Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!





Photo
- - - - -

Documente cu ecuații în Mac OS X, fără softuri suplimentare

Posted by Tudor Vedeanu , in Tutoriale 13 May 2011 · 130 views

Rezolvați următoarea problemă. Se dă un computer cu un sistem Mac OS X nou-nouț, pe care nu s-a instalat niciun program. Având deci la dispoziție doar programele cu care vine sistemul de operare, cerința problemei este să se creeze un document text care să conțină ecuații. Nu, nu se poate instala nici Word, nici MathType, nici LaTeX și nimic altceva.

“Nu există soluție”, zice cineva din spatele amfiteatrului? Greșit. Aflați mai departe rezolvarea.

Posted Image

Avem nevoie de două programe: TextEdit și Grapher, ambele fiind gata instalate în directorul /Applications. În TextEdit scriem textul documentului iar în Grapher facem ecuațiile.

Grapher este o aplicație pentru calculul și trasarea unor grafice pornind de la ecuații, pe care le putem scrie folosind un mini-editor vizual. Șmecheria este că odată scrisă ecuația, ea poate fi copiată cu Cmd-C și apoi lipită într-un document text. Dacă vreți să folosiți Grapher pentru ecuații, nu uitați să activați fereastra Equation Palette, din meniul Windows.

Posted Image


După ce ecuația este gata, ea poate fi selectată cu Cmd-A, copiată și lipită în TextEdit.

Posted Image


Q.E.D. :)

Ar mai fi de adăugat următoarele:
  • Ecuațiile puse în acest mod nu pot fi editate direct din TextEdit. Dar ele pot fi salvate în Grapher, așa că la nevoie le puteți modifica și înlocui prin copy/paste.
  • Dacă TextEdit nu vă place sau vi se pare prea rudimentar, puteți insera ecuațiile Grapher în orice alt editor de text care acceptă imagini.
  • Și apropo de TextEdit: înainte de a-i da cu tifla pe motiv că nu se compară cu Word, studiați cu atenție facilitățile sale, așa puține cum sunt ele. Pentru documente care nu necesită formatări avansate, TextEdit poate fi unealta potrivită. Poate lucra cu imagini, cu tabele, puteți chiar defini stiluri pentru formatarea textului. Și are două avantaje importante față de Word: este mult mai rapid și poate face corectarea textului în limba română.






Trackbacks for this entry [ Trackback URL ]

There are no Trackbacks for this entry

September 2015

M T W T F S S
 123456
78910111213
14 15 1617181920
21222324252627
282930    

Recent Comments

0 user(s) viewing

0 members, 0 guests, 0 anonymous users