Noile aplicații iWork convertesc automat fișierele existente, cu posibile efecte adverse

Atenție mare: dacă deschideți un fișier mai vechi Pages, Numbers sau Keynote folosind noile versiuni ale aplicațiilor iWork, atunci fișierul respectiv este convertit pe loc în noul format și apoi salvat automat „mulțumită” facilității de autosalvare existentă în OS X. Asta înseamnă că nu veți mai putea recupera versiunea anterioară decât dacă aveți pe undeva vreun backup mai vechi. Dacă vreți să reveniți la versiunea anterioară, teoretic păstrată de sistemul de operare, acest lucru nu mai e posibil pentru că se repetă procesul: convertire automată și salvare.

N-ar fi dramatic dacă noile formate nu ar elimina din fișiere toate facilitățile din iWork ’09 pe care nu le mai suportă, astfel că unele fișiere vor fi stricate iremediabil. Repet: singura soluție de a le recupera este un backup mai vechi. Trăiască Time Machine, că numai așa am putut recupera un fișier Numbers pe care făcusem greșeala să-l deschid cu Numbers-ul cel nou și despre care am aflat astăzi că e făcut varză.

O mică șmecherie în Finder: duplicare cu incrementarea automată a numelui

Dacă folosiți metoda Alt-trage-cu-mausul pentru a duplica rapid fișiere sau directoare în Finder, ia priviți ce se întâmplă atunci când numele fișierului conține un număr:

Duplicare cu incrementare in Finder

Șmecheria funcționează numai dacă numărul este precedat de un spațiu. Nu e o chestie tocmai nouă, dar astăzi am descoperit-o (sau redescoperit-o) și eu.

Despre taguri în Mavericks

Una dintre noutățile introduse de Apple în Mavericks este posibilitatea de a atașa taguri fișierelor. Tagurile nu sunt altceva decât niște etichete care ne oferă o modalitate suplimentară de a organiza fișierele de pe computer, în paralel cu sistemul clasic bazat pe structuri de directoare (foldere).

În treacăt fie spus, e curios cum de traducătorii sistemului de operare nu au folosit termenul “etichetă”. Probabil că “tag” e mai popular. Și mai scurt.

Puțină istorie

Tagurile din Mavericks sunt de fapt o evoluție a vechilor etichete colorate, apărute în System 7, scoase în Mac OS 10.0 și reintroduse în Mac OS 10.3 Panther. Până la Mavericks etichetele colorate din Mac OS și OS X erau în număr limitat: doar șapte.

Labels în System 7
În general etichetele erau folosite pentru marcarea unor fișiere având o semnificație aparte. De exemplu eu foloseam culoarea verde pentru a marca fișiere sau foldere conținând versiuni finale ale unor proiecte la care lucram. Culoarea roșie o foloseam în mai multe scopuri, în funcție de situație, dar în general avea semnificația “important”, trebuind să-mi atragă atenția (la fel ca și galbenul sau portocaliul). Rezultatul e că astăzi pe hard discurile mele găsesc o grămadă de fișiere colorate și în majoritatea cazurilor nu mai țin minte semnificațiile acelor culori.

Conceptul de organizare bazată pe taguri a devenit popular odată cu apariția și explozia blogurilor pe internet. WordPress și multe alte sisteme pentru publicare de conținut online folosesc tagurile pentru a grupa articole care au subiecte comune. De exemplu, pot avea un blog în care articolele sunt grupate în două categorii: Software și Hardware. În ambele categorii însă pot pune articole care se referă la un model specific de computer, să zicem iMac. Fiindcă nu mi se pare potrivit să fac o categorie specială pentru iMac, voi aplica tagul “imac” tuturor articolelor în care vorbesc despre acel computer, indiferent că sunt din categoria Software sau Hardware.

Treptat tagurile au cunoscut o răspândire din ce în ce mai mare, ajungând să fie utilizate de programe pentru organizarea conținutului pe computere în diverse implementări. Pe Mac firma Ironic Software a creat OpenMeta, un sistem de taguri oferit gratuit tuturor dezvoltatorilor de aplicații cu scopul de a deveni un standard. OpenMeta pune tagurile sub forma unor atribute extinse atașate fișierelor. Sistemul a căpătat o popularitate destul de mare, fiind folosit cu succes de mai multe aplicații (Path Finder, Default Folder X, Leap, Yep, Hazel etc.).

