Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!

Photo

Apple: the Worst-Case Scenario


  • Please log in to reply
11 replies to this topic

#1 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 19 March 2014 - 09:19

Ieri a apărut un articol, cu titlul de mai sus, destul de critic la adresa lui Apple. Asemenea critici acide nu sînt noi. De data asta însă punctele atinse par serioase: Apple pare să fi îmbătrînit, suferă de anchilozare. Mi-am dat seama de acest lucru și l-am mai și scris, pe ici, pe colo. Zilele trecute mă sună Cristian Secară să mă întrebe cum e cu accesarea literelor românești ăîșțâ pe iOS, cu degetul apăsat și apoi alegi litera? Da, zic, așa e. Dar, ca să fiu sigur, iau din nou telefonul și încep să-l butonez. Așa e, chiar dacă întorci telefonul pe landscape, deci ar fi loc suficient să faci tastatura completă, tot cu deștiul apăsat obții astea. Păi, zice el, pe Android se accesează la nivelul zero. Probabil, zic eu, nu am cum testa, că nu am Android la îndemînă. Păi e prost, mai zice el. Știu, zic eu, de aia nici nu folosesc prea mult iOS, mă enervează metoda, pe care o consider moartă din față. Și discuția se închide.

Posibil să mă înșel, dar mi se pare destul de clar că Apple nu mai are consistență. Noutățile sînt de luat ochii, dar nu țin la analiză atentă. 10.9.2 m-a înnebunit cu contul gmail, am aflat într-un final, la sugestia unui user de aici, că trebuie să-l setez pe engleză din browser ca să nu se blocheze în Mail.app. Habar nu aveam că era setat pe română, așa era de ani buni și a mers, în 10.9.2 nu a mai mers. Soft prost scris, clar.

 

Luați la citit și voi:

http://www.businessi...scenario-2014-3



#2 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 23 March 2014 - 20:16

Ce nu-mi place mie la Apple acum este lipsa de inovație în privința iPad-urilor. Folosesc iPad-uri de când au apărut, din 2010. Au trecut patru ani și nu s-a schimbat mare lucru. Desigur, au apărut modele mai performante, dar aplicațiile sunt cam aceleași iar sistemul are aceleași limitări care împiedică o utilizare mai eficientă. Sincer să fiu acum cred că mi-aș lua mai degrabă o tabletă Microsoft Surface Pro 2 decât un iPad. Înțeleg că Apple nu vrea (încă) să unifice laptopurile cu tabletele, dar pentru mine acum iPad-ul nu-și mai are aproape nicio utilitate. Este doar o mașină de navigat pe internet și atât. Iar în multe cazuri prefer să intru pe net pe iPhone. E mai la îndemână.



#3 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 23 March 2014 - 21:34

Fi-mea a avut un iPad vreo 8 luni, m-am mai jucat și eu cu el, eram curios să văd dacă-l pot folosi la ce am nevoie. L-am întors pe toate fețele, răspunsul a fost nu. La un moment dat, s-a plictisit și ea și a vrut un mac normal, i-am luat un Air.

Nu am testat la greu o tabletă cu Android ori cu altceva la bord, dar toți cunoscătorii spun că sînt mai bune, mai maleabile... Nu am idei preconcepute. Cu Mac OS X m-am obișnuit și încă știe lucruri mai bine ca Windows, dar ăsta nu e un cec în alb.



#4 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 24 March 2014 - 09:24

Citeam undeva că vânzările de tablete au început să stagneze. Cred că piața s-a saturat și, dacă nu se schimbă ceva în mod radical, tabletele vor eșua la fel cum s-a întâmplat cu Tablet PC-urile. La asta contribuie și apariția telefoanelor cu ecran din ce în ce mai mare care câștigă teren în fața tabletelor. Îți pui întrebarea dacă mai merită să-ți iei o tabletă în condițiile în care un smartphone de dimensiuni mai măricele face fix aceleași lucruri.

 

Android nu reprezintă o revoluție pentru tablete. Este doar un iOS fără limite dar la fel de inutil atunci când vine vorba de a folosi tableta la ceva mai mult decât internet, jocuri și filme.

 

Culmea e că cele mai revoluționare tablete sunt cele cu Windows 8.1, însă Microsoft se pare că nu a reușit să le promoveze așa cum trebuie. Am butonat puțin un Surface Pro 2. E o tabletă pe care o poți cupla la un monitor și tastatură externe și o poți folosi ca pe un computer adevărat. Rulează toate aplicațiile de care am nevoie (Photoshop, Illustrator etc.). Pentru mine ar fi computerul ideal. Nu am nevoie de un supercomputer, am nevoie de un computer mobil pe care să-l pot folosi și ca tabletă atunci când vreau. Dacă Apple se încăpățânează să nu facă așa ceva, i-o vor lua alții înainte atunci când lumea se va sătura de iPad-uri.



#5 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 24 March 2014 - 09:36

Secvența cu un computer mic portabil e valabilă și pt mine, de asemenea nu am nevoie, prin specificul meseriei mele, de calculatoare performante, am nevoie de softuri simple dedicate unor chestiuni f. tehnice și care să-mi fie confortabile, adică să trec rapid de la o limbă la alta, să comut corectorul ortografic rapid, să pun diacritice pe sau sub orice literă și alte asemenea prostii. Deocamdată, OS X mi-a oferit toate acestea relativ ușor, tabletele lor nu, ca atare nici nu le pot folosi. Nu le pot folosi nici măcar la chestiuni mult mai simple, de ex. metoda asta a lor cu a ține degetul apăsat mai mult, apoi să accesezi litera cu diacritic este o totală tîmpenie. Cei care trimit sms-uri oricum nu folosesc metoda asta (costă dublu dacă bagi o literă non-western), iar la texte lungi este un chin prea mare, adică e ceva total inutil. 

