Ce mai putem face cu un Mac PowerPC în 2014

Autor:

Power Macintosh

Au trecut 8 ani de când Apple a renunțat la procesoarele PowerPC în favoarea celor de la Intel, însă unii dintre noi mai avem pe acasă Mac-uri vechi, care încă mai funcționează. Haideți să vedem care este „starea națiunii PowerPC” în 2014: ce putem să mai facem cu un Mac pre-Intel în prezent. Mai sunt utile la ceva, sau le putem arunca? Merită să dăm bani pe un astfel de Mac?

Recomandările mele pentru Mac-uri PPC sună astfel:

  • Pentru cei care vor doar să experimenteze cu software și jocuri vechi, atunci orice Mac vechi poate fi folosit. Sunt de preferat totuși modelele care pot fi conectate cu ușurință la rețea (adică au Ethernet, pentru că altfel sunt necesare adaptoare care nu se mai găsesc așa de usor). Asta pentru a putea transfera fișiere din rețea și pentru internet.
  • Pentru cei care vor să facă ceva productiv pe Mac PPC, recomand numai sistemele cu procesor G4 de peste 1GHz și dual procesor dacă e posibil. RAM, hard disc… aici e clar: cât mai mult posibil.
  • În privința sistemelor de operare: Tiger (10.4.11) și Leopard (10.5.8) sunt singurele variante cu adevărat viabile atunci când vorbim despre aplicațile disponibile sau despre facilitățile cât de cât moderne ale sistemului de operare. Tiger e una dintre cele mai reușite versiuni de Mac OS X, foarte stabilă și iute. Leopard este mai avansat dar vizibil mai lent. Pentru Mac-urile uniprocesor G4 eu recomand Tiger. Mac-urile dual procesor și G5-urile merg bine și cu Leopard (dar zboară cu Tiger).
  • Leopard a reprezentat un salt măricel față de Tiger în ceea ce privește uneltele folosite de programatori la realizarea aplicațiilor. De aceea multe aplicații nu funcționează decât în Leopard, iar în alte cazuri versiunea Leopard a unei aplicații este îmbunătățită substanțial față de versiunea Tiger. Așa că țineți cont de aplicațiile pe care le veți folosi atunci când alegeți între 10.4 și 10.5.

Care sunt cele mai mari probleme întâmpinate în utilizarea unui Mac PowerPC:

  • Lipsa programelor actualizate. Aproape nimeni nu mai produce în prezent software compatibil PPC, așa că va trebui să faceți rost de versiuni mai vechi ale aplicațiilor. Unele se mai găsesc încă pe siturile producătorilor de software, altele au dispărut între timp (motiv pentru care eu am început să-mi fac o arhivă cu aplicații PPC). Însă chiar așa vechi cum sunt ele, unele aplicații pot fi încă foarte utile. De exemplu suitele Adobe CS4 sau Microsoft Office 2008 pot fi folosite cu succes în scopuri profesionale, chiar și în 2014.
  • Lipsa aplicațiilor moderne pentru internet. Singurul browser încă actualizat este TenFourFox, care e satisfăcător dar cam lent. Nu că Safari 5 nu ar funcționa – în general merge bine, dar pot apărea probleme de compatibilitate cu siturile făcute după standarde web mai noi. O altă problemă: browserele vechi sunt foarte lente în execuția scripturilor JavaScript. Acum 10 ani JS era doar un accesoriu neesențial al paginilor web. Acum însă majoritatea siturilor folosesc JS pe scară largă iar unele nici măcar nu pot funcționa fără JS. De aceea situri ca Gmail, Facebook sau Twitter funcționează greoi într-un browser vechi.
  • După știința mea, nu mai există niciun client de Twitter care să funcționeze pe Mac-uri PowerPC.
  • Performanțele multimedia ale acestor computere sunt slăbuțe, așa că – de exemplu – nu veți putea viziona în condiții bune videoclipuri HD pe un Mac PPC (poate doar pe un G5 Quad).
  • Aveți nevoie de Flash? Ultima versiune pentru PPC este 10, lentă și uneori incompatibilă cu cerințele siturilor web actuale.
  • G5-urile consumă o grămadă de energie electrică. Nu glumesc: PowerMac-ul meu încălzește simțitor camera dacă e în funcțiune timp de 3–4 ore.

Fiind nevoit să lucrez câteva ore pe zi pe un computer portabil, eu folosesc un PowerBook G4 de 17″, din ultima generație lansată de Apple. Lucrez zilnic cu programele suitei Adobe CS4, Word 2008, editoare de cod HTML (Textmate in principal), clienți pentru FTP (Transmit și Fetch). Acasă am un Mac Mini cu Mavericks, computer pe care-l pot accesa la nevoie de la distanță de pe PowerBook folosind ShareTool pentru Remote Desktop și transfer de fișiere. În general condițiile de lucru pe PowerBook sunt satisfăcătoare. Singurul dezavantaj major care-și face simțite efectele uneori este memoria RAM — doar 2 GB, maximum posibil. Acum nouă ani acest laptop costa aproape $3000 și era cel mai performant PowerBook. În comparație cu Macbook-urile de astăzi e greu, lent și demodat. Dar nu și-a pierdut încă utilitatea.

