MacWarp

Se dă următoarea situație: un MacBook (cu unitate optică) și un iPad și un fișier aflat pe CD. Cum transferăm un PDF de pe CD pe iPad? Am copiat evident fișierul pe MacBook, dar nu puteam folosi Dropbox sau alte metode care implică Internet. Nu aveam nici măcar router-ul la îndemână, pentru o rețea. Nici iTunes nu era o soluție, pentru că MacBook-ul nu făcuse cunoștință cu iPad-ul.

Primul reflex: Bluetooth. După împerechere, fișierul nu putea fi trimis pe iPad (sau nu am găsit eu metoda).

Al doilea reflex: GoodReader. O aplicație excelentă care trebuia să poată fi eficientă în această situație. Mi-am adus aminte că avea un mod prin care făcea iPad-ul să fie vizibil în rețea, folosind protocolul Bonjour sau chiar HTTP. Am găsit opțiunea, am activat-o și, culmea, am putut accesa librăria GoodReader folosind Safari pe MacBook. Puteam face upload/download fără probleme. În timpul transferului, am oprit însă Bluetooth-ul, deoarece mi se părea că că stă aiurea. Mare greșeală, a căzut și conexiunea. Așadar, conexiunea dintre iPad și MacMini se efectuase prin Blueetooth, emulând o conexiune WiFi ad-hoc. După repornirea conexiunii Bluetooth, am putut transfera PDF-ul de pe Macbook pe iPad, după care l-am deschis cu același GoodReader.

Asta a fost metoda mea, mai cunoașteți și altele? Eventual un transfer de fișiere local între două dispozitive iOS?

Pascal poate că nu este un limbaj foarte popular, dar este destul de comod și ușor de deprins, fiind ușor de aplicat pentru nevoi rapide. Țin mine că mi-a căzut în mână, prin anii '90, o carte despre Pascal, scrisă cândva parcă prin 1974. Fiind obișnuit cu BASIC, nu mi-a fost greu să mă familiarizez cu Pascal, mai ales că am trecut, cam ca toți din generația mea, prin experiența Borland Pascal, care nu era un mediu de programare chiar așa de rău în acel vremuri, mai ales pentru un diletant ca mine.

Prin anii 2000, limbajele au evoluat, dar eu nu am putut ține pasul cu ele. Încă nu pot să-mi însușesc filosofie OOP, așa că am rămas blocat în era Pascal. Din fericire, a evoluat și limbajul, Borland făcând saltul la Windows prin Borland Delphi, unul din cele mai simple medii de programare din câte am întâlnit, având la bază același Pascal. În câteva minute oricine putea face o aplicație care să ruleze pe orice Windows, fără să fie nevoie de DLL-uri suplimentare, cum era cazul Visual Basic, un alt limbaj facil pentru neinițiați. Trăgeai butoanele pe un formular, scriai cod pentru ele și cam atât. Desigur, e discutabil dacă ăsta este un obicei sănătos pentru cineva care are pretenții de programator, dar câteodată vrei să faci o aplicație pentru uz propriu și nu ai nici timp și nici chef de C++ și de scris interfețe grafice de la zero.

De-a lungul timpului, Delphi a trecut de la Borland la Embarcadero, el existând și astăzi. Ba chair are un modul care permite generarea de aplicații pentru OS X și integrarea cu AppStore. Din păcate, prețul este o barieră serioasă, tot pachetul costă peste 1000 USD.

Partea bună este că există o inițiativă open-source, care se ocupă la modul serios de Pascal, menținând în viață limbajul prin compilatorul FreePascal. Bazându-se pe acest compilator, s-a dezvoltat și o clonă open-source a lui Delphi, denumită Lazarus. Este un mediu de programare gratuit, bazat pe Pascal, care permite dezvoltarea rapidă de aplicații și care a ieșit de curând din beta, după mulți ani de testare și îmbunătățiri ale interfeței. Partea și mai bună este că nu mai suntem constrânși la o singură platformă, Lazarus fiind disponibil pentru Windows, Linux, dar și OS X (386 sau PPC).