În fine, acum în Mavericks, tagurile au devenit o facilitate nativă a sistemului de operare, disponibilă în toate aplicațiile. Apple stochează tagurile folosind tot atribute extinse ale fișierelor, exact ca OpenMeta. Tagurile pot fi aplicate fișierelor direct din Finder sau din orice aplicație, prin intermediul ferestrelor “Salvează”. Sistemul de operare ține minte tagurile pe care le-ați definit anterior, așa că vă oferă sugestii atunci când vreți să etichetați fișierele.

taguri-finder

taguri-save

Dacă vreți să căutați fișierele în funcție de taguri, folosiți în Spotlight expresii de tipul tag:nume-tag–1 tag:nume-tag–2 etc.

Dacă lucrați mai mult cu tastatura atunci vă recomand să vă definiți o scurtătură în Finder pentru comanda “Tags…”. Eu folosesc Cmd-Shift-T: selectez fișierul, apăs combinația de taste și pe ecran îmi apare pop-up-up cu taguri.

taguri-popup

Înainte de a merge mai departe cu discuția despre taguri, rețineți două lucruri importante:

  • Tagurile din Mavericks sunt vizibile numai în Mavericks! În momentul în care mutați fișierul pe alt sistem de operare tagurile se pierd iremediabil.
  • La ora la care scriu aceste rânduri Dropbox nu suportă tagurile customizate din Mavericks, ci doar culorile! Denumirile tagurilor se pierd la transferul prin Dropbox, iar tagurile fără culoare dispar complet. Este foarte probabil însă că acest lucru se va remedia în cel mai scurt timp.

La ce sunt bune tagurile pe computer?

Vom înțelege cel mai bine rostul tagurilor prin intermediul exemplelor.

Primul caz, și cel mai simplu, este folosirea tagurilor pentru a marca statusul unor fișiere la care lucrați. Trebuie musai să finalizez un fișier în cel mai scurt timp? Îl etichetez cu “urgent”. Documente nefinalizate încă? Pun tagul “ciornă”. Dacă vreau îmi pot face un sistem de planificare a lucrărilor bazat pe taguri care arată cam așa: “mâine”, pentru documentele pe care trebuie să le termin în 24 de ore, “săptămâna asta” pentru documentele pe care le mai pot amâna câteva zile, și “luna asta” pentru orice altceva care poate fi amânat. De ce nu folosesc foldere în loc de taguri? Pentru că folderele le folosesc pentru a separa fișierele care țin de același proiect. Tagurile le folosesc pentru a eticheta fișiere, indiferent de proiectul căruia aparțin. Am așadar o organizare pe două nivele: foldere și taguri.

Sunt unii care propun o organizare a fișierelor bazată exclusiv pe taguri și renunțarea la structura ierarhică de directoare. Teoretic până la un punct aș putea înlocui folderele proiectelor cu taguri aplicate fișierelor. Adică în loc să am un folder denumit “Client X” conținând zece fișiere, aș putea aplica acelor fișiere eticheta “client x”. Nu e imposibil, dar nu recomand acest lucru dintr-un motiv simplu: dacă în sistemul de fișiere se întâmplă ceva catastrofic cu metadatele în care sunt stocate tagurile, atunci organizarea bazată pe taguri se face varză.

Al doilea caz. În unele din proiectele la care lucrez folosesc logourile multor companii pentru a crea liste de sponsori sau liste de firme care participă la o conferință. Acele logouri sunt niște fișiere grafice împrăștiate prin folderele proiectelor, și deseori trebuie să le reutilizez pentru alte proiecte. Până la Mavericks le căutam cu Spotlight. În Mavericks am început să aplic fiecărui fișier tagul “logo”, iar acum Finder mi le afișează pe toate la un loc atunci când selectez tagul “logo” în bara laterală. Astfel pot să găsesc mai ușor logoul de care am nevoie.

taguri-sidebar

Al treilea caz. Am o colecție de imagini cumpărate pentru a fi utilizate în proiecte de design grafic. Pentru a putea găsi rapid imaginea de care am nevoie, fiecare fișier este etichetat cu mai multe taguri care descriu conținutul fotografiei. Astfel că, dacă selectez tagul “computer”, atunci pot vedea toate imaginile care conțin un computer.

Apropo de imagini: dacă nu folosiți iPhoto sau un alt program pentru managementul fotografiilor, atunci puteți să vă faceți propriul sistem de organizare a pozelor bazat pe foldere și taguri. Să presupunem că ați organizat deja pozele în directoare separate, structurate după ani sau după excursiile și evenimentele la care ați participat. În Mavericks puteți să adăugați fiecărei fotografii una sau mai multe etichete care descriu persoanele din fotografie. Așa veți putea vedea de exemplu toate pozele în care apare o anumită persoană, indiferent de an, excursie sau eveniment.

