Bun, dacă Apple m-a enervat, să încercăm să aplicăm formula „orice rău spre bine”. Am făcut 3 arhive: 1. am salvat folderul Mail din ~/Library așa cum e; 2. am exportat din 10.9.1, unde merge ca PDF-uri; 3. am mutat arhiva pe iCloud; a durat ceva, nu a mers să o mut global, îmi dădea erori de conexiune, deși nu are f. mult, vreo 1.7 gigi, adică avea, cu ocazia asta am mai șters unele prostii de care cert nu mai am nevoie.
Acuma să vedem cum ar fi cel mai bine să procedez în continuare: să fac o arhivă nouă din martie 2014 încolo ori să o continui pe asta așa cum și să o salvez periodic, să zicem o dată pe an. Partea cea mai enervantă este că, imediat ce setez contul google Mail.app se blochează, că de aici a pornit totul. Eu speram că versiunea finală a lui 10.9.2 va rezolva problema, da’ de unde, e la fel. Am instalat pe curat, timp pierdut degeaba. Presupun că nu la toți e chiar așa de critic, nu știu de la mine e așa, dar nu are rost să mai întreb. Acuma am Mail.app pt icloud și Thuderbird pt google, e ca naiba, nu-mi plac Thunderbird, dar nu-mi plac nici Opera Mail și nici Airmail, am dat 5 euro degeaba pe aplicația asta, poate însă o mai perie un pic. Partea bună este că Airmail merge cu toate conturile, așa cum merge și Thuderbird și accesează arhiva iCloud. Am senzația că flăcăii ăștia de la Apple ori s-au prostit de tot ori au un master plan care-mi scapă.
P.S. Cu ocazia asta am văzut că Thunderbird nu identifică setarea pe name@icloud.com, dar e OK dacă pui name@me.com. Pretty. Descarcă însă OK arhiva de pe iCloud, deci so far so good. Bye-bye Mail.app.