Pentru a instala Lazarus pe Mountain Lion, avem nevoie de unele instrumente instalate în prealabil. Este vorba despre Xcode, Xcode Command Line Tools, freepascal și freepascal-src. Xcode poate fi instalat din AppStore, iar Xcode Command Line Tools pot fi descărcate gratuit de aici, dar aveți nevoie de un Apple ID pentru asta. Restul pot fi descărcate de pe site-ul Lazarus, secțiunea Downloads. Doar după ce aveți instalare Xcode Command Line Tools, instalați freepascal-src, freepscal și abia apoi Lazarus.

Lansând aplicația Lazarus proaspăt instalata, aceasta ne va atenționa dacă nu avem instalate unul din instrumentele de menționate anterior. Dacă totul este în regulă, Lazarus va afișa mediul de programare.



Nu arată chiar așa de elegant, dar cel puțin fonturile pot fi modificate. Să trecem însă la treabă. În partea de sus avem bara cu elementele ce pot fi folosite. Alegem un buton (TButton) și o casetă de text TEdit, pe care le punem în formularul Form1 (de fapt, două butoane, ca în figură).



Click pe primul buton, pentru a scrie codul corespunzător. Cursorul se va muta în zona corespunzătore din Source Editor, unde scriem următoarele:

Edit1.Text:='Hello World';

(În imagine s-a strecurat o greșeală, stringurile în Pascal sunt cuprinse între două semne apostrof (') și nu între ghilimele ("), cum apare în figură.)

Evident, editorul va genera pentru noi restul codului. Acum să folosim al doilea buton din figură ca buton de închidere a aplicației.



Folosind paleta de proprietăți din stânga, putem redenumi cele două butoane, în Hello World și Exit (proprietatea Caption). Suntem gata să rulăm programul. Face acest lucru prin ⌘R (sau Run -> Run din meniu) pentru a compilare, build și rularea aplicației. Click pe primul buton și textul din caseta de text se va modifica în "Hello World", iar ieșirea elegantă din aplicație se face cu cel de-al doilea buton.



Cam atât. Infinit mai simplu decât ObjectiveC și Xcode. Nu durează mai mult de 10 minute, cu tot cu instalarea aplicațiilor suplimentare. Iar codul scris pe OS X, poate fi rulat, cu rezultate identice pe Windows sau Linux. Sau invers, putem scrie cod pe Linux și să-l rulăm pe OS X sau Windows. Iar Pascal este un limbaj ușor de deprins, chiar dacă astăzi există alternative mai puternice (Python este un candidat serios pentru titlul de limbaj util în prezent).

Site-ul Ars Technica face cunoscută o petiție care dorește să convingă Apple să includă sistemul de fișiere ZFS în noua versiune de OS X. Nu prea obișnuiesc să semnez petiții online, dar dacă Ars Technica o promovează, o să fac o excepție de data asta. Pe lângă ZFS, se dorește și updatarea versiunii de OpenGL de la 3.2 (lansat în 2009) la 4.3. Motivul? HFS+ este bazat pe HFS, o extensie a unui sistem de fișiere vechi de 30 de ani care își face deja simțită vârsta. Iar updatarea OpenGL ar însemna un plus de performanță și securitate la capitolul grafică 3D, unde OS X a rămas în urma Windows (lucru care se vede și se simte cel mai bine la capitolul jocuri). Nu am folosit deocamdată ZFS, dar am auzit doar lucruri bune despre acest sistem de fișiere, construit de la zero pentru a răspunde nevoilor impuse de mediile de stocare moderne, de dimensiuni mari comparativ cu ce era disponibil pe piață în anii 80. O tentativă de a incude ZFS în Snow Leopard a eșuat în cele din urmă, spre nemulțumirea fanilor iar alte încercări de a oferi suprot pentru ZFS în OS X sunt cel mult timide și experimentale.

