, în funcție de situație, dar în general avea semnificația “important”, trebuind să-mi atragă atenția (la fel ca și galbenul sau portocaliul). Rezultatul e că astăzi pe hard discurile mele găsesc o grămadă de fișiere colorate și în majoritatea cazurilor nu mai țin minte semnificațiile acelor culori.

Conceptul de organizare bazată pe taguri a devenit popular odată cu apariția și explozia blogurilor pe internet. WordPress și multe alte sisteme pentru publicare de conținut online folosesc tagurile pentru a grupa articole care au subiecte comune. De exemplu, pot avea un blog în care articolele sunt grupate în două categorii: Software și Hardware. În ambele categorii însă pot pune articole care se referă la un model specific de computer, să zicem iMac. Fiindcă nu mi se pare potrivit să fac o categorie specială pentru iMac, voi aplica tagul “imac” tuturor articolelor în care vorbesc despre acel computer, indiferent că sunt din categoria Software sau Hardware.

Treptat tagurile au cunoscut o răspândire din ce în ce mai mare, ajungând să fie utilizate de programe pentru organizarea conținutului pe computere în diverse implementări. Pe Mac firma Ironic Software a creat OpenMeta, un sistem de taguri oferit gratuit tuturor dezvoltatorilor de aplicații cu scopul de a deveni un standard. OpenMeta pune tagurile sub forma unor atribute extinse atașate fișierelor. Sistemul a căpătat o popularitate destul de mare, fiind folosit cu succes de mai multe aplicații (Path Finder, Default Folder X, Leap, Yep, Hazel etc.).

În fine, acum în Mavericks, tagurile au devenit o facilitate nativă a sistemului de operare, disponibilă în toate aplicațiile. Apple stochează tagurile folosind tot atribute extinse ale fișierelor, exact ca OpenMeta. Tagurile pot fi aplicate fișierelor direct din Finder sau din orice aplicație, prin intermediul ferestrelor “Salvează”. Sistemul de operare ține minte tagurile pe care le-ați definit anterior, așa că vă oferă sugestii atunci când vreți să etichetați fișierele.

taguri-finder

taguri-save

Dacă vreți să căutați fișierele în funcție de taguri, folosiți în Spotlight expresii de tipul tag:nume-tag–1 tag:nume-tag–2 etc.

Dacă lucrați mai mult cu tastatura atunci vă recomand să vă definiți o scurtătură în Finder pentru comanda “Tags…”. Eu folosesc Cmd-Shift-T: selectez fișierul, apăs combinația de taste și pe ecran îmi apare pop-up-up cu taguri.

taguri-popup

Înainte de a merge mai departe cu discuția despre taguri, rețineți două lucruri importante:

  • Tagurile din Mavericks sunt vizibile numai în Mavericks! În momentul în care mutați fișierul pe alt sistem de operare tagurile se pierd iremediabil.
  • La ora la care scriu aceste rânduri Dropbox nu suportă tagurile customizate din Mavericks, ci doar culorile! Denumirile tagurilor se pierd la transferul prin Dropbox, iar tagurile fără culoare dispar complet. Este foarte probabil însă că acest lucru se va remedia în cel mai scurt timp.

La ce sunt bune tagurile pe computer?

Vom înțelege cel mai bine rostul tagurilor prin intermediul exemplelor.

Primul caz, și cel mai simplu, este folosirea tagurilor pentru a marca statusul unor fișiere la care lucrați. Trebuie musai să finalizez un fișier în cel mai scurt timp? Îl etichetez cu “urgent”. Documente nefinalizate încă? Pun tagul “ciornă”. Dacă vreau îmi pot face un sistem de planificare a lucrărilor bazat pe taguri care arată cam așa: “mâine”, pentru documentele pe care trebuie să le termin în 24 de ore, “săptămâna asta” pentru documentele pe care le mai pot amâna câteva zile, și “luna asta” pentru orice altceva care poate fi amânat. De ce nu folosesc foldere în loc de taguri? Pentru că folderele le folosesc pentru a separa fișierele care țin de același proiect. Tagurile le folosesc pentru a eticheta fișiere, indiferent de proiectul căruia aparțin. Am așadar o organizare pe două nivele: foldere și taguri.

