Bloguri

Am tot amânat momentul, dar până la urmă, inevitablul s-a produs: am renunțat la Mountain Lion în favoarea Mavericks. Gata cu pisicile.

Pentru că aveam de lucru în acest weekend, m-am gândit eu că ar fi bine să-mi găsesc alte îndeletniciri, așa că am trecut la o nouă tentativă de instalare a lui Mavericks. Totul a decurs rapid și m-am trezit cu un Mavericks pefect funcțional. Este drept că fiecare versiuned e OS X nouă are tendința de a ușura procesul de instalare pe un hackintosh. Mavericks se înscrie în trend și chiar nu-mi amintesc ce m-a deranjat prima dată când l-am instalat și de ce nu am făcut de atunci tranziția.

Pașii urmați au fost simplii: golirea partiției cu Mountain Lion, copierea tuturor fișierelor care nu țin de sistem pe partiția de date, unde le este locul. Eu folosesc o configurație cu 2 HDD-uri: unul de 500 GB pentru sistemul de operare și manevre cu date temporare și unul pentru storage, unde stochez date vitale și în general de lungă durată: poze, documente, cărți, muzică, filme, librăria iTunes. Nu am uitat să fac backup discului cu date, pentru că la o instalare trecută am uitat să pun niște kext-uri responsabile cu SATA sau AHCI și m-am trezit cu sistemele de fișiere ireversibil comprimise, după câteva zile în care totul părea să ruleze normal. Asta ca exemplu de chestii care o pot lua razna câdn folosești hackintosh.

Am rămas, după curățarea discului de sistem, cu vreo 50 GB pe HDD-ul de 500, asta însemnând sistemul, aplicațiile, mailul și cine știe ce alte chestii minore uitate. Pentru backup, am la dispoziție un HDD de 70 GB, așa că a încăput perfect. Pentru copierea datelor, am folosit CCC iar la urmă nu am uitat să pun Chimera, ca să fie bootabil. HDD a fost testat, sistemul boota, deci puteam rade discul de sistem inițial.

Folosind un stick USB de 8 GB, am urmat instrucțiunile de aici (e chiar mai ușor din moment ce Mavericks e gratuit, nici nu mai trebuie să accesăm imagini ilegale de pe torenți cumpărăm din App Store sau magazine sistemul de operare și este mereu ultima versiune) și am instalat Mavericks (10.9.1) pe un HDD de 40 GB, pentru unele teste înainte de a-l pune pe curat. Cred că îmi aduc aminte ce nu mi-a plăcut la prima tentativă de a instala Mavericks: sunetul nu era prea clar, probabil din cauza driverelor voodooHDA. EI bine, de data asta nu am făcut altceva decât să copiez VoodooHDA.kext din Mountain Lion în Mavericks. Nu doar că nu am primit un kernel panic la boot, dar sunetul merge impecabil. La fel am făcut și cu kext-ul pentru placa de rețea care, culmea, nu mi-a mai făcut probleme când încercam să mă autentific în iCloud sau App Store.

Am copiat tot cu CCC sistemul de pe HDD-ul de test de 40 de GB pe cel de 500 de GB, curățat cu Disk Utility, după care am instalat Chimera pe el, pentru boot. Mountain Lion era însă în siguranță pe cel de 70, gata să intre în acțiune dacă ceva avea să meargă prost.

Mai era un mic inconvenient cu placa grafică. Având două ieșiri, sistemul crede că am atașate două monitoare, așa că dacă duceam mouseul prea în partea dreaptă, el ajunge pe un monitor virtual, iar asta era la un moment dat frustrant. Aveam în System Preferences opțiunea de Mirror Displays, dar în cazul ăsta se întâmplau două chestii ciudate: sistemul părea că se mișcă mai greoi iar bara de sus nu mai era transparentă. De obicei ăsta e semn că am pierdut accelerarea hardware, dar nu și de data asta. Oricum, am rezolvat inconvenientul astfel: am debifat accelerarea hardware și am aranjat monitoarele astfel încânt să aibă un singur punct de contact, cel din stânga-jos al monitorlui real. Colțul respectiv nu este prea folosit, deci sunt slabe șansele să scap cursorul mouse-ului pe acolo. Nu știam că monitoarele se pot aranja și în acest fel, credeam că doar la stănge, dreaptam sus și jos se pot manipula, dar iată să al doilea monitor se poate pune și într-un colț al primului.