Nu știu sincer câtă influență va avea această petiție, din moment ce versiuni de OS X 10.9 s-au făcut deja simțite pe net, ceea ce ne dă speranțe că un anunț oficial poate apărea în următoarele săptămâni, conform celor de la Ars. Iar asta înseamnă că probabil caracteristici majori nu mai au când să fie implementate. Dacă doriți să semnați petiția, o puteți face aici.

Povesteam într-una din zilele trecute despre câteva motive pentru care îmi place OS X și pentru care nu mă pot dezlipi de el. După ce l-am publicat, mi-am dat seama că am mai uitat să adaug unele chestii, dar oricum numărul motivelor depășea 10, cât mi-am propus inițial. Aș mai fi vrut să povestesc despre fostul Space (și actualul Mission Control sau desktopuri virtuale, prezente și în Linux), despre faptul că-mi place să pot da scroll într-o fereastră chiar dacă focusul este în alta și despre MacPorts.

MacPorts derivă direct din faptul că OS X este de fapt un UNIX, cu rădăcini în vechiul sistem de operare BSD din care avem astăzi FreeBSD, OpenBSD, NetBSD și DragonFly BSD. Toate acestea au o așa numită colecție de porturi, adică scripturi pentru compilarea și instalarea unui mare număr (mii) de aplicații open-source, idee dezvoltată pentru prima dată de către comunitatea FreeBSD. Să vă dau un exemplu.

Am găsit astăzi o melodie, pe YouTube. Autorul ei a fost fair-play și lăsat și un link spre un mp3 de calitate, așa că descărcarea ei să fie cât mai facilă. Linkul este unul prescurtat, care ne duce spre o pagină AdFly, după care direct spre un fișier mp3. Nimic malițios până aici, doar că atât Chrome cât și Safari, din dorința lor de a mă ajuta să ascult melodia, se oferă să facă streaming în browser, chiar dacă eu îmi doream să o descarc și să o import în librăria mea iTunes. Primul meu reflex: wget. Știu că sunt și metode mai simple și mai eficiente de a descărca un mp3 din browser, dar de dragul expunerii, vă rog să mă urmăriți.

wget este o unealtă extrem de eficientă, cu care se pot downloada fișiere în linia de comandă. Deschid Terminal și scriu:

artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3
-bash: wget: command not found

Prima comandă ar fi trebuit să-mi descarce fișierul în directorul curent, dar sistemul nu a înțeles comanda. OS X nu are wget. Este puțin ciudat, toate distribuțile de Linuz și orice sistem UNIX care se respectă are așa ceva. Nu-i nimic, aici intervine MacPorts.

Instalarea MacPorts se face descărcând pachetul corespunzător sistemului de operare de pe site-ul lor. Sunt suportate Mountain Lion, Lion, Snow Leopard și Leopard. Înainte de a instala însă MacPorts, aveți nevoie și de Command Line Tools disponibil gratuit, dar doar dacă aveți un ID Apple. Bun, am instalat Command Line Tools, am instalat și MacPorts, să trecem la treabă.

De fapt, aceste porturi nu sunt altceva decât o colecție de scripturi (practic niște fișiere text), așa că întreg pachetul MacPorts nu ocupă mai mult de câțiva zeci de MB, chiar dacă ele reprezintă mii de aplicații. Rulând acele scripturi, sistemul va descărca doar pachetele și dependințele necesare, compilându-le pe loc dacă este nevoie. Verificăm, înainte de a instala ceva, dacă pachete sunt aduse la zi:

sudo port selfupdate

Acum, nu ne mai rămâne decât să instalăm aplicația dorită:

sudo port install wget

De data asta, dacă totul a mers bine, ar trebui ca următoarea comandă să nu ne mai surprindă cu erori grave și să descarce fișierul respectiv în directorul curent:

artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3

Din când în când este o idee bună să verficăm dacă porturile sunt aduse la zi. În cazul în care are loc un update, va trebui să aducem la zi și aplicațiile instalate prin MacPorts, astfel:

port outdated

MacPorts oferă o vastă documentație, dacă aveți curiozitatea să o răsfoiți. Mai sunt și alte variante de a instala software open-source pe OS X, dintre care cele mai active proiecte ar fi Fink și Homebrew, însă MacPorts este de departe cel mai activ și cel mai bine documentat dintre ele.