Al patrulea caz. Să presupunem că am pe computer câte un folder pentru fiecare client cu care lucrez, iar în fiecare folder am niște facturi în format Excel. Dacă pun fiecărui fișier XSL eticheta “factură”, atunci pot vedea dintr-un foc toate facturile pentru toți clienții. Asta nu e mare lucru, însă mai pot adăuga încă un tag care arată dacă factura a fost sau nu plătită. Pot avea astfel pentru fiecare factură combinații de etichete cum ar fi “factură” și “plătită” sau “factură” și “restantă”. Vreau să văd toate facturile restante, indiferent de client? Le caut folosind tagul “restantă”.

iCloud și tagurile

Tagurile din Mavericks sunt păstrate și în iCloud dacă folosiți aplicații care salvează fișierele acolo. În plus tagurile sunt automat sincronizate prin iCloud pe toate Mac-urile pe care le folosiți.

Ce lipsește deocamdată este posibilitatea de a folosi tagurile în iOS, pe iPad sau iPhone. Sunt convins însă că intenția celor de la Apple este de a utiliza tagurile pentru a suplini în iOS lipsa unui sistem de fișiere accesibil utilizatorilor. Tagurile ar permite în iOS gruparea virtuală a fișierelor create în aplicații diferite, lucru imposibil în prezent.

În încheiere, câteva sugestii

  • Recomand scrierea tagurilor folosind exclusiv litere mici. Sistemul de operare nu face diferență între majuscule și minuscule, așa că “Lucru” și “lucru” sunt același tag. Dar e mai simplu să le scrieți pe toate în același mod.
  • Nu folosiți în exces culorile. Eu prefer să definesc toate tagurile fără culoare, cu excepția celor care au o semnificație aparte și care trebuie neapărat să iasă în evidență.
  • Folosiți cât mai puține cuvinte pentru fiecare tag. De preferință unul singur dacă este posibil.
  • Nu exagerați cu tagurile. Nu știu cum se comportă Mavericks dacă are de lucrat cu câteva sute de taguri aplicate câtorva mii de fișiere, dar bănuiesc că sistemul va gâfâi binișor. Etichetați fișierele cu măsură.

Pages 5.0 și cele două tipuri de documente cu care poate lucra

Așa cum am scris deja pe forum, noile programe din suita iWork reprezintă un mare pas înapoi făcut de Apple. Mi se pare evident faptul că ținta principală a celor de la Cupertino a fost creșterea gradului de compatibilitate între cele trei versiuni de iWork (Mac, iOS și iCloud). Iar pentru a atinge această țintă au ales, din păcate, calea cea mai simplă și cea mai proastă: au tras în jos versiunea de Mac (cea mai performantă dintre toate) până aproape de nivelul celei de pe iOS, eliminând mai multe facilități importante dar incompatibile cu programele de pe iOS. După patru ani de la ultimul update important m-aș fi așteptat să ridice ștacheta, nu să o coboare.

Dintre facilitățile care lipsesc în Pages 5.0 se numără și cea prin care, la crearea unui fișier nou, puteam alege între două tipuri de documente:

  • Documentele de tip „word processing”, adică cele care conțin pe pagină un singur bloc de text, care curge în mod continuu de pe o pagină pe alta. Exact ca în Microsoft Word. Toate obiectele adăugate ulterior se raportează la acest bloc de text, poziționându-se fie în interiorul său („inline”), fie plutind deasupra sau dedesubtul textului („floating”). Este tipul potrivit de fișier pentru documente care conțin preponderent text (de exemplu o carte sau o lucrare științifică).
  • Documente de tip „page layout”, adică acele documente în care blocurile de text și celelalte obiecte trebuie create și aranjate manual pe pagină, iar paginile pot fi independente una de alta. Adică ceva foarte asemănător cu fișierele create în Adobe InDesign sau Quark XPress. Aceste documente oferă o libertate deplină în poziționarea obiectelor pe pagină, ele fiind complet independente unele de altele. Se folosește atunci când vrem să facem documente cu aspect grafic deosebit (broșuri, cataloage de produse, fluturași, afișe etc.)

În imaginea de mai jos putem vedea fereastra de dialog din Pages ’09 și cele două categorii de documente.

