Încărcarea programată a fișierelor prin FTP, cu Automator, Transmit și iCal

Să presupunem că avem unul sau mai multe fișiere care trebuie încărcate prin FTP pe un server oarecare. Problema e că nu vrem să le încărcăm pe loc, ci mai târziu în aceeași zi sau la o dată ulterioară. Un scenariu uzual ar fi următorul: în timpul zilei lucrez cu diverse fișiere care trebuie apoi trimise prin FTP la sfârșitul programului de lucru. Sau poate că vrem să transferăm niște fișiere oarecare în timpul nopții, când computerul stă degeaba. Cum procedăm?

Cei care se descurcă în UNIX și citesc aceste rânduri se gândesc probabil deja la cron jobs, launchd și alți „daemoni”. Eu voi descrie o metodă mai ușor de aplicat pentru utilizatorii obișnuiți, care folosește Transmit pentru transferul de fișiere prin FTP, iCal pentru programarea orei/datei la care se va face transferul și Automator, care face legătura între Transmit și iCal.

De ce Transmit și nu o aplicație gratuită pentru FTP? Pentru că, după părerea mea, este cea mai bună aplicație pentru FTP (și nu numai pentru FTP). Am încercat mai multe programe de acest tip și doar două m-au mulțumit: Transmit și Fetch. Sunt de altfel și singurii clienți de FTP care oferă acțiuni pentru Automator, deci oricum nu prea aveam alternative. Dar să trecem la treabă.

1. Deschidem Automator și facem o nouă aplicație.

Automator

 

2. Tragem în spațiul de lucru acțiunea „Obținere articole Finder specificate” (sau în engleză: „Get specified Finder items”). Aici vom adăuga fișierele pe care vrem să le urcăm pe server.

Automator

 

3. Adăugăm acțiunea „Upload”, pe care o găsiți în categoria Internet numai dacă aveți instalat Transmit. Se observă în poza de mai jos că serverul către care se trimit fișierele este deja salvat în Transmit la favorite, deci toți parametrii conexiunii (adresă, protocol, username și parolă) sunt încărcați automat (dar pot fi introduși manual în Automator dacă este cazul).

Automator

 

4. Salvăm aplicația Automator undeva pe computer. Să-i dăm un nume sugestiv, cum ar fi „Încarcă fișiere”.

5. Deschidem iCal („Calendar”) și facem un nou eveniment la data și ora la care vrem să aibe loc urcarea fișierelor pe server. Acum vine șmecheria: putem seta alarma unui eveniment din iCal astfel încât sistemul să deschidă un fișier în momentul în care se declanșează alarma. Adică ceva ca în figura de mai jos. E o facilitate mai puțin cunoscută din iCal și care poate fi folosită în toate cazurile în care vrem să deschidem o aplicație la un moment prestabilit.

ical-alarma-fisier

Salvăm evenimentul și gata. La data și ora la care se declanșează alarma, Transmit va urca pe server fișierele specificate.

Ce facem dacă vrem să urcăm fișiere pe servere diferite sau în directoare diferite pe același server? În acest caz nu e nevoie să facem mai multe aplicații, ci putem adăuga una după alta, în aceeași aplicație Automator, oricâte perechi de acțiuni de tipul „fișiere Finder -> Upload”. Aveți însă grijă să decuplați perechile între ele, pentru că în caz contrar fișierele se transmit succesiv de la o pereche la alta, iar ultima acțiune de upload va urca pe ultimul server din lanț TOATE fișierele specificate în întreg lanțul de acțiuni. Decuplarea unei acțiuni de cea care o precede se face cu clic dreapta pe respectiva acțiune și apoi „Ignoră intrarea”, așa ca în figura următoare.

Ignoră intrarea în Automator

 

 

Introducere în Automator

Automator este, după părerea mea, cea mai subestimată și ignorată componentă a sistemului de operare Mac OS X. Apărut în 2005 odată cu Mac OS X 10.4 Tiger, Automator oferă posibilitatea de a crea un fel de mini-aplicații care execută automat o succesiune de acțiuni alese de noi. Pentru a înțelege mai bine despre ce e vorba, voi începe cu următoarea problemă.

[Citeşte mai departe…]