Sunt unii care propun o organizare a fișierelor bazată exclusiv pe taguri și renunțarea la structura ierarhică de directoare. Teoretic până la un punct aș putea înlocui folderele proiectelor cu taguri aplicate fișierelor. Adică în loc să am un folder denumit “Client X” conținând zece fișiere, aș putea aplica acelor fișiere eticheta “client x”. Nu e imposibil, dar nu recomand acest lucru dintr-un motiv simplu: dacă în sistemul de fișiere se întâmplă ceva catastrofic cu metadatele în care sunt stocate tagurile, atunci organizarea bazată pe taguri se face varză.

Al doilea caz. În unele din proiectele la care lucrez folosesc logourile multor companii pentru a crea liste de sponsori sau liste de firme care participă la o conferință. Acele logouri sunt niște fișiere grafice împrăștiate prin folderele proiectelor, și deseori trebuie să le reutilizez pentru alte proiecte. Până la Mavericks le căutam cu Spotlight. În Mavericks am început să aplic fiecărui fișier tagul “logo”, iar acum Finder mi le afișează pe toate la un loc atunci când selectez tagul “logo” în bara laterală. Astfel pot să găsesc mai ușor logoul de care am nevoie.

taguri-sidebar

Al treilea caz. Am o colecție de imagini cumpărate pentru a fi utilizate în proiecte de design grafic. Pentru a putea găsi rapid imaginea de care am nevoie, fiecare fișier este etichetat cu mai multe taguri care descriu conținutul fotografiei. Astfel că, dacă selectez tagul “computer”, atunci pot vedea toate imaginile care conțin un computer.

Apropo de imagini: dacă nu folosiți iPhoto sau un alt program pentru managementul fotografiilor, atunci puteți să vă faceți propriul sistem de organizare a pozelor bazat pe foldere și taguri. Să presupunem că ați organizat deja pozele în directoare separate, structurate după ani sau după excursiile și evenimentele la care ați participat. În Mavericks puteți să adăugați fiecărei fotografii una sau mai multe etichete care descriu persoanele din fotografie. Așa veți putea vedea de exemplu toate pozele în care apare o anumită persoană, indiferent de an, excursie sau eveniment.

Al patrulea caz. Să presupunem că am pe computer câte un folder pentru fiecare client cu care lucrez, iar în fiecare folder am niște facturi în format Excel. Dacă pun fiecărui fișier XSL eticheta “factură”, atunci pot vedea dintr-un foc toate facturile pentru toți clienții. Asta nu e mare lucru, însă mai pot adăuga încă un tag care arată dacă factura a fost sau nu plătită. Pot avea astfel pentru fiecare factură combinații de etichete cum ar fi “factură” și “plătită” sau “factură” și “restantă”. Vreau să văd toate facturile restante, indiferent de client? Le caut folosind tagul “restantă”.

iCloud și tagurile

Tagurile din Mavericks sunt păstrate și în iCloud dacă folosiți aplicații care salvează fișierele acolo. În plus tagurile sunt automat sincronizate prin iCloud pe toate Mac-urile pe care le folosiți.

Ce lipsește deocamdată este posibilitatea de a folosi tagurile în iOS, pe iPad sau iPhone. Sunt convins însă că intenția celor de la Apple este de a utiliza tagurile pentru a suplini în iOS lipsa unui sistem de fișiere accesibil utilizatorilor. Tagurile ar permite în iOS gruparea virtuală a fișierelor create în aplicații diferite, lucru imposibil în prezent.

În încheiere, câteva sugestii

  • Recomand scrierea tagurilor folosind exclusiv litere mici. Sistemul de operare nu face diferență între majuscule și minuscule, așa că “Lucru” și “lucru” sunt același tag. Dar e mai simplu să le scrieți pe toate în același mod.
  • Nu folosiți în exces culorile. Eu prefer să definesc toate tagurile fără culoare, cu excepția celor care au o semnificație aparte și care trebuie neapărat să iasă în evidență.
  • Folosiți cât mai puține cuvinte pentru fiecare tag. De preferință unul singur dacă este posibil.
  • Nu exagerați cu tagurile. Nu știu cum se comportă Mavericks dacă are de lucrat cu câteva sute de taguri aplicate câtorva mii de fișiere, dar bănuiesc că sistemul va gâfâi binișor. Etichetați fișierele cu măsură.