Un iMac G3 în 2013

Autor:

Acum câteva săptămâni am văzut un iMac G3 (albastru) funcțional, scos la vânzare. Prețul mi s-a părut destul de bun, așa că nu am stat prea mult pe gânduri. L-am comandat și după câteva zile a și ajuns la mine. Spre marea mea surpriză, iMac-ul chiar era funcțional. În afară de unele mici zgârieturi laterale abia vizibile, arată și se comporta foarte bine pentru un computer apărut acum 13 ani.

M-am pus imediat pe treabă și a început o perioadă haotică, în care instalam câte 2–3 sisteme de operare pe zi. Nu mai știu ordinea, dar săracul meu iMac a trecut prin următoarele Mac OS 9.2.2, Mac OS X Tiger, Mac OS X Panther, OpenBSD 5.3 și -current, FreeBSD 9.2 și 10.0-beta, Debian 7. De mai multe ori fiecare. Am încercat și un Mac OS X Server “Rhapsody” dar nu a fost să fie.

Avem un iMac G3, cum îl folosim?

Între timp, încercam să îi găsesc o întrebuințare:

  • Player audio, dar am un alt computer chiar lângă el care are un sistem audio 2.1 mult mai bun decât boxele de altfel excelente ale iMac-ului. Plus mai mult spațiu la dispoziție și o librărie iTunes ordonată.
  • Platformă pentru retrogaming, am încercat și asta. Până la urmă, jocurile vechi nu mai sunt chiar atât de interesante. Desigur, pot juca StarCraft pe el, dar de ce să mă chinui jucând StarCraft cu un mouse cu un singur buton, când pot juca același StarCraft pe computerul de lângă el? Iar alt joc vechi care să ruleze pe iMac și care chiar să mă captiveze mai mult de 10 minute nu am găsit.
  • Webserver iese din discuție, pentru că bănuiesc că nu e foarte atent la câtă energie consumă iar o soluție de backup nu e foarte comod de implementat (acces dificil la disc, USB v1 etc). Iar astăzi sunt variante virtuale mult mai bune, care probabil costă cam cât diferența de preț al factura electrică. Deși iMac-ul e  silențios, nu m-ar deranja dacă ar rula permanent.
  • Editor de text. Ei bine, asta da. Îl pot transforma în mașină de scris. Să vedem cum.

Mașină de scris

După ce decizia a fost luată, urma căutarea unui mediu cu adevărat folositor. Așadar, în primă fază, aveam nevoie de un editor de text. Simplu, veți spune. S-a dovedit a fi mult mai complicat decât anticipasem. Deși editoare de text se găsesc la tot pasul și de toate felurile, eu aveam două nevoi esențiale:

  • Mod full-screen. Din două motive: monitorul iMac-ului este un CRT, așa că prefer să-l folosesc la frecvența maximă pentru a nu-mi afecta prea mult ochii, dacă stau cu nasul în el câteva ore. Iar la 95 Hz, o frecvență acceptabilă pentru mine, rezoluția poate fi de doar 800×600. Asta, împreună cu o diagonală nu prea generoasă, face ca un editor de texte care rulează în fereastră să pară aglomerat, cu butoane, linii ale ferestrei, meniuri etc. Un mod full-screen înlătură toate aceste decorațiuni deloc necesare scrisului;
  • Suport pentru diacritice, adică suport pentru Unicode. De obicei, scriu texte în românește, așa că am nevoie de caracterele speciale. Asta se traduce și printr-un sistem de operare care să se descurce cu un layout românesc al tastaturii.

Ei bine, căutarea nu a fost simplă. Un editor care părea că îndeplinește cerințele de mai sus era chiar vim. Spre deosebite de alte editoare, are un plugin care permite criptare prin GPG, o unealtă destul de utilă pentru paranoici. Pentru vim cerințele erau minime, nu aveam nevoie decât de un Linux/BSD în consolă, fără X (nici nu am reușit să pornesc X-ul pe iMac, indiferent de sistemul de operare, cred că există un bug în versiunea actuală de X pe care nu se mai chinuie nimeni să-l rezolve având în vedere vârsta plăcii grafice). Fiind rulat direct în consolă, era deja full-screen, însă problema apărea la diacritice. wscons din OpenBSD nu are suport în consolă pentru layout românesc, trebuia recompilat, însă pentru asta trebuia repartiționat discul, deci o reinstalare. Prea complicat, trebuie să existe soluții mai simple. Se pare că nici în FreeBSD și Debian nu este simplu de configurat consola să accepte caractere speciale, cel puțin nu pe PPC. În plus, vim ar fi necesitat o serie de configurări suplimentare pentru a-l adapta prozei, și nu codului, așa că nu știu cât de comod mi-ar fi fost în final. Așa că am renunțat la vim și am privit mai departe.

