Joia trecută Apple ne‑a oferit încă o avanpremieră la noul sistem de operare Mac OS X Lion, care urmează să apară în vara acestui an, oferind detalii suplimentare despre noutățile introduse în Lion, precum și o versiune „Developer Preview” destinată programatorilor. Și fiindcă mă macină curiozitatea de fiecare dată când aud despre o nouă felină din ograda celor de la Apple, am petrecut câteva zile jucându‑mă cu leuțul – încă pui.
Ce înseamnă „Developer Preview”? E vorba de o versiune care este încă departe de forma finală a sistemului de operare, probabil apropiată de stadiul de beta, destinată programatorilor. Aceștia ar trebui să înceapă să testeze funcționarea programelor proprii în Lion, și să le modifice astfel încât ele să beneficieze la maximum de noile facilități care vor fi disponibile în varianta finală.
Nu am avut pretenții prea mari în ceea ce privește performanțele acestei versiuni de Lion. Presupun că Apple încă nu a uns toate rotițele sistemului iar angrenajul încă nu funcționează la parametri optimi. Totuși nu mă pot plânge, Lion funcționează binișor în acest stadiu, chiar dacă unele programe mai crapă din când în când. Apropo, există aplicații care nu vor să pornească deloc în Lion, deci folosirea în regim full‑time a versiunii Developer Preview nu este deloc indicată.
Ceea ce m‑a interesat cel mai tare a fost să văd cum funcționează noile facilități anunțate de Apple și care sunt schimbările de interfață, mai mici sau mai mari, introduse în Lion. Voi prezenta aici câteva concluzii, cu mențiunea că imaginile și capturile video de ecran care ar trebui să ilustreze acest mic review le găsiți pe forum la secțiunea MacCafé, (aici – pagini disponibile numai pentru utilizatorii înregistrați pe forum). Vă recomand să răsfoiți mai întâi acel topic și apoi să citiți concluziile din acest articol.
Modificările de interfață
Fiecare versiune majoră de Mac OS X a adus schimbări în interfața grafică a sistemului. Lion nu face excepție, iar dacă ceea ce vedem în versiunea DP este varianta finală a interfeței, atunci avem parte de câteva lucruri bune și altele mai puțin bune. Pe de o parte avem mici modificări cosmetice, pe de altă parte găsim modificări majore, multe inspirate din iOS.
În general tot sistemul e presărat cu animații mai mult sau mai puțin subtile, totul a devenit mai dinamic. Unele ferestre de dialog care înainte erau statice acum apar printr‑un efect „zoom‑in” asemănător cu cel de la notificările din iOS (iPhone, iPad). Tot printr‑un zoom‑in apar și ferestrele noi din Safari și alte programe care au fost „lionizate” de Apple.
Vechile elemente de interfață de tip tab sunt acum înlocuite cu slidere animate. La prima vedere am fost un pic derutat de noul aspect, pentru că sliderele arată ca niște butoane care te îndeamnă să le apeși, nu să tragi de ele în dreapta și în stânga. Dar spre deosebire de butoanele normale, sliderele arată exact pe dos: butonul activ este în sus, cele inactive par apăsate. Confuzia durează doar până când înțelegi că reprezentarea grafică nu este pentru niște butoane separate ci pentru un slider cu mai multe poziții.
Efectele mariajului dintre iOS și Mac OS X culminează cu o modificare radicală: în mod implicit, scroll‑ul din Lion este inversat, adică obiectele și conținutul paginilor se mișcă acum în direcția în care se mișcă degetele pe trackpad sau pe maus, la fel ca în iOS. Cu alte cuvinte acum nu mai tragem de o bară de scroll imaginară, ci direct de conținutul ferestrelor. Bara de scroll apare doar atunci când derulăm conținutul, apoi dispare.
Pentru orice utilizator, de orice sistem de operare, scroll‑ul inversat este o modificare ușor șocantă. E ca și cum un dreptaci ar începe să folosească mausul cu mâna stângă. Făcut cu un trackpad, te obișnuiești mai repede cu acest scroll inversat; cu mausul este mai dificil. Trebuie să‑ți ștergi din memorie anii de scroll „normal” și să înveți altceva. Îmi imaginez ironiile celor care se vor amuza pe seama faptului că Apple iarăși e „pe dos” față de restul lumii.