Apple oferă update-uri gratuite tuturor utilizatorilor de iWork, iLife și Aperture

Indiferent de unde și cum ați luat aplicațiile iWork (Pages, Numbers, keynote), iLife (iMovie, Garage Band, iPhoto) sau Aperture, Apple vă oferă acum posibilitatea de a face gratuit update-ul la cele mai noi versiuni din Mac App Store. Situl MacTrast ne anunță că, mai mult sau mai puțin oficial, sursele lor de la Apple au confirmat faptul că în prezent mecanismele App Store prin care este verificată proveniența aplicațiilor Apple instalate pe computer sunt dezactivate, așa că este suficient să le aveți instalate pe cele vechi, repet, luate din ORICE surse, și App Store le va actualiza gratis.

N-o fi poate chiar etică treaba asta dar hai s-o spun: dacă faceți rost de o versiune trial de Aperture 3.x (căutați-o pe net, că nu mai este disponibilă pe situl Apple) și o instalați, veți vedea apoi cum Apple vă face cadou versiunea full. Este suficient doar să deschideți App Store după instalare!

Pages 5.0 și cele două tipuri de documente cu care poate lucra

Așa cum am scris deja pe forum, noile programe din suita iWork reprezintă un mare pas înapoi făcut de Apple. Mi se pare evident faptul că ținta principală a celor de la Cupertino a fost creșterea gradului de compatibilitate între cele trei versiuni de iWork (Mac, iOS și iCloud). Iar pentru a atinge această țintă au ales, din păcate, calea cea mai simplă și cea mai proastă: au tras în jos versiunea de Mac (cea mai performantă dintre toate) până aproape de nivelul celei de pe iOS, eliminând mai multe facilități importante dar incompatibile cu programele de pe iOS. După patru ani de la ultimul update important m-aș fi așteptat să ridice ștacheta, nu să o coboare.

Dintre facilitățile care lipsesc în Pages 5.0 se numără și cea prin care, la crearea unui fișier nou, puteam alege între două tipuri de documente:

  • Documentele de tip „word processing”, adică cele care conțin pe pagină un singur bloc de text, care curge în mod continuu de pe o pagină pe alta. Exact ca în Microsoft Word. Toate obiectele adăugate ulterior se raportează la acest bloc de text, poziționându-se fie în interiorul său („inline”), fie plutind deasupra sau dedesubtul textului („floating”). Este tipul potrivit de fișier pentru documente care conțin preponderent text (de exemplu o carte sau o lucrare științifică).
  • Documente de tip „page layout”, adică acele documente în care blocurile de text și celelalte obiecte trebuie create și aranjate manual pe pagină, iar paginile pot fi independente una de alta. Adică ceva foarte asemănător cu fișierele create în Adobe InDesign sau Quark XPress. Aceste documente oferă o libertate deplină în poziționarea obiectelor pe pagină, ele fiind complet independente unele de altele. Se folosește atunci când vrem să facem documente cu aspect grafic deosebit (broșuri, cataloage de produse, fluturași, afișe etc.)

În imaginea de mai jos putem vedea fereastra de dialog din Pages ’09 și cele două categorii de documente.

Pages '09 - Template Chooser

 

Problema e că în Pages 5.0 toate documentele nou create sunt de tipul „word processing”, nemaiavând posibilitatea de a alege. Există însă un mod de a transforma un document într-unul de tip „page layout”. Șmecheria, foarte neintuitivă, sună cam așa: în panoul Configurare din partea dreapta a ferestrei, în secțiunea Document, se debifează opțiunea Corp document. Aceasta elimină corpul de text continuu existent pe pagină, lăsând-o absolut goală. Din acel moment puteți adăuga căsuțe de text, poze și obiecte, poziționându-le cum vreți voi pe pagină.

Pages 5.0