Au trecut 8 ani de când Apple a renunțat la procesoarele PowerPC în favoarea celor de la Intel, însă unii dintre noi mai avem pe acasă Mac-uri vechi, care încă mai funcționează. Haideți să vedem care este „starea națiunii PowerPC” în 2014: ce putem să mai facem cu un Mac pre-Intel în prezent. Mai sunt utile la ceva, sau le putem arunca? Merită să dăm bani pe un astfel de Mac?
Recomandările mele pentru Mac-uri PPC sună astfel:
- Pentru cei care vor doar să experimenteze cu software și jocuri vechi, atunci orice Mac vechi poate fi folosit. Sunt de preferat totuși modelele care pot fi conectate cu ușurință la rețea (adică au Ethernet, pentru că altfel sunt necesare adaptoare care nu se mai găsesc așa de usor). Asta pentru a putea transfera fișiere din rețea și pentru internet.
- Pentru cei care vor să facă ceva productiv pe Mac PPC, recomand numai sistemele cu procesor G4 de peste 1GHz și dual procesor dacă e posibil. RAM, hard disc… aici e clar: cât mai mult posibil.
- În privința sistemelor de operare: Tiger (10.4.11) și Leopard (10.5.8) sunt singurele variante cu adevărat viabile atunci când vorbim despre aplicațile disponibile sau despre facilitățile cât de cât moderne ale sistemului de operare. Tiger e una dintre cele mai reușite versiuni de Mac OS X, foarte stabilă și iute. Leopard este mai avansat dar vizibil mai lent. Pentru Mac-urile uniprocesor G4 eu recomand Tiger. Mac-urile dual procesor și G5-urile merg bine și cu Leopard (dar zboară cu Tiger).
- Leopard a reprezentat un salt măricel față de Tiger în ceea ce privește uneltele folosite de programatori la realizarea aplicațiilor. De aceea multe aplicații nu funcționează decât în Leopard, iar în alte cazuri versiunea Leopard a unei aplicații este îmbunătățită substanțial față de versiunea Tiger. Așa că țineți cont de aplicațiile pe care le veți folosi atunci când alegeți între 10.4 și 10.5.
Care sunt cele mai mari probleme întâmpinate în utilizarea unui Mac PowerPC:
- Lipsa programelor actualizate. Aproape nimeni nu mai produce în prezent software compatibil PPC, așa că va trebui să faceți rost de versiuni mai vechi ale aplicațiilor. Unele se mai găsesc încă pe siturile producătorilor de software, altele au dispărut între timp (motiv pentru care eu am început să-mi fac o arhivă cu aplicații PPC). Însă chiar așa vechi cum sunt ele, unele aplicații pot fi încă foarte utile. De exemplu suitele Adobe CS4 sau Microsoft Office 2008 pot fi folosite cu succes în scopuri profesionale, chiar și în 2014.
- Lipsa aplicațiilor moderne pentru internet. Singurul browser încă actualizat este TenFourFox, care e satisfăcător dar cam lent. Nu că Safari 5 nu ar funcționa – în general merge bine, dar pot apărea probleme de compatibilitate cu siturile făcute după standarde web mai noi. O altă problemă: browserele vechi sunt foarte lente în execuția scripturilor JavaScript. Acum 10 ani JS era doar un accesoriu neesențial al paginilor web. Acum însă majoritatea siturilor folosesc JS pe scară largă iar unele nici măcar nu pot funcționa fără JS. De aceea situri ca Gmail, Facebook sau Twitter funcționează greoi într-un browser vechi.
- După știința mea, nu mai există niciun client de Twitter care să funcționeze pe Mac-uri PowerPC.
- Performanțele multimedia ale acestor computere sunt slăbuțe, așa că – de exemplu – nu veți putea viziona în condiții bune videoclipuri HD pe un Mac PPC (poate doar pe un G5 Quad).
- Aveți nevoie de Flash? Ultima versiune pentru PPC este 10, lentă și uneori incompatibilă cu cerințele siturilor web actuale.
- G5-urile consumă o grămadă de energie electrică. Nu glumesc: PowerMac-ul meu încălzește simțitor camera dacă e în funcțiune timp de 3–4 ore.
Fiind nevoit să lucrez câteva ore pe zi pe un computer portabil, eu folosesc un PowerBook G4 de 17″, din ultima generație lansată de Apple. Lucrez zilnic cu programele suitei Adobe CS4, Word 2008, editoare de cod HTML (Textmate in principal), clienți pentru FTP (Transmit și Fetch). Acasă am un Mac Mini cu Mavericks, computer pe care-l pot accesa la nevoie de la distanță de pe PowerBook folosind ShareTool pentru Remote Desktop și transfer de fișiere. În general condițiile de lucru pe PowerBook sunt satisfăcătoare. Singurul dezavantaj major care-și face simțite efectele uneori este memoria RAM — doar 2 GB, maximum posibil. Acum nouă ani acest laptop costa aproape $3000 și era cel mai performant PowerBook. În comparație cu Macbook-urile de astăzi e greu, lent și demodat. Dar nu și-a pierdut încă utilitatea.