Dacă țineți cu tot dinadinsul să vedeți fișierele ascunse, rulați în Terminal comanda:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles YES

Nu este o privelișt prea plăcută prin Finder după ce faceți asta. Fișierele ascunse au un motiv pentru care nu sunt vizibile pentru utilizator, dar pe unii ne mănâncă degetele. După ce mi-am făcut treaba, am dorit să revin la setarea din oficiu, adică să nu văd fișierele ascunse. Așa că rulez, logic, următoarea comandă:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles NO

Nu se întâmplă nimic. Asta pentru că trebuie să restartez Finder. Țin apăsat Alt, apăs click-dreapta pe Finder, aleg Relaunch. Nimic. Măi să fie. Logout. Nimic. Hmmm... Rulez comanda de mai sus cu drepturi sporite, după un sudo su. Nimic. Restart. Repair Disk Permission. Fișierele ascunse rezistă. Rulez din nou prima comandă, a doua, nimic. Caut pe internet, soluția este în fața mea, am testat-o, dar fără rezultat. Așa că stau vreo trei zile cu Finder-ul cicatrizat de tot felul de .DS_Store și alte mizerii.

În seara asta, într-un moment de inspirație, rulez următoarea comandă:

defaults write com.apple.Finder AppleShowAllFiles 0

A mers
Nu cred că voi înțelege vreodată de ce aș activa o opțiune cu YES și dezactivarea să aibă loc cu valoare numerică, 0. Undeva, un programator Apple își roade unghiile.

Vă spuneam zilele trecute că una din marile bucurii în utilizarea OS X este fundamentul UNIX pe care se sprijină. Iar asta înseamna până acum puțin timp că din nu mai mult de trei(!) clickuri, un OS X poate deveni un server web, propulsat de Apache, cel mai folosit software de acest fel. Cele trei clickuri sunt System Preferences -> Sharing -> Web Sharing. Cel puțin așa era până la Mountain Lion. Acum nu mai avem opțiunea Web Sharing, dar asta nu înseamnă că bestia Apache nu poate fi trezită la viață.

Mai întâi, trebuie să creăm un fișier de configurare specific utilizatorului nostru. Pentru acest lucru, pornim Terminalul și ne acordăm drepturi sporite

sudo su [parola]
/etc/apache2/users/[utilizator].conf

Folosind un editor de text (eu folosesc vim când sunt în Terminal, dar puteți folosi nano sau orice altceva), introducem următoarele linii de cod în fișierul de configurare:

<Directory "/Users/[utilizator]/Sites/">
Options Indexes Multiviews
AllowOverride AuthConfig Limit
Order allow,deny
Allow from all
</Directory>

Acum, Apache este configurat, mai trebuie doar să îl pornim. Facem acest lucru prin comanda:

apachectl start

Pentru a opri serverul, folosim:

sudo apachectl stop

Verificăm dacă merge cu orice browser în care scriem în bara de adresă doar localhost (sau 127.0.0.1). Dacă pe ecran apare textul "It works!" înseamnă că serverul este corect configurat și că rulează. În mod automat, este afișat conținutul aflat în /Library/Web Server/Documents. Pentru a afișa un site personalizat, conținutul acestuia trebuie să fie plasat în folderul Sites și pentru a-l accesa, folosiți adresa http://[IP]/~[utilizator], adică IP-ul urmat de un slash, o tildă și numele de utilizator.

Cam mult configurări pentru un OS X, dar măcar avem un Apache pur-sânge gata de acțiune în câteva minute.

Nu prea obișnuiesc să ascult muzică. De cele mai multe ori, merge în fundal, pentru a o auzi nu pentru a o asculta. Dar în ultimii ani s-au tot adunat fișiere audio, albume, melodii, pe care le păstram cât de cât ordonat în foldere, gata să fie importate în Winamp, când era cazul sau, mai nou, de când folosesc OS X, în iTunes. Însă niciodată nu am transferat toată librăria în iTunes, pe care-l folosesc mai mult pentru posturile de radio online și pentru sincronizarea iPad-ului. Fișierele sunt așa cum se găseau, nume artist, cratimă, nume melodie sau numele artistului era folderul, după care curgeau fișierele, totul stocat pe partiția de date și purtate după mine ani buni, de pe un sistem de operare pe altul.

iTunes, dacă este folosit la întreaga sa capacitate, poate fi o experiență frumoasă de a te bucura de albumele de pe harddisk. Nu l-am folosit până acum deoarece spre deosebire de Winamp, unde dacă sunt taguri e bine, dacă nu, iar e bine, iTunes ia în serios tagurile și dacă librăria nu este ordonată, aspectul nu este unul prea plăcut. Așa că azi, având o cu totul altă treabă de care doream să fac orice pentru a scăpa, am început să-mi construiesc o librărie audio ordonată în iTunes. Am luat albumele din arhivă, unul câte unul, cele mai răsărite, și am început să verific tagurile, să le ajustez acolo unde este cazul, numărul melodiei în album, anul lansării, coperta (neapărat), dacă este un album multidisc sau nu, totul făcut de mână, în iTunes, fără nici o altă aplicație suplimentară. Am folosit doar FLACTunes FLAC Converter pentru conversii din .flac în .aac, deosebit de utile, din moment ce iTunes nu vede .flac-uri (aplicația este disponibilă în AppStore, văd că e pe bani, nu-mi amintesc să fi plătit pe ea când am instalat-o).

După vreo 5 ore de muncă, aveam în librărie 50 de albume ordonate, cam 10% din cantitatea de muzică disponibilă în formă ușor haotică, din care probabil 70-80% va ajunge în iTunes, am și destul balast de care probabil voi scăpa cu ocazia asta. Arată bine acum, mai ales tab-ul cu albume, îmi place cum culorile fundalului și a fonturilor cu care sunt afișate melodiile se potrivesc cu coperta albumului. În perioada următoare sper să reușesc să mut cât mai multe dintre ele în noua locație, pentru o viitoare și, sper eu, cât mai apropiată migrare spre un Mac Mini.



Dacă nu ați făcut până acum, faceți curățenie în iTunes, merită, arată mult mai bine când melodiile sunt ordonate.

Topul va avea două părți. Prima dată voi vorbi despre aspecte esențiale ale sistemului de operare care mă țin aproape de el împreună cu câteva aplicații care-mi sunt aproape indispensabile sau greu de înlocuit. Iar la final, câteva aspecte care contează și care probabil vor avea un rol mai mare în viitorul apropiat decât au acum.

1. Interfața
OS X arată bine, arată extraordinar de bine. Curat, îngrijit, ordonat, reușește să fie cât mai transparent posibil, așa cum trebuie să fie o interfață grafică. Nu este opulentă (KDE4), este coerentă (spre deosebire de Windows) și nu face risipă de spațiu. Suficient customizabilă, interfața este primul lucru care m-a atras la OS X. Știu că nu trebui să judecăm o carte după copertă, dar interfața grafică nu este un aspect deloc de neglijat, deoarece aici ne petrecem majoritatea timpului. Nu mi-am dat seama de importanța interfeței grafice decât atunci când am făcut o pauză de OS X și am revenit la Windows, de unde am plecat speriat spre Linux. Însă aici este un câmp de luptă între KDE și Gnome/Xfce cu victime colaterale. Da, Linux are cele mai customizabile interfețe grafice, dar am observat că nu asta vreau, până la urmă. Prefer să renunța la gradul de customizare, dacă este compensat de ușurința și plăcerea în folosire. Încercați câteva zile Xfce și atunci veți remarca lipsa fonturilor frumoase din OS X (nu cred că Jobs a exagerat când a insistat ca sistemul lui de operare să aibă fonturi frumoase, dacă nu mă credeți, încercați să petreceți câteva zile cu orice distribuție Linux). Și să nu uităm viteza. Este remarcabil cum pe un hackintosh, pe același hardware, OS X este mai sprinten decât Windows 7.

