Trei lucruri, pe scurt, despre WWDC 2010.
- Mi-a părut bine să văd un Steve Jobs plin de viață și glumeț peste măsură.
- Deși utilizez relativ puțin serviciile de telefonie mobilă, mai că mi-aș lua un iPhone 4. Motivul este unul singur: display-ul. La 300 și ceva de dpi cred că este, într-adevăr, superb. Ca designer grafic apreciez orice mediu de prezentare a informației care-mi poate afișa textul cu o acuratețe cât mai mare. Un mare regret: îmi pare rău că nu au pus o asemenea bijuterie de display pe iPad. Știu, la versiunea viitoare...
- Este primul an când premiile Apple Design Awards se dau numai aplicațiilor pentru iPhone și iPad. Nimic pentru Mac. Dragă Apple, știu că în ultimul timp o parte însemnată a eforturilor tale se canalizează spre iPhone și restul drăciilor puse în mișcare cu degetul. Îmi place iPadul, îl folosesc zilnic și cred că într-o bună zi urmașii săi vor stăpâni lumea computațională. Dar nu uita un lucru: toate minunățiile astea depind în prezent de un COMPUTER pentru a funcționa. Nimic nou despre Macuri la WWDC? Nimic despre Mac OS X? 10.7 va fi iarăși doar un update minor, la fel ca și 10.6? Păi ce-ar fi să-ți schimbi numele în iApple, măcar să știm o treabă și noi. Apoi pune pe piață o versiune de Mac OS X pentru computere generice, știi tu, alea de le zice lumea Hackintosh. Ca să nu te mai batem la cap cu Macurile astea...