Dar, destul cu vorba si sa trecem la fapte. Va prezint "perla coroanei" micii mele colectii de Mac-uri (din punct de vedere emotional, evident), unul din cele mai frumoase laptop-uri facute vreodata: iBook G3. Fara "de care?". THE ONE, originalul . Peste cateva luni va implini venerabila varsta de 12 ani, chit ca nici un colectionar serios nu l-ar numi "vintage" . Din multe puncte de vedere, este un laptop foarte contemporan si foarte utilizabil, asa cum veti descoperi in curand.
1. Ambalajul.
Stiu ca frizeaza ridicolul (a se citi "norocul prostului"), dar, ce sa zic... priviti mai jos...
In afara de polistiren-uri, cutia este completa, inclusiv discuri, manuale, stick-ere (chiar si alea mici si dragute, cauciucate, vezi cartonul maro). Discurile originale sunt cu OS 8.5/8.6, nu am avut ocazia sa le folosesc dar par noi. Desigur, hartia si cartonul isi spun varsta, dar a fost o surpriza placuta pentru mine sa intalnesc un Clamshell atat de bine pastrat.
2. Aspect estetic si integritate.
Obiectul in sine este aproape "mint condition". Cele mai mari probleme structurale au fost datorate unor dezasamblari / reasamblari necorespunzatoare si au fost relativ usor de remediar. A fost nevoie de o dezasamblare completa a iBook-ului, ocazie cu care am schimbat HDD-ul original de 3GB (care tziuia muribund, chit ca este inca functional), cu un HDD Apple-branded de 80Gb de pe un Powerbook, aproape nou. Singurul lucru care mai trebuie rezolvat sunt zgarieturile de pe lowercase, pe care le voi ataca fie cu o pasta fina de polish, fie cu o pasla pusa pe o bormasina. Facem teste si vedem. Oricum, dupa 11 ani, iBook-ul arata mai putin uzat decat MBP-ul meu. Asta in special din cauza faptului ca este construit ca un tanc, atat carapacea de policarbonat (care are soliditatea unui scaun de tramvai) cat si cantitatea enorma de fiare si metale din interior (shield-uri din care poti face o carcasa sanatoasa de laptop) fac din iBook unul din cele mai solide portabile facute vreodata. Toate astea au insa si un pret, greutatea fiind pe masura. iBook-ul cantareste putin peste 3 Kg, similar cu MBP-ul meu de 17".
Charger-ul este o piesa aproape la fel de interesanta ca si laptop-ul in sine, fiind facut sa se potriveasca cu design-ul Airport-ului "OZN" (iarasi, "care Airport? Originalul." ). iBook-ul este 100% functional, fiind echipat cu un procesor G3 la 300 MHz, 128+32 RAM, un CD-ROM, HDD-ul mentionat mai sus si celelalte chestii conform echiparii originale. Airport-ul s-a inteles bine cu toate routerele mele (chit ca e 802.11 b, la 11 Mbps), viteza fiind sucifienta pentru internet si un networking usurel. Unitatea optica merge impecabil, ceea ce nu pot spune despre Superdrive-urile celorlaltor 3 portabile Apple pe care le detin. Deh...
Noul HDD aduce, pe langa o capacitate imensa raportata la generatia Clamshell-ului (mult peste ce as putea eu folosi vreodata pe masina respectiva) si un plus remarcabil de viteza. Ironic, deoarece l-am demontat din Powerbook tocmai pentru ca era extrem de lent . In plus fata de asta, a mai trebuit sa cumpar o baterie noua, cea din dotare fiind complet uscata. Am luat-o de pe eBay, de la un trader german, platind aprox. 38 de Euro, cu tot cu transportul pana in Romania. Platita cu card romanesc, venita prin posta. Faina treaba! De baterie am mai scris pe Macuser, este o baterie Li-Io de 4400 mAh (fata de originalul Ni-MH de 3600 mAh), generand o autonomie impresionanta de minim 5 ore de utilizare "in forta" (StarCraft, cu CD-ul bagat in drive) sau minim 6-7 ore de facut chestii civilizate.
