Povesteam într-una din zilele trecute despre câteva motive pentru care îmi place OS X și pentru care nu mă pot dezlipi de el. După ce l-am publicat, mi-am dat seama că am mai uitat să adaug unele chestii, dar oricum numărul motivelor depășea 10, cât mi-am propus inițial. Aș mai fi vrut să povestesc despre fostul Space (și actualul Mission Control sau desktopuri virtuale, prezente și în Linux), despre faptul că-mi place să pot da scroll într-o fereastră chiar dacă focusul este în alta și despre MacPorts.
MacPorts derivă direct din faptul că OS X este de fapt un UNIX, cu rădăcini în vechiul sistem de operare BSD din care avem astăzi FreeBSD, OpenBSD, NetBSD și DragonFly BSD. Toate acestea au o așa numită colecție de porturi, adică scripturi pentru compilarea și instalarea unui mare număr (mii) de aplicații open-source, idee dezvoltată pentru prima dată de către comunitatea FreeBSD. Să vă dau un exemplu.
Am găsit astăzi o melodie, pe YouTube. Autorul ei a fost fair-play și lăsat și un link spre un mp3 de calitate, așa că descărcarea ei să fie cât mai facilă. Linkul este unul prescurtat, care ne duce spre o pagină AdFly, după care direct spre un fișier mp3. Nimic malițios până aici, doar că atât Chrome cât și Safari, din dorința lor de a mă ajuta să ascult melodia, se oferă să facă streaming în browser, chiar dacă eu îmi doream să o descarc și să o import în librăria mea iTunes. Primul meu reflex: wget. Știu că sunt și metode mai simple și mai eficiente de a descărca un mp3 din browser, dar de dragul expunerii, vă rog să mă urmăriți.
wget este o unealtă extrem de eficientă, cu care se pot downloada fișiere în linia de comandă. Deschid Terminal și scriu:
Prima comandă ar fi trebuit să-mi descarce fișierul în directorul curent, dar sistemul nu a înțeles comanda. OS X nu are wget. Este puțin ciudat, toate distribuțile de Linuz și orice sistem UNIX care se respectă are așa ceva. Nu-i nimic, aici intervine MacPorts.
Instalarea MacPorts se face descărcând pachetul corespunzător sistemului de operare de pe site-ul lor. Sunt suportate Mountain Lion, Lion, Snow Leopard și Leopard. Înainte de a instala însă MacPorts, aveți nevoie și de Command Line Tools disponibil gratuit, dar doar dacă aveți un ID Apple. Bun, am instalat Command Line Tools, am instalat și MacPorts, să trecem la treabă.
De fapt, aceste porturi nu sunt altceva decât o colecție de scripturi (practic niște fișiere text), așa că întreg pachetul MacPorts nu ocupă mai mult de câțiva zeci de MB, chiar dacă ele reprezintă mii de aplicații. Rulând acele scripturi, sistemul va descărca doar pachetele și dependințele necesare, compilându-le pe loc dacă este nevoie. Verificăm, înainte de a instala ceva, dacă pachete sunt aduse la zi:

artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3 -bash: wget: command not found
Prima comandă ar fi trebuit să-mi descarce fișierul în directorul curent, dar sistemul nu a înțeles comanda. OS X nu are wget. Este puțin ciudat, toate distribuțile de Linuz și orice sistem UNIX care se respectă are așa ceva. Nu-i nimic, aici intervine MacPorts.
Instalarea MacPorts se face descărcând pachetul corespunzător sistemului de operare de pe site-ul lor. Sunt suportate Mountain Lion, Lion, Snow Leopard și Leopard. Înainte de a instala însă MacPorts, aveți nevoie și de Command Line Tools disponibil gratuit, dar doar dacă aveți un ID Apple. Bun, am instalat Command Line Tools, am instalat și MacPorts, să trecem la treabă.
De fapt, aceste porturi nu sunt altceva decât o colecție de scripturi (practic niște fișiere text), așa că întreg pachetul MacPorts nu ocupă mai mult de câțiva zeci de MB, chiar dacă ele reprezintă mii de aplicații. Rulând acele scripturi, sistemul va descărca doar pachetele și dependințele necesare, compilându-le pe loc dacă este nevoie. Verificăm, înainte de a instala ceva, dacă pachete sunt aduse la zi:
sudo port selfupdateAcum, nu ne mai rămâne decât să instalăm aplicația dorită:
sudo port install wgetDe data asta, dacă totul a mers bine, ar trebui ca următoarea comandă să nu ne mai surprindă cu erori grave și să descarce fișierul respectiv în directorul curent:
artemis:~ claudiu$ wget http://www.hans-zimmer.com/fr/demos/WhySoSeriousdAfUNKremix.mp3Din când în când este o idee bună să verficăm dacă porturile sunt aduse la zi. În cazul în care are loc un update, va trebui să aducem la zi și aplicațiile instalate prin MacPorts, astfel:
port outdatedMacPorts oferă o vastă documentație, dacă aveți curiozitatea să o răsfoiți. Mai sunt și alte variante de a instala software open-source pe OS X, dintre care cele mai active proiecte ar fi Fink și Homebrew, însă MacPorts este de departe cel mai activ și cel mai bine documentat dintre ele.
Am folosit și eu cîndva „jucării” d-astea, Fink, dar voi încerca și asta, sînt simpatice.