2. UNIX
Probabil cea mai bună decizie pe care a luat-o Apple în ceea ce privește sistemul său de operare. OS X este UNIX (uneori chiar oficial, cu certificat, în funcție de versiuni) și asta înseamnă că se bucură de toate beneficiile acestuia, începând de la linia de comandă cu clasicele utilizare (tar, ntp, rsync, ssh), până la Apache sau DTrace sau MacPorts. Plus securitatea inerentă, organizarea utilizatorilor, etc. OS X are breșe de securitate, ca toată lumea, dar cele mai garve au fost de pe frontul Java, nu erau vulnerabilități ale sistemului de operare însuși. Din fericire, la capitolul ăsta, nici WIndows 7 nu stă chiar rău.

3. Tastatura
Nu arată doar bine, dar este foarte ușor să folosesc o tastatură care are un layout în românește și pentru care nu trebui să-mi înnod degetele atunci când vreau să scriu în engleză pentru că nu mai este necesar să schimb layout-ul. Am toate caracterele prezente, unele puse mai ciudat (ș și î), dar m-am obișnuit rapid. A fost scumpă, dar pot spune că aproape a meritat investiția. Mai ales când scriu un mail în românește, după care scriu un text în engleză: layoutul rezistă.

4. Print Screen
Combinația de tasta Cmd - Shift - 3/4 a devenit atât de familiară încât pe PC-urile cu Windows 7 pe care le am la îndemână mi-am făcut un shortcut la Snipping Tools (una din multele idei bune din Windows 7) pe Ctrl-Shift-3. Dar nu este același lucru, în OS X am automat pe desktop fișierul cu imaginea ecranului (întreg sau decupat), la Snipping Tool mai trebuie să fac câteva gesturi pentru a salva fișierul. Și dacă vreau, îi pot spune lui Cloud să-mi încarce automat fișierul și să-mi salveze URL-ul în clipboard, totul automat, pentru a putea da paste imediat după acțiunea de print screen, dacă vreau să trimit cuiva imaginea respectivă.

5. Preview
Probabil cea mai folosită aplicație. De la poze la PDF-uri, își face treaba de minune. Și pe lângă vizualizări, mai poate și face însemnări rapide direct pe imagini. Nu știu să existe un soft echivalent în alt sistem de operare, care să rivalizeze prin simplitate și utilizate. Probabil IrfanView, pentru partea de vizualizare, dar este în altă ligă. Dacă nu ar fi inclus în sistem, probabil aș fi dispus să plătesc pentru Preview, atât îmi este de util.

6. Launchpad
Am tot auzit de launchere, dar nu am folosit niciodată unul. Însă de când pot tasta numele softului în Launchpad, a devenit modul meu favorit de a porni o aplicație, spre deosebire de metode veche, în care căutam fișierul în folderul Applications. Era anevoios, mai ales când aveam nevoie de aplicații din Utilities care nu se aflau în Dock. Nu am prea folosit Launchpad în Lion, pentru că îi lipsește tocmai facilitatea de a căuta, dar în Mountain Lion a devenit aproape indispensabil.

7. Keynote
Împreună cu Papers, o aplicație despre care povestesc mai jos, a fost unul din motivele pentru care mi-am cumpărat un MacBook. Prezentările arată splendid, elegante și chiar și PowerPoint 2010 pare arhaic în comparație cu ce reușește Keynote să facă, chiar dacă o nouă versiune se lasă cam mult așteptată. Chiar și așa, cred că aș mai putea folosi Keynote așa cum e încă 5 ani fără să mă plictisesc de el. Poate ar merita menționat aici și Papers, care pe lângă editor decent de text, mai poate face și broșuri la fel de elegante în 30 de minute, sau, mai nou, știe să exporte ePub. Cu Numbers nu m-am obișnuit defel și nu-l folosesc deloc.