Faptul că piața s-a saturat era de așteptat, vine momentul cînd toată lumea are un smart phone și o tabletă, puțin sînt cei care tot cumpără ceva nou în fiecare an fiindcă nu au ce face cu banii, iar snobismul e mai puternic decît instintul de economie. 

Eu unul văd viitorul imediat cu tablete ușor transformabile într-un ceva gen MBA sau invers, MBA care să fie și tabletă, la o adică. Nu am testat jucăria aia de care spui, dar pare a fi așa ceva.



#6 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 24 March 2014 - 10:28

http://www.microsoft...s/surface-pro-2

Pare, într-adevăr, o jucărie superbă, arată EXACT cum îmi imaginam un iPad complet, gen MBA, cum și este, de fapt, ceea ce propune MS. Și era așa de ușor ca Apple să propună așa ceva încă de la bun început, să zicem o dată cu iPad 2



#7 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 24 March 2014 - 13:32

Surface Pro 2 este, într-adevăr, arătoasă. Are o calitate a construcției care rivalizează cu iPad-urile, deși este grea (are aproape 1 kil). Problemele cele mai mari sunt ciudățeniile Windows-ului (deși 8.1 este chiar bunicel) și faptul că destul de puține aplicații au fost rescrise pentru a funcționa optim în mod tabletă.

 

Iar stylus-ul made by Wacom, cu care vine Surface, este superb. De când am încercat primele aplicații pentru desen pentru tablete mi-am dorit un stylus precis, lucru absolut imposibil pe iPad, al cărui touchscreen este conceput numai pentru funcționarea cu degetul (adică arie de contact mare, nu ca la stylus).



#8 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 24 March 2014 - 14:06

Vinde cineva în România jucăria asta? Magazinele on-line se pare că nu o au sau nu știu eu unde să caut?

Tipul ăsta e tabletă este exact în felul cum vedeam eu un Air cu procesor A sau, mă rog, cu orice procesor, dar care să fie și tabletă și calculator, după nevoi, după gust... MS chiar nimerește o piață potențială.



#9 Luci

Luci

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPip
  • 136 posts
  • LocationArad

Posted 24 March 2014 - 20:16

ipad-ul am crezut ca il voi putea folosi in asa fel incat sa inlocuiesc mac-ul. Din pacate nu am reusit. 

Acum aparatele le folosesc in felul urmator: Air la munca, iPad la jocuri, net, carti (divertisment), iar iPhone ca telefon si aplicatii mobile cand sunt pe drum. Nu imi place sa folosesc iPhone la navigat pe net. Ecranul e prea mic pt gusturile mele. Iar telefoanele cu ecrane imense nu mi se par practice. Asa ca nu prea pot sa ma lipsesc de vreunul din ele. Nu le pot comprima in unul, doua device-uri. Fiecare isi are utilitatea lui. Probabil ca o dimensiune variabila ar putea inlocui unul din device-uri. 



#10 Cattus Thraex

Cattus Thraex

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPipPipPip
  • 3566 posts
  • LocationBucurești, România, Balta Albă / White Pond

Posted 24 March 2014 - 20:42

@Luci, nici nu ai avea cum să folosești un iPad în loc de mac/PC, dar Tudor ne-a arătat o tabletă care, după cum arată și conform specificațiilor, chiar este o combinație de MBA+iPad. Nu am idei preconcepute, dacă MS face ceva bun, bravo lor. Mie nu mi-a plăcut niciodată sistemul lor de operare, nu am testat W 8, cică ar fi OK, de data asta.



#11 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 24 March 2014 - 20:54

Nu se vinde Surface Pro 2 în România, dar se poate comanda de pe Microsoft Store Irlanda (posibil și din alte țări). Transportul până în România este gratuit. Mă tentează și pe mine, însă am o mare reținere în a trece iar la Windows, fie și part-time.



#12 Luci

Luci

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPip
  • 136 posts
  • LocationArad

Posted 24 March 2014 - 23:31

@Luci, nici nu ai avea cum să folosești un iPad în loc de mac/PC, dar Tudor ne-a arătat o tabletă care, după cum arată și conform specificațiilor, chiar este o combinație de MBA+iPad. Nu am idei preconcepute, dacă MS face ceva bun, bravo lor. Mie nu mi-a plăcut niciodată sistemul lor de operare, nu am testat W 8, cică ar fi OK, de data asta.

Eu sunt un utilizator de office (lejer, fara chestii complicate) dar tot nu am reusit trecerea 100% asa ca am cam abandonat ideea. Acum iPad-ul il folosesc mult mai lejer la divertisment. E mult mai usor sa manevrez tableta decat Air chiar daca diferenta de greutate nu e asa de mare (vreo 600 g).

Nu am mai avut legatura cu produsele microsoft de ceva vreme si daca nu o da rau in bara Apple nici nu o sa am. Dar eu sunt ceva mai conservator si nu prea am dispozitia sa o iau iar de la capat cu alt sistem. Probabil au si produse bune. De fapt am ceva de la ei si sunt multumit (xbox). 

Cred ca cu cat creste mai mult Apple cu atat rata gafelor si numarul lor va fi mai mare. Probabil ceva inerent companiilor foarte mari. Avantajul cresterii pt mine a venit dinspre compatibilitatea unor aplicatii romanesti cu sistemele Apple (ex internet banking, care pana recent se accesa destul de greu si cu artificii de pe mac sau iDevice). Acum sper sa nu creasca pana la a uita de calitatea produselor.






0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users