Acestea fiind spuse, am un Mavericks funcțional. Este a cincea versiune de OS X care rulează pe acest hardware, după Leopard, Snow Leopard, Lion și Mountain Lion, practic toate versiune de OS X disponibile pentru procesoare Intel (oare ce computere Apple se pot lăuda cu această performanță? - e drept, am trișat puțin, schimbând din mers placa grafică, dar în rest, toate piesele au rămas același, semn că am nevoie de un upgrade major). Îmi aduc aminte de fiecare felină, dar parcă cel mai drag mi-a fost Mountain Lion. A fost o instalare reușită, care nu mi-a creat probleme și care pur și simplu și-a făcut treaba, de asta m-am despărțit atât de greu de ea. Probabil convertesc discul într-un DMG și-l pun la păstare, pentru vremuri negre sau pentru viitoare nostalgii.

Mavericks e o gură de are proaspăt. Nimic revoluționar, nimic de care să am neapărată nevoie, nu am fost uluit de noile facilități, dar e bine de cele mai multe ori să ai cea mai nouă versiune de OS X, poate fi oricând ultima care rulează pe o anumită configurație hardware. Iar dacă Mavericks ar fi ultimul OS X pe care l-aș putea rula pe acest sistem, nu mi-ar părea chiar așa de rău, este un OS X destul de reușit, din ce am văzut și citit până acum. Cred că m-aș descurca câțiva ani buni cu el, dacă nu vor ceda componentele hardware deja ajunse la o vârstă respectabilă. Deși, numele mi se pare neinspirat. Nu sunt un fan al surfingului, parcă felinele erau ceva mai calde.

În timpul experimentelor mele mai mult sau mai puțin amatoricești într-ale scrisului, am încercat mereu să găsesc o modalitate optimă pentru manipularea textului, folosind diverse aplicații pe mai multe dispozitive (Mac, iPhone, iPad). Ideal ar fi un format portabil de fișiere, ușor de editat și care să poată fi convertit la nevoie în alte formate destinate publicării.

În același timp, de vreo zece ani încoace am fost deseori pus în situația de a prelucra și publica textele scrise de alții, pentru ziare, reviste, broșuri sau situri web. Așa că mi-am făcut o idee generală despre workflow-urile altora în ceea ce privește scrisul. De exemplu, ziariștii de la primul ziar pentru care am lucrat, își scriau articolele în fișiere plain text. Acest format nu-ți permite să folosești nimic altceva decât text. Fără formatări și elemente speciale (bold, italic, mărimi diferite pentru font, tabele, imagini, note de subsol), și fără a putea să definești într-un mod standardizat structura lucrării (secțiuni sau capitole). Avantajul major al textului simplu este acela că orice editor de texte poate citi și scrie în format TXT.

La extrema cealaltă se află cei care scriu folosind un procesor de texte (Word, Pages etc.). Ei au la îndemână unelte complexe pentru a formata textul și – cel mai important – pentru a crea documente bine structurate, folosind stilurile de text pentru a împărți documentul în unități de sine stătătoare (secțiuni, capitole).

(Din păcate, mulți utilizatori de Word nu cunosc sau nu înțeleg conceptul de document bine structurat. Văd deseori documente în care fiecare titlu și subtitlu de capitol sunt formatate manual, fără să se folosească stilurile speciale existente (Heading 1, 2, 3…). Cu alte cuvinte, acești utilizatori folosesc un procesor performant de texte pe post de simplă mașină de scris. Poveste lungă…)

Dezavantajele procesoarelor de text? Complexitatea lor, prețul (în cazul celor care nu sunt gratuite) și formatele complicate în care sunt stocate fișierele.

