Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!

Photo

Scanarea filmelor de 35 mm


  • Please log in to reply
1 reply to this topic

#1 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 30 April 2014 - 13:12

M-am decis să-mi digitalizez vechea mea colecție de filme de 35 mm. Am multe, am fost fotograf pasionat, fac poze de la 10 ani, la 11 ani primele poze color, pe la 12 ani developam deja filme color acasă, aveam substanțe, cîntar medical etc. Ce vremuri...

Am încercat diverse scannere tip flatbed, merg frumușel, dar cam incomod. Unul mi s-a stricat, altul, luat s.h. nu demult, e cam puturos, deși merge frumușel, softul – ciudat – merge și pe Mavericks.

Ieri mi-a sosit din UK un scanner dedicat numai filmelor, ăsta:

http://www.amazon.co...0?ie=UTF8&psc=1

M-am decis pt el (nu e cel mai ieftin, dar nici scump) deoarece nu are nevoie de soft/driver pt mac, scanul se stochează pe cardul intern de 4 GB și, conectat la mac, devine ca un disc extern. 

Primul test a fost făcut cu 60 diapozitive despre Roma, relativ vechi, calitate cam proastă. Unul dintre module permite să pui micile rame de 5 x 5 cm direct acolo numai că, fiind din carton relativ moale, filmele tot săreau, trebuia potrivite tot timpul. Una peste alta, după circa o oră scanarea a fost terminată, am importat totul în iPhoto și m-am apucat de crop, trim și retouch. Marea problemă la scanurile filmelor, dacă nu știți, sînt zgîrieturile, inevitabile. iPhoto m-a ajutat, are o funcție de retouch cît se poate de bună și de simplă, după altă oră eram gata. 

REzultat: (foarte) bun. Trebuie să mai testez pt un verdict final. Dacă țin seama de faptul că originalele sînt de o calitate destul de proastă, aș putea spune că rezultatul e peste așteptări. Viteza de lucru cu acest scanner dedicat e mult mai mare decît cu un scanner flatbed cu adaptor pt filme. Evident, există scannere pro, dar mult mai scumpe, mia de euro și chiar peste. Pt 55 lire sterline + transport eu sînt (foarte) mulțumit. Mă așteaptă o muncă imensă peste vară, am de scanat peste două mii de poze, va trebui să mai sar peste unele, oricum sînt multe.

Dacă aveți experiențe similare, puneți-le aici.

 

P.S. Evident, ceea ce numesc „scanner” e, de fapt, un aparat de fotografiat filme. Procedura se poate face și cu un adaptor de tip macrofotografie pt un aparat foto DSLR, cum văd că există pt multe tipuri.

Attached Images

  • PICT0017.jpg


#2 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 02 May 2014 - 23:43

Ieri și azi am scanat negative, de diverse producții și de diverse calități. Rezultat: (foarte) bun. Multe vor avea nevoie de retușuri și de alte procesări minimale (expunere, corecție de culoare etc.) dar, una peste alta, sînt foarte mulțumit. Viteza de lucru e foarte bună, calitatea suficientă pt a păstra mai departe formatul digital, iPhoto va face restul. 

Anexă: fotografie din München 1999 (neprocesată).

Attached Images

  • PICT0213.JPG





0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users