Azi mi s-a întâmplat (din nou) să nu pot goli Trash-ul pe motiv că unul din fișierele de acolo era în utilizare. De obicei știu ce e de făcut în situația asta: văd despre ce fișier e vorba, închid aplicația care-l ține deschis și apoi pot goli coșul fără probleme. Astăzi însă problema a fost declanșată de un JPG, despre care puteam să jur că nu-l mai utilizează nimeni, pentru că nu-mi apărea niciun program deschis în Dock. Și totuși Finder o ținea una și bună că e în uz.
Așa că am apelat la o comandă UNIX care poate afișa lista fișierelor deschise în sistem la un moment dat și ce proces le ține deschise. Și pentru că nu vroiam să le văd chiar pe toate (lista e lungă!) am filtrat rezultatele folosind numele fișierului JPG cu pricina. Comanda se execută, ca de obicei, în Terminal:
lsof | grep nume-fișier
Și am obținut ceva ca în imaginea următoare…
După cum se vede aplicația Preview ținea deschis fișierul, chiar dacă în Dock nu-mi apărea că ar fi fost deschisă. Cine e de vină? Probabil facilitatea automatic termination, prin care sistemul ne păcălește că a închis automat o aplicație din momentul în care nu o mai folosim. Mai mult încurcă decât ajută. În final am închis Preview din Activity Monitor și așa am reușit să golesc gunoiul.