3. Sistemul (-ele) de operare.
Pentru mine, cel mai important aspect al "vintage computing-ului" nu este atat jucaria in sine (chit ca si aia e importanta ), cat experienta interactiunii cu masina. In acest sens, am ales sa folosesc doua sisteme de operare: un Mac OS 9.2.2 si OS X 10.3 Panther. Partitionarea discului a urmat aceeasi logica, alocand 30Gb partitie de Classic si 50Gb celei de OS X.
In prima faza, am ignorat complet Panther-ul (dupa ce m-am asigurat ca buteaza, are update-uri la zi si merge Ok), concentrandu-ma complet pe reconditionarea software a Classic-ului. In acest sens, parametrii gen "viteza procesorului" sau "cantitatea de RAM" nu au absolut nici un sens, 9.2.2 ruland bine pe 32Mb de RAM si procesorul fiind, cu foarte mici exceptii, suficient sau chiar overkill pentru majoritatea aplicatiilor de Classic. La un moment dat, voi construi si o varianta mai musculoasa a Clamshell-ului, care va avea overcloak, 544Mb RAM si va rula Tiger si alte chestii contemporane, dar nu este o prioritate. In fond, nu prea vad sensul de a avea un Clamshell cu care sa fac ce pot face si pe Powerbook (ca sa nu mai vorbesc de MBP), in loc sa ma concentrez pe lucrurile pe care NU le pot face cu celelalte portabile mai contemporane .
Mac OS 9.2.2 arata excelent pe iBook, avand si o tema dedicata modelului "Tangerine". Ca sa vezi :
Si, apropo de memorie:
In afara de extensia de File Sharing, pe care o urasc si pe care o sa o dezactivez, sistemul functioneaza fara cusur (Apple ofera inca update-uri pentru 9.2.2). Sigur, e la ani-lumina distanta de stabilitatea lui OS X, dar este o placere sa-l folosesti.
4. It's the software, stupid
In mintea mea, fiecare obiect (tehnologic, dar nu numai), trebuie sa raspunda unei functii. In cazul calculatoarelor, functia este generata de o integrare armonioasa intre software si hardware. In cazul meu, functia de baza a Clamshell-ului este aceea de educatie / divertisment pentru fiul meu de 3 ani (si ceva). Stiu ca iPad-ul este net mai potrivit (mai ales din cum se descurca cu iPhone-ul), va veni si acela anul asta, dar alegerea iBook-ului nu este intamplatoare, din urmatoarele motive:
a. Vroiam foarte mult ca fiul meu sa mai prinda calculatoarele "old school". Pana cand ajunge la gimnaziu, PC-ul va fi o amintire (cum sunt Spectrum-urile astazi).
b. PC-urile sunt mult mai dificil de folosit, fata de jucariile multi-touch. Trebuie sa stii literele, sa apesi "Mar + Q", sa stii unde-i "Enter", sau "Spatiu", sa stii ce-i aia "a mauntui" () si alte alea. Lucruri care, pentru un copil mic, pot fi provocari evolutive. Vreau sa-l chinui un pic cu treburile astea pentru ca stiu ca o sa-i faca placere sa le invete.
Desigur, jucaria este o solutie temporara, a carei fascinatie va disparea destul de rapid odata cu sosirea iPad-ului (sau, mai exact, odata cu momentul in care iPad-ul va ajunge la fiu'-miu'). Dar, pana atunci...
In zona educationala exista multe aplicatii foarte simpatice (multumesc prietenilor mei, la fel de maniaci ca si mine, care m-au ajutat cu soft-urile vintage ). Dintre cele mai dragute as aminti jocurile tip "Activity Centre", care implica activitati muzicale, de desen, de memorie, matematice, etc, toate focusate pe tema centrala. De la Disney am Alladin, Winnie the Pooh (doua, ambele foarte bune) si Toy Story; de la Sesame Street am doua aplicati (Art Workshop si Numbers), si mai am cateva aplicatii in genul acesta din surse mai putin spectaculoase. Sigur, aplicatiile mai vechi au o grafica mai putin contemporana (fiind insa intrutotul utilizabile), dar Disney-urile arata superb, chiar si la standardele de astazi:
