Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!

Photo

Localizarea: probleme, rezultate, perspective


  • Please log in to reply
106 replies to this topic

#21 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 07 June 2011 - 17:27

uel, it iz not ivăn laic zet (păi, nu e chiar așa).

La întrebarea lui PS, un flăcău (cum zici tu) a dat un răspuns rezonabil și clar. S-a deschis un sub for „cu regulament special“ care, după cîteva contribuții constructive ș ingenioase, pare să nu intereseze pe nimeni. Nu știu cum să verific statisticile de utilizare, dar se poate verifica dacă mă înșel și n-am băgat de seamă. Așa că am lăsat-o mai moale cu încercarea de a provoca sau susține discuții – oamenii se ambalează și se risipește energia în gol și mai avem cu toții și alte treburi.

Nu știu care e mecanismul dezinteresului și nu vreau să fac prezumții jignitoare. Pînă una alta, degeaba Cattus, Eugen, eu, și alții aici și acolo sîntem de acord, dacă Appcom stă ca Aghiuță cu c… pe comoară, Apple is busy doing other things, reprezentanții Apple autorizați plimbă ursu' în alte sate și duc degetu' arătător la tîmplă, răsucindu-l ușor în sensul că în chestia asta nu se bagă, fiindcă nu ies, bani. Ai careva un unchi undeva? Un pachet de acțiuni decisiv? Păcat, că dreptate avem.

Fă-ți tu, Cattus, comunicarea (da' mai concisă) – pînă în Octombrie, te rog (sau în Februarie) – o să fiu în sală și facem un tango pe cinste. Oferă un seminar-bloc la tine, cînd începe școala, voluntar, și vin și-l țin și eu, chiar dacă e vară. Mai știm și pe unul-altul pe-acolo, poate. Argumente avem. Interesează pe careva? De ce?


Vlad,

Cei interesați de subiect ar fi fost, pe macuser, cîțiva, între care și eu. Știi ce a urmat, să nu mă acuzi că am obsesii. După ce mi-au dat cu șutul în [...], ai mai avut tu o zvîcnire, după care a murit de oftică și de neputință. Nu că aș fi răutăcios, cu așa gestionare a faptelor, așa rezultate.
Răspunsul apcom mi se pare lălăit și neangajant, un fel de sfîr Marițo... c’est du bla-bla.

„Nu știu care e mecanismul dezinteresului și nu vreau să fac prezumții jignitoare.”
Las’ că le fac eu: incompetența, răutatea programată, invidia, pizma (frumos cuvînt). Ce să iasă din astea? Adaugă la asta dezinteresul de la cupertino + conjuncturi totdeauna nefavorabile = ceea ce știi

O pot scurta, dar eu zic că 10 pagini nu e mult, am atins cam tot ce trebuia spus. Dacă tai, risc să tai din ce trebuie spus.

#22 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 07 June 2011 - 19:12

Bun! Am înțeles.
Sugerez să facem o listă cu cei pe care îi dorim sau dorească vină la o astfel de întâlnire de gradul 5. Nu cunosc personajele - fețele de la Academie - sugerez un Florin Iaru care nu e de la Academie. Trimitem niște invitații prin poștă. (Plătesc eu dacă e cazul). Le spunem și unde dezbatem problema online (aici) și stabilim o întâlnire.
Indiferent când, îmi voi lua câteva zile libere și voi veni. Să mă anunți din timp în legătură cu locul și data.

#23 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 07 June 2011 - 19:24

uel, it iz not ivăn laic zet (păi, nu e chiar așa).

...S-a deschis un sub for „cu regulament special“...


Mă bucru să văd că ai inițiat o astfel de acțiune pe acel forum.
Baftă în continuare. Să sperăm că va ieși ceva bun.
Ai integrat și pus spre instalare vreun pachet localizat pentru Mac OS X?



#24 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 07 June 2011 - 20:49

Ca să lămuresc: NU e inițiativa mea, e a lui PSergiu și a celorlalți administratori de la MacUser. Bazată pe eforturile de ani de zile ale lui Cattus aici. Cum s-a luatără ei în bețe nu rediscut, am zis și am făcut ce-am știut. Divorțul între administratorii MacUser.ro și Cattus e o ruptură păguboasă și neplăcută, dar nu e cauza motivului din pricina căruia localizarea Mac OS merge pe arăturile care este.

Eu am sperat să ia naștere un dialog cu rost. Dialogul a avut loc.

Ce s-a discutat și vehiculat acolo (inclusiv versiuni SL localizate de Appcom, în numele căruia vorbește zisul flăcău Catab), e cu cap. Dar intervențiile noastre nu vor fi luate în seamă decît cu titlul de sugestie. Catab o spune explicit. De altfel, după acel răspuns din Februarie, a dispărut de pe for dacă nu mă înșel, deși mai făcea din cînd în cînd reclamă la marfă Appcom, pe lîngă intervențiile în discuția d. localizare. Răspunsurile lui sînt ok. Nu pare filolog, dar ăsta n-ar fi un bug major, dacă s-ar putea „totuși” pune de o colaborare. Judecînd după ce am citit prin diverse instrucțiuni de traducere, n-a fost multă filologie nici acolo (dobitocia aia cu „ne adresăm computerului ca unui sclav și de aia îl tutuim”, ca și cum computerul ar fi programat de Dumnezeu Atottutuitorul și acționat de pitici capsulați în procesoare, e numai cel mai enervant exemplu).