Odată cu explozia publishing-ului pe internet, noua generație de scriitori online a descoperit că paginile web sunt niște fișiere plain text, dar cu o structură bine definită, bazată pe taguri HTML. La fel ca într-un procesor de texte, în HTML există taguri speciale pentru titluri (h1, h2, h3, …), sau pentru formatări ale textului (bold, italic). Problema e că a scrie în cod HTML este o mare bătaie de cap, chiar și pentru cei care cunosc limbajul la perfecție. Așa că unii s-au gândit la alte metode prin care să combine textul simplu cu elemente mai avansate de formatare și structură, dar într-un mod mult mai simplu și mai accesibil decât limbajul HTML.

Așa au apărut limbajele ușoare de marcare, având o sintaxă simplă, ușor de scris și ușor de citit pentru orișicine. Scopul lor inițial era să ofere un pas intermediar către formatul final HTML, însă vom vedea mai departe că ele pot fi utile nu numai pentru cei care scriu și publică exclusiv pe internet, ci și pentru autorii de texte destinate tiparului.

Dintre aceste limbaje ușoare de marcare, unul dintre cele mai populare este Markdown. Creat de John Gruber și Aaron Swartz în 2004, Markdown permite oricui să scrie într-un format text simplu, ușor de utilizat, ușor de citit și care poate fi convertit automat în cod HTML valid. Markdown s-a răspândit rapid pe internet, fiind folosit pentru a publica texte pe bloguri, forumuri sau pe situri de socializare și colaborare între utilizatori. Popularitatea sa online a dus la apariția mai multor editoare de text pentru Mac, Windows, Linux sau iOS, care suportă Markdown nu numai la nivel de editare a textului (să nu uităm că Markdown este un format simplu text, deci nu necesită suport special pentru editare), dar mai important în ceea ce privește conversia fișierelor în formatele HTML, RTF, DOC, PDF sau ePUB.

Prin urmare vorbim despre un mod de a scrie în format plain text, utilizând orice editor oricât de simplu, dar cu posibilitatea de a folosi formatări complexe și apoi conversie într-unul din formatele mai avansate folosite în mediile electronice sau print. Sună bine, nu?

Nu voi insista cu prezentarea detaliată a sintaxei Markdown. O găsiți aici și se învață în 15 minute. Voi spune doar că Markdown (și varianta sa îmbunătățită MultiMarkdown) suportă printre altele formatările uzuale pentru text (bold, italic, text tăiat), titluri, imagini, link-uri, liste, tabele, note de subsol.

Cum scriem în Markdown? Așa cum spuneam mai sus, orice editor de text este bun, însă sunt unele care oferă niște facilități suplimentare, cum ar fi scurtături pentru formatarea textului sau conversie în alte formate. Pe Mac eu obișnuiesc să folosesc TextMate, pentru simplul motiv că de multă vreme este editorul meu preferat pentru orice fel de text. Aș mai menționa două editoare concepute special pentru Markdown: Mou (aplicație gratuită) și Texts (editor vizual). Sau Marked, o aplicație care nu e un editor de texte, dar oferă unelte pentru previzualizarea în format HTML, conversia fișierelor Markdown în diverse formate și alte facilități mai complexe care extind posibilitățile de utilizare ale limbajului Markdown. Iar pentru conversia fișierelor Markdown în orice altceva, Pandoc este o soluție foarte bună, folosită automat și de editorul Texts, menționat mai sus.

Pe iPad editorul meu favorit (pe care l-am descoperit de curând) este Writing Kit, o aplicație excelentă care oferă și facilități pentru documentare rapidă online. De altfel iPad-ul a devenit pentru mine principala mea unealtă pentru scris. M-am obișnuit foarte bine cu tastatura din iOS, dar la nevoie folosesc și o tastatură Bluetooth. Scriu toate articolele în Writing Kit și le salvez în Dropbox. Astfel le pot modifica și pe Mac sau pe iPhone la nevoie. Când vine vremea să le public, Writing Kit îmi generează automat în clipboard versiunea HTML, pe care o pun pe site. Și gata!