Pages '09 - Template Chooser

 

Problema e că în Pages 5.0 toate documentele nou create sunt de tipul „word processing”, nemaiavând posibilitatea de a alege. Există însă un mod de a transforma un document într-unul de tip „page layout”. Șmecheria, foarte neintuitivă, sună cam așa: în panoul Configurare din partea dreapta a ferestrei, în secțiunea Document, se debifează opțiunea Corp document. Aceasta elimină corpul de text continuu existent pe pagină, lăsând-o absolut goală. Din acel moment puteți adăuga căsuțe de text, poze și obiecte, poziționându-le cum vreți voi pe pagină.

Pages 5.0

ZFS și OS X (II)

Dacă data trecută am instalat ZFS pe OS X, de data asta încercăm să și folosim noul sistem de fișiere. Spuneam că este destul de complex, așa că nu vă așteptați să deschideți Disk Utility și să formatați partiția în formatul ZFS.

Atenție, în cele ce urmează vor fi descriși pași care duc la pierdea datelor. Nu uitați de backup și pregătiți-vă pentru ce-i mai rău. Să nu spuneți că nu ați fost avertizați :)

Ceea ce urmează se aplică oricărei implementări ZFS, nu contează dacă aveți MacZFS , OpenZFS sau ZEVO, atâta timp cât este vorba de v5000 (acolo unde sunt diferențe față de v28, va fi menționat). De asemenea, majoritatea pașilor următori nici măcar nu sunt specifici OS X-ului, ei putând fi aplicați cu succes și în FreeBSD, Linux sau OpenIndiana.

Pentru a profita cât de cât de facilitățile oferite de ZFS, voi folosi două discuri identice, care vor fi folosite ca mirror. În acest fel, ZFS se va putea vindeca singur dacă detectează date corupte, prin compararea acesteia cu copia aflată pe celălalt disc. În plus, defecțiunea unui disc nu va duce la pierderea datelor (similar cu RAID1).

Este recomandat să ștergeți discurile cu zerouri, dar este o operațiune care durează câteva ore și nu am avut răbdare. Acest lucru se poate face din Disk utility -> Erase -> Security options și mutați sliderul spre dreapta cu o poziție. Eu l-am lăsat la stânga și a fost extrem de rapid. Apoi dați unmount la discurile respective.

În Terminal, identificați care sunt cele două discuri pe care doriți să le formatați ZFS:

diskutil list

În cazul meu, au fost disk1 și disk2.

Să trecem la treabă și să creeam un pool, adică ierarhic, structura primară din cadrul ZFS-ului. Nu voi intra în amănunte cu privire la detalii legate de ZFS, le puteți găsi structurate în documentația oficială. Pentru mine, în cazul de față, un pool înseamnă colecția celor două discuri.

zpool create -f -o ashift=12 -O casesensitivity=insensitive -O compression=lz4 -O atime=off -O normalization=formD STORAGE mirror /dev/disk1 /dev/disk2

  • ashift este un parametru setat în funcție de tipul discului fizic. Dacă aveți discuri vechi, cu lungimea unui sector de 512 octeți, ashift poate avea valoarea ‘9’. Dacă aveți un disc mai nou, cu sectoare de 4K, ashift va fi ’12’. Dar dacă ashift are o valoare mai mare, nu este nici un fel de problemă, așa că dacă nu știți ce tip de HDD aveți, lăsați ashift=12 și nu vor fi nici un fel de probleme. ÎNsă invers nu e în regulă, dacă folosiți ashift=9 cu discuri de 4K, vor fi probleme de performanță. Dacă plănuiți în viitor să folosiți SSD, ashift va trebui să fie 13;
  • pentru că discul va fi folosit (și) sub OS X, nu-l vom face casesensitive, pentru a nu genera alte probleme;
  • ZFS suportă compresie în timp real, așa că folosim algoritmul lz4. Această opțiune este diposnibilă doar în ZFS v5000, astfel că pool-ul nu va fi accesibil din sisteme cu ZFS v28. Pentru a asigura compatibilitatea cu v28, aveți nevoie de opțiunea ‘-version=28′ și ‘compression=on';
  • atime se referă la access time și din motive de performanță, de regulă este dezactivat;
  • Don Brady recomandă normalization=formD pe OS X, așa că nu o să îl contrazic, o fi având omul motivele lui;
  • STORAGE este numele pool-ului, puteți alege altul, care vă este mai comod;
  • mirror este destul de evident ce efect va avea
  • /dev/disk1, dev/disk2 sunt cele două discuri pe care sistemul le va vedea ca un singur pool. Atenție maximă la aceste două argumente, la voi aproape cu siguranță numerele discurilor vor fi diferite.