Pentru că un Linux/BSD iese din discuție, să vedem ce oferă sistemele de operare de la Apple. Mac OS 9.2.2 este drăguț cu un aer retro interesant. Aproape că m-aș putea obișnui cu el. Dar suportul pentru Unicode șchioapătă și editoarele de text cu full-screen par să lipsească cu desavârșire. Sau sunt prea vechi pentru a fi cu adevărat utile, iar vechi înseamnă fără Unicode. Există chiar și o variantă mai veche de vim care merge pe Mac OS 9, mai există SUE care se laudă cu suport pentru Unicode, dar nu am full-screen. Așa că mergem spre OS X.

Mac OS X Panther se mișcă excelent pe iMac G3. Sunt câteva editoare care au versiune mai vechi încă disponibile pentru Panther: TextWrangler, BBEdit, Smultron, xPad, Nisus și Mellel. Ultimele două au chiar și mod full-screen, dar sunt prea complexe pentru ce am eu nevoie, nu sunt gratuite și… scroll-barul din dreaptă mă irită.

Concluzia mai multor zile de instalări și reinstalări de sisteme de operare? Un computer funcționează cel mai bine cu sistemul de operare pentru care a fost gândit. Un Linux/BSD poate fi rulat pe iMac, dar apar bătăi de cap suplimentare. Un Mac OS 9 sau Mac OS X oferă mai multă funcționalitate, mult mai rapid.

jDarkRoom

În cele din urmă, am găsit soluția aproape ideală și se numește jDarkRoom. Este o clonă de WriteRoom scrisă din păcate în Java, iar ultima versiune rulează doar în Java 1.5, iar pentru asta am nevoie de Mac OS X Tiger. Ei bine, Mac OS X 10.4 nu este chiar cel mai sprinten sistem de operare pe care îl putem instala pe un iMac G3, dar, cum nu am de gând să petrec ore întregi în softuri de benchmark, eu zic că e un compromis bun. jDarkRoom are un mod fullscreen perfect, fonturile și culoarea acestora poate fi modificată (deși setarea din oficiu, acel verde pe negru este perfectă, cred că nu ar strica să încerc niște variante de culori bazate pe Solarized), salvează automat la un interval de timp ales un backup în /tmp și chiar știe să exporte în Markdown, ceea ce nu e puțin lucru.

Alte setări

Pentru layout-ul românesc, folosesc fie pachetul lui Sorin Paliga, fie un layout propriu, creat cu Ukelele. Pentru a înlătura mouse-ul de pe ecran, există Cursorcerer (care poate dezactiva cursorul după un anumit număr de secunde sau la apăsarea unor taste). Surprinzător, ultima versiune de Dropbox (2.4.6) poate fi instalată și pe Tiger/PPC. Mă temeam că spațiul ocupat de fișierele mele din Dropbox ar putea fi o problemă, dar nu e pentru că pot alege care din foldere să fie sincronizate pe Tiger, așa că nu are rost să-mi ocup tot discul cu fișiere pe care nu le voi folosi niciodată pe iMac. În schimb, sincronizez unul sau două foldere, pentru a salva în nori textul pe care-l scriu în jDarkRoom (și pentru a-l propaga pe alte computere).

Lucrul cu jDarkRoom este foarte simplu și elegant: F1 pentru Open, F2 pentru Save, F3 pentru Save As.., F4 pentru New File, F5 pentru Help, F6 pentru Settings, F7 pentru Find, Ctrl-Cmd-S pentru export în Markdown. Cine are nevoie de mai mult?

Cu un font Monospace de 16 pe un ecran de 800×600 și o setare în jDarkRoom cu margini de 0–0 stânga-dreapta, am pe o linie 80 de caractere. Dar parcă textul este puțin cam lăbărțat, așa că am pus o margine de 50–50 și acum am 70 de caractere. Perfect.

Am încercat și un soft care făcea ca orice tastă apăsată să imite sunetul unei mașini de scris. Deși este amuzant primele cinci minute, devine deranjant destul de repede, atât pentru mine cât și pentru cei din jur.

În viitor, s-ar putea să folosesc și plugin-ul de WordPress care știe să caute în Dropbox fișiere pentru a le posta pe blog. Ar fi mai rapid decât să deschid Safari sau TenFourFox pe Tiger, din moment ce viteza nu este una extraordinară iar paginile web complexe din ziua de azi i-ar face viața și mai grea bătrânulu iMac. Iar pentru o experiență completă, am setat ca jDarkRoom să pornească automat. Acum am o mașină de scris virtuală și iMac-ul nu stă să adune praf într-un colț ci, după 13 ani, încă este util.