Deci nu văd rostul. Cu tot regretul. Tema mă interesează, cred că am putea contribui semnificativ. Dar nu sînt dispus să dialoghez repetat dar grațios cu Sorin pe teme de lingvistică de anul I, pentru beneficiul unor ingineri și economiști care n-au timp să reflecteze și sînt convinși că gramatica e un fenomen plebiscitar. Și nici să scriu expertize pentru Poșta redacției. Am sărit puțin de vîrsta asta.

Unde e pîrghia corectă de intervenție? Cred că o conferință și discuții publice ar merita o încercare.

#25 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 07 June 2011 - 20:54

Aș mai adăuga; 'Localizarea presupune traducerea interfeței unui sistem de operare (aici - Mac OS X), efectuându-se totodată ajustări ale acesteia, într-o formă cât mai naturală în care utilizatorul să se simtă cât mai confortabil.'



#26 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 07 June 2011 - 21:12

Eu sugerez o listă celor care ar fi bine să facă parte din echipă.

Sorin Paliga

Florin Iaru
Sergiu Partenie
Dan Irimie
Ionuț Tomuș
Toma Pop
Tudor Vedeanu
Vlad Arghir
Lucian Constantin
Adi Rouban
Cristian Secară



P.S.
Mai adăugați și voi...

#27 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 07 June 2011 - 21:16

@Vlad
Ultima tentativă, din primăvară, nu a pornit dintr-un soi de respect pt eforturile mele, să nu crezi așa ceva. A pornit din ambiția unuia dintre ei, nu are rost să spui cine, de a arăta că se poate face o discuție pe tema asta și fără mine, din ambîț de demonstrațiune; sigur că se poate face. Rezultatul s-a văzut.
În rest, facem fiecare ce putem, unii cu drag, alții cu pizma. Unii se bucură cînd fac rău, alții cînd fac bine. Și asta se va alege.
altfel, deși m-am implicat în chestia asta și deși am adus la zi, să zic așa, discuțiile, sînt sceptic. Scepticismul meu e generat de factorii enumerați în micul text, nu are rost să-i repet. Sigur, m-aș bucura să mă înșel, efectiv m-aș bucura, adică să văd că se mișcă ceva în bine.
Ceva s-a mișcat: iOS mi se pare tradus bine (pot fi discuții), Ubuntu și Gentoo aproape rezonabil, Eugen a făcut și el ceva bun. Există deja un glosar bunicel. Cel mai ciudat este aici că ceea ce a pus apcom pe site nu are nicio legătură cu lucrurile bune făcute pînă acum, e o localizare aiurită, făcută de anonimi și gestionată de anonimi, imbecil secretos ținută sub obroc (ca și cum nu știu ce mare realizare intelectuală ar fi, trebuie protejată prin legea copyright-ului). Cu asemenea abordări, din care nimeni nu știe, de fapt, cine gestionează ce : apcom ar fi un soi de copil nevinovat care preia traducerile astea de la Zeus Applicatus și le pune, dar nu știe de ce le pune și nu știe cine le-a făcut. Păi ce optimism să am în haloimăsu ăsta? Nimeni nu știe ce și de ce face, se dă cu părerea.., ei, și? Ce cui folosește? Apple pare dezinteresat (eu le-am trimis, de-a lungul anilor, repetate mesaje), apcom nu știe cine e șefu’, noi nu știm ce rol are apcom, dar îi discutăm realizările... Mie mi se pare totul o nebunie curată, un rahat confuz și puțitor, ierte-mi-se sinceritatea.
Voi încerca, totuși, să fac masa aia rotundă, mai degrabă sînt curios să văd dacă strîng 10-15 oameni serioși cu care se poate face o discuție. S-ar putea.

#28 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 07 June 2011 - 21:19

Eu sugerez o listă celor care ar fi bine să facă parte din echipă.

P.S.
Mai adăugați și voi...


Da, se pot adăuga. Cheia succesului ar fi aici implicarea unor colegi profesori de la catedra de engleză + 1-2 de la Academie. altfel, cei care au localizat, vor localiza în continuare. Ar fi de pus și cel care a localziat iOS, dar nu știu dacă vrea și nu știu dacă are chef să vină. Voi tatona terenul.

#29 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 07 June 2011 - 21:39

Ar mai fi: Dragoș Muntean și Leonard Boga (un artist - apropo de limbajul glumeț de care afirmai)

#30 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 07 June 2011 - 21:52

… și cum ziceam, amicul poate poate să aducă eventual pe cineva „de sus” :-)

Plus, ca să fie de sămînță, și niște studenți, adică afișe în facultăți și șuturi în…

Am mai găsit și asta:

http://www.proiect.e..._traducem.html"
http://www.proiect.e...nfo/Macrom.html

Problema nu e dacă lipseai tu. Nu am nici o probă că funcționează invidia etc. și nici nu merită să caut. Nu mai comentez experiența asta neplăcută pentru toate lumea.

