Jump to content


Forumul s-a mutat!

Aceasta este arhiva forumului MacForum.ro din perioada 2010-2014.
Noul forum poate fi accesat aici.
Conturile vechi nu mai sunt valabile pe noul forum!

Photo

Fișierele .BIN/.CUE - ce facem cu ele pe Mac?


  • Please log in to reply
11 replies to this topic

#1 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 25 May 2010 - 13:53

Unul dintre cele mai întâlnite formate de imagine de disc existente în lumea Windows este .BIN. Aceste fișiere vin de obicei însoțite de un fișier .CUE. Necazul pe Mac este că nu le putem deschide cu niciun program din dotarea sistemului de operare. Ce putem face atunci cu ele? O primă soluție ar fi deschiderea fișierelor cu Toast Titanium. Se pare că merge în unele cazuri.

Cei (ca mine) care totuși nu vor să-și bată capul cu un program 3rd party destul de scump, așa cum este Toast, pot converti imaginile BIN/CUE în formatul .ISO, care poate fi montat în Mac OS X fără probleme. Procedăm astfel.

- Vom folosi utilitarul bchunk, un convertor pentru Unix/Linux (varianta originală aici) a cărui versiune pentru Mac OS X poate fi descărcată de aici. Pentru a fi sigur că fișierul nu dispare în neant, l-am atașat și în secțiunea Downloads, pentru că este util. Autorul fișierului este James N. Sears, detalii aici. Eu voi prezenta o variantă ceva mai simplă a tutorialului său.

- Ca idee de bază, utilizarea bchunk este:

bchunk FisierOriginal.bin FisierOriginal.cue FisierRezultat

Cei familiarizați cu Terminal știu deja ce au de făcut în continuare. Ceilalți - citiți mai departe.

- Punem bchunk, fișierul BIN și fișierul CUE în același director. Deschidem Terminal.
- Tragem bchunk în fereastra Terminal. Va apărea un șir de caractere care este calea către bchunk, urmat de un spațiu. Nu modificăm nimic.
- Procedăm la fel cu fișierele BIN și CUE. Atenție la spațiile care trebuie obligatoriu să rămână acolo, după numele fișierelor.
- Tragem în Terminal directorul în care se află cele trei fișiere, apoi ștergem spațiul de după numele directorului și introducem ce nume dorim să aibe fișierul ISO rezultat.
- Dăm Enter și așteptăm să se termine conversia.

bchunk.png
  • akbar, Eugen Mihalache and Odo like this

#2 Florin Iaru

Florin Iaru

    Membru

  • Membri
  • PipPip
  • 68 posts
  • LocationBucureşti

Posted 26 May 2010 - 22:48

Ai încercat Liquid CD? Ştie şi el!

Attached Images

  • Screen shot 2010-05-26 at 23.44.56.png

Edited by Florin Iaru, 26 May 2010 - 22:49.


#3 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 28 May 2010 - 09:12

Nu știam de de Liquid CD. E bun pentru scris BIN/CUE pe CD. De obicei însă imaginile le țin pe hard disc și vreau doar să le montez ca să văd fișierele.

(...Acuma realizez faptul că nu am mai ars discuri optice de nu mai țin minte când... Țin totul pe hard discuri externe.)

#4 Alexandru Toderascu

Alexandru Toderascu

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 6 posts
  • LocationIasi

Posted 28 May 2010 - 13:56

Nu știam de de Liquid CD. E bun pentru scris BIN/CUE pe CD. De obicei însă imaginile le țin pe hard disc și vreau doar să le montez ca să văd fișierele.

(...Acuma realizez faptul că nu am mai ars discuri optice de nu mai țin minte când... Țin totul pe hard discuri externe.)


Păi din ce văd în poza ataşată de iaru poţi să salvezi iso-ul pe hard nu neapărat să arzi pe CD/DVD.

#5 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 28 May 2010 - 14:04

Păi din ce văd în poza ataşată de iaru poţi să salvezi iso-ul pe hard nu neapărat să arzi pe CD/DVD.


În poza aia bănuiesc că e vorba despre împachetarea unor fișiere de pe hard într-o imagine de disc. LiquidCD te lasă să alegi formatul (ISO, BIN).

Poate n-am fost eu atent, dar am testat Liquid CD și din câte am văzut tot ce poate face este să scrie pe CD imagini BIN/CUE. Nu le poate converti și nici măcar nu le montează.

#6 Florin Iaru

Florin Iaru

    Membru

  • Membri
  • PipPip
  • 68 posts
  • LocationBucureşti

Posted 29 May 2010 - 16:25

Ba le montează, cum nu?
Şi le şi scrie sau citeşte!

