CorePlayer redă aproape perfect filmele HD pe Mac‑urile mai vechi

CorePlayer

Dacă aveți un Mac cu procesor PowerPC probabil știți deja că redarea filmelor HD poate fi o problemă, mai ales în cazul formatelor FullHD (1080p) codate H.264 la un bitrate mare. Și eu am crezut mereu că pur și simplu G-urile sunt prea slabe pentru această sarcină. Însă am descoperit CorePlayer, un player video-minune care demonstrează că PowerMac-urile G5 au avut destulă putere în ele. O putere prea puțin folosită eficient, din păcate.

Înainte de a vă bucura prea tare de veștile din titlu și din introducere, menționez că vorbim despre un player video care costă 20 de dolari și nu poate fi instalat decât pe un singur computer. Numărul serial este generat în funcție de seria Mac-ului, așa că este imposibil să folosiți programul pe un alt calculator.

Acestea fiind zise, trecem la un mic test. Am un PowerMac G5 dual 1,8GHz cu Mac OS X 10.4.11 Tiger. Nu am reușit niciodată să văd filme FullHD pe acel computer, ba chiar și cu cele 720p am avut uneori probleme. Dar nu dimensiunea în pixeli a filmelor contează cel mai tare atunci când vorbim despre performanțele de redare video ale computerului. Mai importante sunt codecul folosit și bitrate-ul. Iar în prezent toate filmele HD de pe internet sunt codate H.264, un format de codare foarte performant dar care solicită foarte tare procesoarele. Computerele moderne pot decoda fișierele video ajutându-se de chipsetul video, însă niciun Mac cu procesoare PowerPC nu poate face asta (mulțumim, Apple).

(Dacă ați încercat vreodată trailere HD de pe situl Apple și ați constatat că pot fi redate fără probleme pe un Mac mai vechi, explicația e că acele fișiere video sunt codate la un bitrate mult mai mic decât MKV-urile de pe torrente, de exemplu.)

Așadar încercăm să redăm pe acel PowerMac un fișier M2TS 1080p, codat H.264 la un bitrate măricel, care poate ajunge pe la 35,3 Mbps în unele scene. Avem la îndemână VLC și CorePlayer, iar rezultatele le puteți vedea în filmul care urmează.

Magic, nu-i așa? De fapt nu e nicio magie: CorePlayer este o suită de playere media pentru mai multe sisteme de operare desktop și mobile, făcute de CoreCodec,  firma care produce performantul decodor video CoreAVC pentru Windows. Iar când spun „performant” mă refer la chestii gen „accelerare grafică și 10% utilizare de procesor la filme FullHD redate fluid”. Nu e rău, nu? Ei bine tehnologiile CoreCodec își arată eficiența și pe Mac OS X în acest CorePlayer.

Iată și cum se comportă un PowerMac G4 2 x 1 GHz la redarea flmelor HD 720p cu CorePlayer (această filmare nu-mi aparține):

Destul de bine, nu?

O altă facilitate din CorePlayer care teoretic ar trebui să fie utilă este redarea filmelor de pe YouTube. Playerul are integrată o interfață pentru YouTube, și, deși clipurile sunt listate și se poate da chiar și căutare, nu am reușit să pornesc niciun filmuleț. Din ce am citit pe diverse forumuri este vorba de o problemă cunoscută, care sperăm că se va rezolva într-o versiune viitoare.

Din păcate veștile bune se opresc aici, pentru că există câteva dezavantaje ale lui CorePlayer, în afara prețului destul de mare comparativ cu restul playerelor care costă… zero.

  • Nu suportă sunet AC3 sau DTS decât pe Mac OS X 10.5+ Leopard, cu Perian instalat. Utilizatorii de Tiger nu au altă soluție decât conversia pistelor de sunet în stereo. (Pentru cei care nu știu: formatele AC3 și DTS sunt cele mai folosite pentru codarea sunetului în fișierele MKV.)
  • Nu suportă subtitrări. Soluția de compromis: reconversia fișierelor video cu subtitrarea inclusă în imagine (burned-in).
  • Versunea 1.3.6 este destul de veche iar dezvoltarea playerului a mers foarte lent. Nu știu în ce măsură cei de la CoreCodec vor mai fi interesați să continue munca la CorePlayer pentru Mac OS X; par a fi concentrați mai mult pe piața sistemelor de operare mobile (Android, iOS).

În concluzie: merită să cheltui $20 pe un player video pentru un Mac vechi? Depinde. Dacă ești pasionat de filme, nu te deranjează inconvenientele de mai sus și nu se întrevede nicio posibilitate de a-ți cumpăra un Mac nou, atunci probabil că merită.