Am în schimb dovezi clare că lipsesc interesul și competența. Cu sau fără tine sau mine treaba nu are rost în forma asta. Jos pălăria la lucrurile bune care s-au făcut, dar zău – se poate face și ceva cu consecințe reale? La jocurile consultativ-didactice putem reveni oricînd e nevoie și avem motiv(ație).

Pune pe listă și pe Dinu Dumbrăvician (non-lingvist, dar graphic designer și prof la UNA)

#31 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 07 June 2011 - 22:16

Hai să facem listele fiecare, apoi le punem cap la cap, să zicem la finalul săptămînii în curs.

#32 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 07 June 2011 - 23:05

Nu am ce listă să mai fac. Să vedem cum reacționează la textul tău, dacă e, vorbim.

Poate ar trebui să scrii prin presă puțin.

Apropo, am uitat să precizez: nu ziceam să tai din textul tău, ci doar să-l faci mai concis, să elimini repetițiile și eventual să faci un banc.

#33 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 07 June 2011 - 23:08

Nu am ce listă să mai fac. Să vedem cum reacționează la textul tău, dacă e, vorbim.

Poate ar trebui să scrii prin presă puțin.

Apropo, am uitat să precizez: nu ziceam să tai din textul tău, ci doar să-l faci mai concis, să elimini repetițiile și eventual să faci un banc.


Ha, chestia cu bancul m-a luat prin surprindere... :lol:

#34 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 08 June 2011 - 07:54

… adică mai jurnalistic, știi cum e, trebuie să se înțeleagă repede și să aibă un cîrlig undeva la sfîrșit :-)

#35 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 08 June 2011 - 09:50

.
Unde e pîrghia corectă de intervenție? Cred că o conferință și discuții publice ar merita o încercare.


Pârghia de intervenție ar putea fi oriunde, în afară de forumuri. Dacă vreți să faceți o acțiune serioasă atunci nu vă pierdeți vremea cu dezbaterile de tipul celor de pe Macuser. Adunați-vă câțiva profesioniști într-ale literelor și porniți discuția de la documentul lui Cattus, de exemplu. Lucrurile astea nu se decid prin plebiscit pe forum, opiniile trebuie să fie avizate.

Iar în final, singura șansă ca vreo companie de software să ia în considerare recomandările rezultate din aceste dezbateri, este ca ele să capete greutate prin parafarea lor de către o instituție (Academie, Universitate...). Nimeni nu ia serios în considerare lucrurile scrise pe forumuri, nici măcar cele de pe Apple Discussion.

Eu unul sunt sceptic în privința reușitei.


------------------------------------------------------------
Trimis de pe iPad cu Tapatalk

#36 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 08 June 2011 - 14:58

Pârghia de intervenție ar putea fi oriunde, în afară de forumuri. Dacă vreți să faceți o acțiune serioasă atunci nu vă pierdeți vremea cu dezbaterile de tipul celor de pe Macuser. Adunați-vă câțiva profesioniști într-ale literelor și porniți discuția de la documentul lui Cattus, de exemplu. Lucrurile astea nu se decid prin plebiscit pe forum, opiniile trebuie să fie avizate.

Iar în final, singura șansă ca vreo companie de software să ia în considerare recomandările rezultate din aceste dezbateri, este ca ele să capete greutate prin parafarea lor de către o instituție (Academie, Universitate...). Nimeni nu ia serios în considerare lucrurile scrise pe forumuri, nici măcar cele de pe Apple Discussion.

Eu unul sunt sceptic în privința reușitei.

------------------------------------------------------------
Trimis de pe iPad cu Tapatalk


Cred că ai dreptate. Deși nu ar trebui, și eu sînt sceptic, dar – totuși - voi face o (ultimă) încercare. Dacă chiar tot ce se discută înseamnă tot apă în piuă, mai bine mă duc să beau bere.

#37 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 12 June 2011 - 17:15

îi era cuiva dor de anarholingvisme? Uite-aci :rolleyes:

Edited by VlAdLlitteram, 12 June 2011 - 17:16.


#38 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 12 June 2011 - 17:29

îi era cuiva dor de anarholingvisme? Uite-aci :rolleyes:


Implementat? sigur că, e din familia lui împlîntat: a împlînta o idee etc.

#39 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 12 June 2011 - 17:50

Există! Sugerez totuși să avem grijă cum utilizăm acest termen în domeniul IT.
Mult mai clar și mai pe înțelesul tuturor ar fi; Apply - aplică sau instalează.

#40 VlAdLlitteram

VlAdLlitteram

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 31 posts

Posted 12 June 2011 - 22:50

apply de la Apple, nu? Atunci hai să mărim, nu să aplicăm ;-)




0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users