Scroll‑ul inversat este opțiunea naturală în cazul dispozitivelor touchscreen, unde acțiunea asupra obiectelor se face în mod direct, cu degetul. Pentru interfețele clasice în care obiectul de pe ecran este acționat cu un dispozitiv intermediar – maus sau trackpad – scrollul inversat necesită un efort consistent pentru a te adapta. Problema cea mai mare însă va fi pentru cei care trec în mod curent de la un sistem de operare la altul. După două zile de lucru în Lion am acum tendința să scrollez invers și în Snow Leopard. E bine totuși că în Lion se poate reveni la scrollul normal folosind o opțiune din System Preferences.
Mai menționez trei elemente de detaliu care pe mine m‑au bucurat:
- Ferestrele pot fi acum redimensionate trăgând de orice latură sau colț (ca în orice alt sistem de operare – ha ha!).
- Pentru prima oară de când lucrez în Mac OS X, am reușit să măresc pe gustul meu viteza de mișcare a cursorului pe ecran, folosind doar setările din System Preferences. În trecut valoarea maximă era încă prea mică pentru mine.
- Și o șmecherie grozavă: dacă selectăm mai multe fișiere în Finder și apăsăm Command-G, ele sunt grupate într-un folder nou creat.
Mai sunt multe alte schimbări mai mari sau mai mici pe care le‑am amintit deja pe forum.
Launchpad
Prezentat ca un mod de a avea acces instantaneu la aplicațiile de pe computer – în stil iPad – Launchpad arată și funcționează exact ca un ecran de iPad, cu foldere cu tot. Din păcate suferă de aceeași problemă ca și ecranele de iPad: pe măsură ce se încarcă cu iconuri, este din ce în ce mai greu să găsești aplicația care te interesează. Din acest motiv chiar și pe iPad acum prefer să lansez aplicațiile folosind Spotlight. Verdictul meu pentru Launchpad: eye‑candy cu utilitate redusă.
Aplicații care rulează pe tot ecranul
În această versiune de Lion, unele programe, cum ar fi Safari, Mail, Preview, iCal, au posibilitatea de a se extinde în modul full‑screen, prin acționarea unui buton aflat în colțul din dreapta‑sus al ferestrelor („butonul‑pilulă” care ascundea bara de unelte, aflat tot acolo în versiunile precedente, a dispărut complet). Facilitatea este utilă în anumite cazuri, îmi place de exemplu să utilizez Mail.app în mod full screen.
Mission Control
Mission Control este de fapt o combinație între Exposé, Dashboard și Spaces. În Lion Dashboard nu mai este un layer care apare deasupra desktop‑ului, ci este un desktop separat care conține widgeturi. Apoi fiecare spațiu din Spaces se numește acum Desktop 1, Desktop 2, ș.a.m.d. Mission Control oferă toate funcțiile Exposé și Spaces, dar într‑o formă grafică mai frumoasă și mai utilă decât în Snow Leopard. Mi se pare destul de bine realizat.
Gesturi și animații
La capitolul gesturi, recomandarea mea este să vă luați un Magic Trackpad dacă vreți să beneficiați comod de toate gesturile disponibile în Lion. Problema e că va trebui să țineți minte ce face fiecare gest într‑un anumit context. Un swipe cu trei degete în sus activează Mission Control. Un swipe cu două degete în dreapta sau stânga în Safari face back și forward (cu o animație atrăgătoare). Un pinch cu două degete în Safari face zoom pe pagină. Un pinch cu patru degete activează Launchpad. Și mai sunt și altele. Cu atâta gimnastică, adio sindrom de tunel carpian!