8. Adium
Știu că pe Windows există Trillian și alte năzbâtii, dar nu m-am putut deloc obișnui cu ele. Acolo folosesc clientul oficial de la Yahoo Messenger și GTalk în inbox-ul Gmail-ului. Pe Linux există Pidgin, înrudit cu Adium, la fel de util, dar nu la fel de arătos. Adium este simplu, se integrează perfect cu interfața grafică și nu mă deranjează sau obosește, își face treaba admirabil. Nu are suport pentru webcam sau microfon, dar nu prea folosesc așa ceva. Are transfer de fișiere și este tot ce îmi trebuie.

9. Papers
Papers a fost prima aplicație pe care am cumpărat-o pentru noul MacBook și probabil unul din primele softuri pe care am dat banii. Este pentru colecția mea de articole științifice cam ce este iTunes pentru colecția de muzică: știe să indexeze frumos intrările, are taguri și smarttaguri, ba chiar să caute pe inetrnet informații legate de autori, publicație, numărul și anul apariției, etc, doar din titlul articolului (coresponentul tagurilor ID3). Este o variantă mult mai elegantă decât varianta organizării PDF-urilor în foldere separate, care nu doar că trebuiau redenumite manual, dar încadrarea lor în categorii suprapuse era un coșmar. În ultimul timp au mai apărut și alte variante comerciale (Bookends, Sente) sau gratuite (Mendeley, Zotero), pe lângă deja venerabilul Endnote (care însă este mai mult un manager mult mai scump de citări și nu de articole, deși cele două domenii se suprapun într-o oarecare măsură). Am mai introdus aici și BibDesk, un manager de citări pentru LaTeX, pentru care încă nu am găsit înlocuitor pe un alt sistem de operare (poate JabRef, dar e Java și arată urât). Este un soft gratuit, de sine stătător, care lucrează foarte bine împreună cu Papers (sau cu oricare alte softuri de acest fel). Nu am încercat încă Paper2, parcă are mai multe opțiuni decât am eu nevoie și partea interesantă este că prețul unei licențe permite rularea softului în două locații, adică, dacă punem un Dropbox la mijloc, putem accesa librăria de articole (și cărți) atât de acasă, cât și de la locul de muncă. Frumos din partea dezvoltatorilor că s-au gândit la acest aspect.

10. TextPad
Este aplicația cu care am învățat practic LaTeX. Poate ar merita un articol separat. Are live preview, așa că îmi puteam vedea automat efectul comenzilor și identifica rapid greșeala de sintaxă. A fost la mare concurență cu Latexian, un alt editor extrem de bun, dar interfața elegantă și mai simplă a lui Texpad l-a făcut câștigător în dock-ul meu, chiar dacă Latexian are unele facilități suplimentare. A se folosi de preferință cu BibDesk (sărăca aplicație, apare menționată de două ori, dar nu a ajuns în top, asta probabil pentru faptul că este mai mult un accesoriu altor aplicații). Are și o versiune pentru iPad, dar e cam scumpă și nu mă văd editând documente LaTeX pe iPad.

Urmează câteva aplicații sau servicii cu potențial, care nu au ajuns în primele 10, dar care sunt aproape indispensabile și plăcut de folosit.

iCloud
Serviciul are potențial, mai ales în ecosistemul Apple. Încep un text în Pages pe desktop și continui pe iPad. Îmi aduc aminte de ceva și scriu rapid în Notes, ajung acasă și am notițele pe desktop. Fac poze în concediu, le pun pe iPad să le văd mai bine și când ajung acasă, le am în iPhoto. Desigur, pentru toate acestea există și Dropbox, dar integrarea cu diverse aplicații Apple și non-Apple îl face mai comod de folosit. Nu am avut experiențe cu iTools sau mobileMe, dar iCloud pare că se află pe drumul cel bun.

