Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!

Photo

Cele mai frecvente probleme.

mac probleme

  • Please log in to reply
2 replies to this topic

#1 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 04 October 2011 - 14:44

Încerc să descriu aici problemele cele mai frecvente și care apar periodic. Prima problemă: ștergerea tastaturii cu (mult) lichid.
Da, e bine să cureți tastatura, mausul, orice aparat cu un lichid. Cel mai bun este spirtul medicinal, așa mi-au spus și cei de la iStyle, la Noumax nu am întrebat, dar probabil mi-ar spune, probabil la fel. Se pot folosi și alte substanțe pe bază de spirt / alcool pe care le găsiți pe la magazinele de profil. Tot pe bază de spirt / alcool sînt.
ATENȚIE: FOLOSIȚI CANTITĂȚI MICI DE LICHID. Dacă, de ex., puneți pe o cîrpă MOALE (moale, fină) mult spirt / alt lichid special, va curge între clape și va strica iremediabil tastatura ori mausul. PUNEȚI PUȚIN LICHID, cît să fie cîrpa ușor umedă și repetați operațiuni pînă sînteți mulțumiți de rezultat. Nu sînt puțini cei care ți-au stricat frumusețe de tastatură Apple, scumpă, după ce, deși mergea bine, au îmbibat o cîrpă cu mult spirt, spirtul a curs între taste, a intrat la contacte și... adio tastatură.
NU PROCEDAȚI ÎN ACEST FEL. Urmați principiul cumpătării: foarte puțin spirt, cît să umezează ușor materialul de șters; ștergeți ușor, avînd grijă să nu curgă cumva lichid între taste.
O bună metodă este să folosiți hîrtia specială de ochelari, este umedă, dar umedă moderat, nu puteți strica tastatura chiar dacă o presați insistent.
Același lucru este valabil și pt ștergerea iPhone-urilor ori a altor aparate din categoria asta.
Succesul este asigurat de cumpătare.

#2 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 04 October 2011 - 16:57

Una dintre cele mai enervante și mai frecvente probleme apare la instalare, cînd se afișează un mesaj traductibil aproximativ „nu pot instala sistemul pe această mașină / configurație” (Cannot install system on this machine) sau cam așa ceva. Deși mulți sînt convinși că nu greșesc nimic, că au disc original etc., îi asigur că nu e așa. situațiile tipice sînt:
1. Discul folosit este pentru alt model de mac. Discul poate fi original și poate conține aceeași generație a sistemului, să zicem Lion, dar e pt alt model de mac, nu va merge decît pe acel model pt care a fost elaborat. Situația este similară și la PC-uri, mai ales la portabile, care vin cu un DVD cu Windows, instalabil doar pe acel model.
2. Discul folosit este generic, numit Retail, adică – teoretic – instalabil pe orice model de mac. Da, instalabil pe orice model, dar NEAPĂRAT ANTERIOR ELABORĂRII DISCULUI. Dacă, de ex., veți avea un disc Snow Leopard retail 10.6.0, degeaba vă veți chinui să-l instalați pe un MacBook Air late 2010, nu va merge. Veți avea nevoie fie de un SL pt acel model, fie de un SL retail, dar un retail nou, care să includă minim 10.6.4. Aceasta este o situație foarte frecventă. De ex., am un SL 10.6.0 care nu va fi instalabil pe un MacBook din 2009, va fi nevoie de minim 10.6.3 pt asta.

Oarecum similar, nu va merge să puneți Snow Leopard pe un mac foarte recent, va merge numai Lion, posibil numai Lion pt acel model, nu 10.7.0, anterior modelului respectiv.
Există și mici șmecherii. Am testat, acum circa 3 ani, cum ar merge Tiger pe un MacBookAir din prima generație, adică așa-numita serie „early 2008”. Mașina se vînduse cu Leopard 10.5.1, deci nici măcar 10.5.0 retail nu mergea. Pașii au fost:
- am instalat Tiger pe un disc extern folosind un mac intel care suporta nativ Tiger; discul trebuia formatat HFS+ și harta de partiționare GUID
- am mutat discul extern pe MBA și am bootat de pe discul extern; a mers, cum mă așteptat.
- am făcut boot din discul original cu care a venit MBA și am „rupt” o partiție pt Tiger
- am conectat discul extern și am clonat partiția de Tiger pe noua partiție, folosind disk utility
- am bootat în Tiger-ul clonat de pe discul extern pe partiția internă; a mers.
Am folosit Tiger cîteva zile, după care l-am șters. A mers foarte bine. Asta nu înseamnă că, folosind aceeași metodă, va merge Snow Leopard pe ultima generație de mac-uri, care vine cu Lion nativ, dar nu e exclus să meargă, mai ales după un update la 10.6.8.
Cel mai greu este de „păcălit” instalarea pe mac-urile care nu au firewire. Mac-urile cu firewire, care se pot conecta în target mode, printr-un cablu firewire, e mai simplu, în general.

#3 Eugen Mihalache

Eugen Mihalache

    Psihoterapeut

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 1620 posts
  • LocationBad Griesbach im Rottal

Posted 14 October 2011 - 08:28

Și eu am șters un MacBook și se pare că are aceleași simptome. Nu mai merg anumite Taste în numite combinații, Trakpadul are și el probleme și etc. Dar există o soluție; orice Apple Premium reseller are obligația prin Programul de Free Repair, cel puțin la MacBook-urile astea albe din 2006 în coace, anumite versiuni, să îți schimbe partea cu tastele adică la cele care nu sunt unibody.





Also tagged with one or more of these keywords: mac, probleme

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users