Salvarea automată a fișierelor și Versions
Cine a scris vreodată text pe un iPad știe că în iOS nu există comanda „salvează” pentru că documentele sunt salvate automat de sistem, Această facilitate este adusă și în Lion, dar pentru a funcționa este necesar ca fiecare aplicație să fie modificată corespunzător. În această versiune de Lion, Text Edit suportă auto‑save. Funcționează astfel:
Cazul 1. Deschizi programul, începi să scrii. Nu salvezi deloc dar îi dai Quit (Command-Q). Programul se închide, dar fără să te întrebe dacă vrei să salvezi. Deschizi din nou Text Edit și pe ecran apare documentul închis anterior, cu tot cu text. Nimic nu se pierde, chiar dacă ai deschis mai multe documente „untitled”. Bonus: chiar și după un restart documentele apar la loc atunci când deschizi Text Edit.
Cazul 2. Într‑un final să zicem că vei salva totuși undeva pe disc documentul ăla. Dacă‑l modifici în continuare nu va trebui să dai niciodată comanda Save, fișierul este salvat automat. În plus sistemul păstrează un număr de versuni intermediare la care te poți întoarce oricând prin intermediul unei interfețe asemănătoare cu Time Machine.
„Magia” prin care funcționează Versions se numește Local Snapshots, și este o componentă din Time Machine care este activată implicit, chiar dacă Time Machine nu este folosit. Versiunile documentelor sunt stocate pe partiția cu sistemul, nu pe un disc separat. În concluzie aș zice că auto‑save și Versions sunt printre cele mai importante facilități noi din Lion.
Resume
Resume este o opțiune la restartarea computerului, prin care sistemul se oferă să deschidă la loc după restart toate ferestrele pe care le aveai deschise. E a doua facilitate importantă, cred că va fi foarte utilă mai ales în cazul restartărilor după Software Update pe care le urăște toată lumea. Este comod să găsești totul la loc pe ecran după un restart.
Mail 5
Mulți utilizatori par să prefere clienții de email care au interfața cu trei panouri paralele. Mail 5 se aliniază la această tendință și nu arată deloc rău, interfața fiind complet schimbată față de cea din Snow Leopard, dar este elegantă și ușor de utilizat. Dincolo de modificările cosmetice, Mail.app a rămas cam la fel „pe dedesubt”, fiind în continuare un client de email din categoria de bază spre mediu. Eu unul mi-aș fi dorit de exemplu să văd niște opțiuni mai avansate pentru căutarea mesajelor.
Recovery
Lion include acum o facilitate care poate ajuta la rezolvarea problemelor atunci când computerul nu mai bootează normal. Sistemul creează automat la instalare un fel de partiție virtuală bootabilă, care conține câteva unelte pentru depanare (cum ar fi repararea discului, restore din Time Machine, reinstalarea sistemului, acces la consolă). E o idee bună, pe care din fericire n‑am avut ghinionul să fiu nevoit s‑o experimentez.
Concluzii
Este evident prea devreme pentru a trage niște concluzii definitive despre Lion. Versiunea finală va mai aduce probabil noutăți și multe schimbări față de acest Developer Preview. Un lucru cred că este clar: Mac OS X 10.7 Lion reprezintă primul pas către unificarea iOS cu Mac OS. Peste câțiva ani probabil că vom renunța la maus și vom folosi numai computere cu ecrane touchscreen. Deocamdată însă părerea mea este că unele elemente din iOS par înghesuite cam forțat în Mac OS, având mai mult un rol de a‑ți lua ochii și de a demonstra că „se poate”, decât să ofere vreun avantaj real. Există modificări care te pun în situația de a‑ți schimba radical obiceiuri elementare de utilizare a interfeței grafice, deprinse în ani și ani de utilizare a computerelor. Asistăm la demolarea bucată cu bucată a vechilor reguli de construire și funcționare a unui GUI. Acesta nu e un lucru rău, cu condiția ca noua interfață a sistemului să fie ușor de utilizat, intuitivă, și mai ales să ofere eficiență în lucrul de zi cu zi. Versiunea Developer Preview, deși foarte interesantă, nu m-a convins că elementele din iOS ar fi necesare ACUM în Mac OS (unele dintre ele nefiind nici măcar utile). Rămâne de văzut cum va evolua mai departe.