OS X Beta: 10.8.3 Mountain Lion build 12D76

Mountain Lion

Apple oferă acum developerilor încă o versiune beta pentru OS X 10.8.3. Build 12D76 nu aduce schimbări majore față de versiunea anterioară și nu manifestă probleme cunoscute de care dezvoltatorii de aplicații ar trebui să țină cont. Apple recomandă ca testele să se concentreze pe AirPlay, AirPort, Game Center, Graphics Drivers și Safari.

Primul build de 10.8.3 a apărut în noiembrie anul trecut. Prin urmare putem specula că nu mai e mult până va apărea versiunea finală, pe care o vom putea descărca cu toții prin Software Update.

iWatch, ceasul Apple, va apărea în acest an

iWatch imaginar

Conform ultimelor zvonuri de la Bloomberg, ceasul de mână marca Apple (iWatch) va apărea în cursul acestui an și va rula iOS. Se pare că iWatch este unul din proiectele vechi ale lui Jony Ive, șeful departamentului de design industrial de la Apple, iar la crearea noului gadget ar lucra circa 100 de ingineri. Zvonurile mai spun că principala problemă cu care se confruntă în prezent cei de la Apple este durata de viață a bateriei. Se dorește ca iWatch să funcționeze 4–5 zile la o încărcare, în timp ce prototipurile actuale ajung doar la 2 zile.

Am renunțat de mult să mai port ceas de mână, așa că nu mă număr printre cei care așteaptă nerăbdători acest iWatch, dar ideea că Apple scoate ceva nou, cu care ar putea revoluționa piața ceasurilor (așa cum a făcut cu cea a telefoanelor mobile) mă face foarte curios.

(Sursa: The Verge. Foto: Anders Kjellberg)

Cum vă puteți umple hard discul printr-o simplă vizită pe un site

ccs-1-0-11009400-1362339450

Ce se poate întâmpla atunci când o tehnologie utilă este implementată neglijent? Un exemplu: o facilitate din HTML5 poate fi folosită în mod malițios pentru a umple cu date hard discul, printr-o simplă vizită pe o pagină web. Iată explicațiile tehnice, iar demonstrația practică o găsiți aici. Nici n-aveți habar ce repede poate dispărea un giga de spațiu! Noroc că efectul este reversibil. Browserele vulnerabile sunt Safari, Opera, Chrome și Internet Explorer. Firefox este singurul în care respectiva facilitate din HTML5 a fost implementată în așa fel încât să nu fie folosită abuziv. Cel care a descoperit vulnerabilitatea a trimis prompt bug reports către toate părțile interesate.

Ce mi-a plăcut mie în mod special este muzica de pe pagina-demo… :)

(Sursa: BBC)