Pentru a vedea starea pool-ului, rulați în Terminal:

zpool status

Cifrele din cele trei coloane reprezintă erori ale sistemului de fișiere. Cât timp sunt zero, e de bine.

E de preferat să vă însușiți noul pool înainte de a copia ceva în el:

sudo chown -R <username>:staff /STORAGE

Acum, pentru a profita la maxim de ZFS, putem creea seturi de date (datasets). Acestea vor fi văzute ca discuri virtuale și vor ușura procesul de generare de snapshot și backup astfel: în loc să faceți un snapshot întregului pool (care la mine are aproape 1 TB), puteți genera snapshoturi pentru fiecare set de date în parte. De exemplu, să presupunem că dorim să avem trei foldere: Poze, Muzica, Filme. Le putem lăsa foldere, ca până acum, sau putem creea trei seturi de date, astfel:

zfs create STORAGE/Poze
zfs create STORAGE/Muzica
zfs create STORAGE/Filme

Dacă nu au apărut deja pe desktop, deschideți Finder și le veți vedea ca discuri virtuale, ierarhic aflate sub discul STORAGE.

Se pot genera și subseturi și sub-subseturi de date:

zfs create STORAGE/Filme/Seriale
zfs create STORAGE/Filme/Documentare

sau

zfs create STORAGE/Filme/Seriale/StarTrek/TNG

dar am considerat că pentru nevoile mele, un singur nivel de subset este suficient.

O altă facilitate a ZFS este posibilitatea de a genera snapshoturi, la care se poate reveni în viitor. Desigur, vor consuma spațiu în timp, dar usnt deosebit de utile pentru backup. Nu uitați, chiar dacă aveți mirror, acest lucru nu înseamnă backup! Înseamnă protecție la erori și protecție în cazul unei defecțiuni. Pentru backup este nevoie de un disc separat, de preferință formatat tot cu ZFS. Să vedem cum procedăm.

Înainte, să generăm un snapshot al colecției de muzică:

zfs snapshot STORAGE/Poze@snap1

Presupunem că avem un alt disc cu ZFS în preajmă, care are un pool denumit BACKUP. Pentru a face backup-ul colecției de muzică de la STORAGE pe BACKUP, procedăm în felul următor:

zfs send STORAGE/Poze@snap1 | zfs recv BACKUP/Poze

Dacă după un timp, dorim să aducem la zi backup-ul, vom genera un nou snapshot:

zfs snapshot STORAGE/Poze@snap2

și îl vom transfera incremental:

zfs send -i  STORAGE/Poze@snap1  STORAGE/Poze@snap2 | zfs recv BACKUP/Poze

Nu-i așa că e elegant, simplu și că vă duce cu gândul la Time Machine?

Dacă doriți să folosiți pool-ul în alt sistem de operare, acesta va trebui exportat:

zpool export STORAGE

Pentru importul său, se folosește evident:

zpool import STORAGE

Priviți aceste comenzi ca pe un fel de mount/unmount. Nu este nevoie de aceste comenzi înainte de reboot, sistemul are grijă să facă un unmount curat al discurilor, dar dacă intenționați să importați pool-ul în FreeBSD, de pildă, se recomandă un export manual.

Pentru a scana sistemul de erori, acesta trebuie „frecat” cu scrub:

zpool scrub STORAGE

Procesul este destul de lung și poate dura câteva ore, în funcție de performanțele computerului (procesor, RAM etc), dar în acest timp, discurile respective pot fi folosite.

Verificați starea procesului de scanare astfel:

zpool status STORAGE

Veți fi informat cu privire la cantitatea de date scanată și la timpul estimat până la finalizarea procesului.

Dacă vă incomodează, îl puteți întrerupe și îl puteți lăsa să frece discurile peste noapte:

zpool scrub -s STORAGE

Pentru a accesa toate informațiile despre pool și seturile de date, rulați:

zfs get all

Dacă ați optat pentru încărcarea manuală a extensiilor, atunci după fiecare reboot, Finder vă va spune că nu poate folosi cele două discuri și vă întreabă dacă nu vreți să le inițializați. Nu vreți, ignorați ce spune Finder și porniți ZFS-ul cu zfsadm - k, după cum am văzut în episodul trecut.

Ar mai fi de povestit despre ZFS, dar în mare, cam acesta ar fi punctul de plecare. Documentația este stufoasă, dar merită răsfoită. Și comunitatea OpenZFS este una destul de prietenoasă, așa că dacă întâmpinați probleme, puteți oricând intra pe IRC pentru răspunsuri rapide (#openzfs și #mac-zfs, în rețeaua Freenode).