AppStore
Extrem de util la reinstalări. Din fericire, reinstalările sunt rare cu OS X, mai nou chiar și pe hacktinsoh, care, în ciuda încercărilor mele de a adăuga, modifica, șterge diverse kext-uri, s-a dovedit incredibil de rezistent.

Linkinus
Ultima aplicație, dar nu cea din urmă. Nu folosesc prea des IRC, dar când o fac, Linkinus este aplicația perfectă pentru asta. E un fel de mIRC (care, culmea, încă nu a fost detronat pe Windows la capitolul lejeritatea în folosire, după atâția ani și după atâtea clone comerciale sau open-source) care arată și se comportă mult mai modern.

Transmission
Așa trebuie să arate o aplicație pentru torenți: să fie minimală, dar elegantă și să nu deranjeze. Așa a fost μTorrent, dar noile versiuni vin cu tot felul de adware și bannere. Transmission just works, nu am altceva ce să laud sau să critic la el. Open-source și multiplatform, dar parcă nu arată la fel de bine pe nici o altă platformă așa cum o face pe OS X.

Mă lăudam data trecută cu al meu Radeon HD 4890 și între timp mi-am adus aminte de StarCraft. Dacă ultima dată framerate-ul obținut cu GeForce 8600 GT îl făcea greu de jucat, de data asta merge cu detaliile high fără nici un fel de problemă. Ba ar merge chiar și pe ultra, dar acolo parcă nu e chiar așa de fluid și uneori se mai agață, dar nu e rău nici cu high.

Și pentru că de când cu Steam m-am dezobișnuit să mai caut pe TPB jocuri, îmi pare mai simplu să mă distrez puțin cu StarCraft II Starter Edition (nu neapărat dintr-un puseu de moralitate, dar jocurile de pe Steam sunt mult mai comod de instalat și adus la zi), un fel de demo destul de permisiv: pot juca împotriva A.I.-ului, însă doar cu terranii sau cu o rasă aleatoare, pe nivelul Very Easy sau Easy, pe doar două-trei hărți. Pentru un produs gratuit, nu-i chiar rău, parcă nu aș da 40 EUR, în condițiile în care pe Steam nu am dat vreodată mai mult de 10 EUR pe un joc, chiar dacă este vorba de StarCraft. Poate se mai ieftinește dacă apare Hearth of the Swarm

Să nu uit de la ce am plecat. Îmi place când o companie este atentă la detalii, cel puțin pare mai serioasă în felul ăsta. Așteptam să se încarce harta din StarCraft și văd mesajul din fotografia atașată, adică pentru chat, trebuie să apăs tasta 'ș'. Inițial, pare amuzant. De ce tocmai 'ș'? În mod normal ar fi vorba de tilda, plasată în 90% din cazuri în fața tastei '1'. Cum eu am o tastatură Apple cu layout românesc, tasta din fața lui '1' este 'ș' și StarCraft a știut asta, scutindu-mă astfel de efortul de e ieși din joc, de a schimba layoutul și la final de a-l schimba înapoi sau de a căuta pe net cum obțin tilda pe un layout diferit de cel standard (Alt - N, dacă tot veni vorba, bine de știut pentru sesiunile pe Linux/BSD când trebuie ajuns rapid acasă).

Apropo de Steam, mie nu-mi pornește Civilization V. Aplicația pare să ruleze în dock, aleg full-screen sau window mode și... aștept, dar degeaba. Quit acceptă normal, fără nazuri, fără Force Quit. Înainte de Gods and Kings îmi mergea, greoi dar măcar rula, acum deloc. Mai așteptăm, poate vine ceva patch, oricum, dacă că am StarCraft II și Crusader Kings II la îndemână, ar trebui să fiu satisfăcut o bună perioadă de timp. Gata, data viitoare nu mai povestesc de jocuri sau plăci grafice