HyperDock aduce puțin Windows 7 pe Mac OS X

Fiindcă am amintit în articolul anterior despre BetterTouchTool și facilitatea Aero Snap din Windows 7, iată un alt program al cărui unic scop este implementarea pe Mac OS X a câtorva particularități ale Aero. Trebuie să recunoaștem că Microsoft a venit cu câteva lucruri interesante legate de managementul ferestrelor în Windows 7. De ce să nu le folosim și pe Mac, dacă sunt utile? HyperDock ne poate fi de folos în acest scop.Aero este denumirea interfeței grafice din Windows 7. Plină de transparențe și umbre (cam exagerate, după părerea mea), Aero are însă o facilitate de lucru cu ferestrele denumită Aero Snap, prin care, dacă tragem o fereastră la marginea ecranului, ea se redimensionează pe jumătate de ecran sau pe tot ecranul. O asemenea facilitate este utilă de exemplu atunci când dorim să aranjăm rapid două ferestre una lângă alta.

O altă chestie utilă din Aero este afișarea unor imagini în miniatură a ferestrelor atunci când ținem cursorul deasupra butonului programului din taskbar. Dacă un program are mai multe ferestre deschise, atunci această facilitate ne ajută să trecem direct la fereastra care ne interesează.

HyperDock aduce aceste facilități din Windows 7 pe Mac OS X, dar și câteva lucruri în plus. Să vedem:

  • Dacă tragem o fereastră la marginea de sus a ecranului, aceasta se mărește full-screen.
  • Dacă tragem fereastra la marginea de jos, ea va ocupa jumătatea de jos a ecranului.
  • O fereastră trasă la marginile din stânga sau dreapta se va redimensiona astfel încât să ocupe jumătatea corespunzătoare de ecran.
  • Redimensionărle nu au loc instantaneu, ci cu o mică întârziere pentru a evita comenzile false.
  • Ferestrele redimensionate prin metodele de mai sus revin la mărimea inițială atunci când sunt mutate din nou.
  • Folosind combinații potrivite de taste, putem muta și redimensiona ferestrele apucând și trăgând cu mausul din orice zonă a ferestrei. Asta este o chestie excelentă.
  • Și bineînțeles, avem și previews ale ferestrelor dacă ținem cursorul pe iconurile din Dock. Cu mențiunea că iCal și iTunes beneficiază de facilități speciale: la iCal putem vedea următorul eveniment din calendar, iar la iTunes coperta albumului și controalele pentru melodia care este redată.

HyperDock Figura 1

HyperDock costă $10 și are dezavantajul că, odată ce te-ai obișnuit să lucrezi cu ferestrele în stilul Aero, e cam greu să te mai dezobișnuiești. E un utilitar perfect pentru cei care au trecut la Mac OS X de pe Windows 7 și pentru cei care vor ceva mai multe de la interfața grafică de pe Mac.