Din nou despre CorePlayer: 1080p pe un iBook G4!

Într‑un articol anterior am arătat ce performanțe remarcabile poate avea playerul video CorePlayer pe Mac–urile cu procesoare PowerPC G5. Acesta a făcut posibilă redarea fluidă chiar și a celor mai solicitante (pentru procesor) clipuri HD 1080p. Astăzi însă chiar vom vedea imposibilul posibil: cum poate un iBook G4 să redea un clip 1080p. Da, ați citit bine: FullHD pe un iBook G4. Nu vă vine să credeți? Citiți mai departe.

[Citeşte mai departe…]

CorePlayer redă aproape perfect filmele HD pe Mac‑urile mai vechi

CorePlayer

Dacă aveți un Mac cu procesor PowerPC probabil știți deja că redarea filmelor HD poate fi o problemă, mai ales în cazul formatelor FullHD (1080p) codate H.264 la un bitrate mare. Și eu am crezut mereu că pur și simplu G-urile sunt prea slabe pentru această sarcină. Însă am descoperit CorePlayer, un player video-minune care demonstrează că PowerMac-urile G5 au avut destulă putere în ele. O putere prea puțin folosită eficient, din păcate.

[Citeşte mai departe…]

MPlayerX, un player video din ce în ce mai bun

MPlayerX

De MPlayerX am auzit pentru prima dată anul trecut. Era player video nou apărut (a nu se confunda cu vechiul MPlayer OS X sau cu alte variante cu nume similare), frumușel dar imatur. Iată că acum MPlayerX a trecut de versiunea 1.0 și este disponibil în Mac App Store, având niște review-uri extrem de bune în magazinul american. L‑am încercat și eu și pot spune că a devenit noul meu player video preferat, luându‑i locul vechiului și cam prăfuitului VLC. Nu e un player video perfect, dar MPlayerX arată ca un adevărat program făcut pentru Mac OS X și are câteva facilități interesante. Cei care folosesc un trackpad vor fi bucuroși să constate că pot folosi câteva gesturi pentru a controla playback‑ul (înainte-înapoi), volumul și dimensiunea ferestrei (cu pinch). Pentru cei care folosesc subtitrări cu diacritice: programul încearcă detectarea automată a codării subtitrărilor, iar dacă are dubii ne întreabă ce codare dorim să folosim. Am mai găsit niște controale pentru imagine, grupate într-o fereastră denumită Video Tuner: strălucire, contrast, reglaje de culoare, noise reduction și sharpness. MPlayerX suportă Apple Remote și configurații dual-monitor, în care poți pune filmul pe un monitor iar pe celălalt faci orice altceva.

Ce mi‑a plăcut mie mai tare a fost facilitatea prin care MPlayerX trece automat de la un episod la altul, în cazul în care vă uitați la un serial. Practic pornești primul episod și apoi te uiți până te plictisești…