Attached Images

  • Screen shot 2010-05-29 at 17.24.22.png
  • Screen shot 2010-05-29 at 17.27.11.png

Edited by Florin Iaru, 29 May 2010 - 16:27.


#7 Fmac

Fmac

    Veteran

  • Membri
  • PipPipPip
  • 215 posts

Posted 30 May 2010 - 20:15

Cu excepția unui mic tremurat de mână conu Iaru le zice bine :)

#8 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 31 May 2010 - 08:06

Le zice bine... da' io, tipicar cum sunt, tot nu m-am lămurit! :)

Am aici în fața mea două fișiere, unul .BIN și altul .CUE. Tot ce vreau este să montez .BIN-ul ăla, ca să pot citi datele de pe el. Deschid LiquidCD și încerc:

- Dau File > Open - nu mă lasă să selectez niciunul din fișiere.
- Aleg opțiunea Data - aici din câte văd pot adăuga fișiere de pe hard disc ca să le scriu pe CD/DVD, sau să le salvez ca imagini ISO, CUE/BIN sau un format proprietar. Nu e ce-mi trebuie mie. Eu am deja o imagine pe care nu o pot deschide.
- Sar peste Audio CD, Photos și Video DVD, nu mă interesează.
- Merg la Others, unde scrie: Burn a disk from a disk image. Apăs „Choose a disk image...” și acum mă lasă să selectez imaginea mea BIN/CUE ca s-o ard pe disc. Nu apare nicio opțiune pentru mount (a se vedea poza). În colțul din stânga-jos am o opțiune „Save as disc image” - dar nu pot salva ca ISO.

Screen shot 2010-05-31 at 08.58.12.png

Așadar? Greșesc eu undeva?

#9 Florin Iaru

Florin Iaru

    Membru

  • Membri
  • PipPip
  • 68 posts
  • LocationBucureşti

Posted 15 June 2010 - 23:25

Caut un bin/cue să repet operaţia. N-am, fir-ar să fie!
Cît despre tremurat, e din cauza trackpadului şi a deştelor. L-am trasat fără mouse :P

Hai, că i-am dat de capăt!
Am formatat fără griji un bin/cue (formatat cu Toast, care e pe bani). Apoi am făcut aşa. Cred că totul e clar!

<div>Scrie MOUNT sau nu scrie?</div>

Attached Images

  • Screen shot 2010-06-16 at 00.29.24.png
  • Screen shot 2010-06-16 at 00.29.11.png

Edited by Florin Iaru, 15 June 2010 - 23:36.


#10 Tudor Vedeanu

Tudor Vedeanu

    Mac-OS-1701-D

  • Administratori
  • 2252 posts
  • LocationGura Humorului

Posted 16 June 2010 - 09:35

Da, am priceput acum de ce la tine merge. Motivul e că nu toate fișierele BIN sunt la fel. Cele create cu Toast sunt de fapt ISO-uri, iar dacă vrei să le montezi nici măcar LiquidCD nu-ți mai trebuie: le schimbi extensia din .BIN în .ISO și le montezi direct cu dublu clic.

BIN-urile pe care le am eu sunt dintre cele care zburdă pe internet și au fost create pe Windows cu vreunul dintre programele binecunoscute de acolo. Pe alea nu le poți păcăli decât prin metoda descrisă de mine.
  • akbar likes this

#11 Florin Iaru

Florin Iaru

    Membru

  • Membri
  • PipPip
  • 68 posts
  • LocationBucureşti

Posted 16 June 2010 - 23:32

Da, am priceput acum de ce la tine merge. Motivul e că nu toate fișierele BIN sunt la fel. Cele create cu Toast sunt de fapt ISO-uri, iar dacă vrei să le montezi nici măcar LiquidCD nu-ți mai trebuie: le schimbi extensia din .BIN în .ISO și le montezi direct cu dublu clic.

BIN-urile pe care le am eu sunt dintre cele care zburdă pe internet și au fost create pe Windows cu vreunul dintre programele binecunoscute de acolo. Pe alea nu le poți păcăli decât prin metoda descrisă de mine.


Aha. Atunci - Toast poate. Poate că de aia e şi pe bani!

#12 chupakbra

chupakbra

    Membru nou

  • Membri
  • Pip
  • 9 posts
  • LocationBacau

Posted 22 June 2010 - 15:48

Mulțumesc. Mi-a fost de folos acu' 2 min acest pont ;)




1 user(s) are reading this topic

0 members, 1 guests, 0 anonymous users